Infracţiuni grave. Cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Menţinerea temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării. Încheiere de admitere a cererii. Netemeinicie.
Cod procedură penală: art. 136 alin. 1 , art.139 alin. 1 , art. 148 lit. f)
Convenţia europeană a drepturilor omului : art. 8
Potrivit art. 139 alin. 1 C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective.
În contextul în care actele dosarului nu relevă împrejurarea că au intervenit elemente noi de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatelor nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, urmează a se respinge cererea de înlocuire a măsuri arestări preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Orice detenţie provizorie conformă legii implică prin natura sa şi o restrângere a dreptului la viaţă privată şi familială. Simplul fapt al arestării în aceeaşi cauză a ambilor părinţi, nu poate constitui o ingerinţă nejustificată în viaţa de familie atâta timp cât această ingerinţă vizează protejarea unui interes public, fiind respectate exigenţele art. 8 din CEDO.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr.170/19 noiembrie 2009
Prin Încheierea penală pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală la 16.11.2009 în dosar nr. 3845/107/2009 s-a dispus, printre altele, admiterea cererilor formulate de inculpatele C.E.M. şi S.N.G. şi în baza art. 139 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de acestea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, cu impunerea respectării măsurilor prev. de art. 145/1 Cod procedură penală .
În baza art. 145/1 rap. la art. 145 alin. 2/2 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatelor că în caz de încălcare a obligaţiilor ce le revin se va lua faţă de acestea măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către tribunal, că temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii preventive a arestării nu s-au modificat în ce priveşte indiciile comiterii faptelor de către inculpate, însă tribunalul a avut in vedere criteriul de evaluare a pericolului pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatele la acest moment, prin raportare la elementele prevăzute la art. 136 al.8 Cod procedură penală
In speţă, prin arestarea inculpatelor, colectivitatea din care face parte şi opinia publică, în general, a luat act de faptul că cei care vor săvârşii fapte similare, vor fi privaţi de libertate, că de la momentul arestării preventive a inculpatelor şi până în prezent organul de urmărire penală a administrat probe, dosarul fiind trimis la instanţă, astfel că desfăşurarea ulterioară a procesului penal nu ar avea de suferit prin lăsarea inculpatelor în libertate cu impunerea unor obligaţii şi măsuri care se circumscriu art. 136 alin.1 lit.c raportat la art. 145 Cod procedură penală.
Inculpatele au în întreţinere copii minori iar soţii lor sunt de asemenea arestaţi preventiv, acestea suferă de diferite afecţiuni şi nu au antecedente penale. Se impune a se lua în considerare totodată necesitatea ocrotirii minorilor privaţi de prezenţa ambilor părinţi pe o perioada considerabilă (din punctul de vedere al interesului superior al copiilor), precum şi obligaţia statului de a lua toate măsurile legale pentru ocrotirea vieţii de familie, ingerinţa trebuind să fie proporţională cu scopul urmărit, conform art. 8 din CEDO.
Totodată, Tribunalul a apreciat că de la momentul arestării şi până în prezent, trecând aproape 6 luni, impactul asupra opiniei publice şi a comunităţii din care inculpatele fac parte s-a estompat iar acestea au înţeles consecinţa săvârşirii pe viitor a aceloraşi fapte pentru care sunt cercetate, iar impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 145 Cod procedură penală constituie o garanţie a bunei desfăşurări a procesului penal cu inculpatele în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen, motivat DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se casarea încheierii atacate şi rejudecând cauza respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către inculpatele C. E.M. şi S. N. G., motivându-se, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se admite cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive luată faţă de cel două susnumite inculpate.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 139, 141 Cod procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 170 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, a casat încheierea penală atacată numai sub aspectul soluţionării cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatele C. E.M. şi S. N. G. şi rejudecând cauza în aceste limite, a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de susnumitele inculpate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut următoarele considerente :
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 Cod procedură penală, măsura arestării preventive luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Conform art. 148 lit. f) Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată există indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În speţă, în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 lit. d) Cod procedură penală s-a luat faţă de inculpatele C.E.M. şi S.N.G. măsura arestării preventive, având în vedere temeiurile înscrise la art. 143 şi art. 148 lit. f) Cod procedură penală, măsură ce a fost prelungită şi apoi menţinută în condiţiile legii.
Măsura arestării preventive faţă de inculpate s-a luat la data de 29 aprilie 2009, iar prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia emis la data de 14.08.2009, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpatelor C.E.M. şi S.N.G. pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al.1 din Legea nr. 39/2003 raportat la art.2 lit.a) şi b) pct.5 din aceeaşi lege şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 al.1,2,3,5 C.pen., cu aplic. art.41 al.2 Cod penal.
S-a reţinut, ca situaţie de fapt, în esenţă, că cele două numite inculpate, alături de alţi inculpaţi, în perioada 2007-2008 s-au constituit într-o grupare infracţională organizată, care a acţionat pe raza judeţelor Alba, Hunedoara, Sibiu şi Arad, în scopul obţinerii de venituri ilicite prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe grave.
În fapt, inculpaţii, prezentându-se sub diverse nume fictive drept reprezentanţi ai unor firme străine sau colecţionari au dat anunţuri prin mai multe publicaţii că sunt interesaţi să achiziţioneze maşini de cusut de diferite mărci cu mari sume de bani. După ce victimele îi contactau le solicitau acestora diferite sume de bani, pe care să-i depună în conturi pe care le deschideau anterior la mai multe bănci, sub pretextul procurării unor acte de autenticitate a maşinilor de cusut precum şi pentru achitarea mai multor taxe, pretinzând că fără achitarea acestor sume de bani nu se puteau perfecta vânzările. Ulterior, după ce victimele transferau sumele solicitate în conturile indicate de inculpaţi, aceştia nu se mai prezentau pentru perfectarea vânzărilor şi nu mai răspundeau la telefoane. În scopul săvârşirii acestor fapte inculpaţii se foloseau de telefoane cu cartele pre-paid nenominalizate precum şi de mai multe înscrisuri falsificate, care să întărească convingerea victimelor că ofertele sunt serioase şi că după îndeplinirea condiţiilor solicitate de inculpaţi urma ca victimele să încheie tranzacţiile şi să-şi primească sumele de bani convenite pentru vânzarea maşinilor de cusut.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că în cauză temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a celor două inculpate nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciindu-se că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea faptelor, de reacţia comunităţii în raport de circumstanţele reale reţinute drept cadru al comiteri faptelor pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, de caracterul organizat al acestor activităţi ilicite desfăşurate de către inculpate, de starea de pericol creată prin vătămarea adusă patrimoniului unui număr de peste 1700 de persoane, prin mijloace frauduloase de către membri grupului, precum şi de limitele de pedeapsă prevăzută de lege.
Aşa fiind, Curtea nu-şi poate însuşi argumentul instanţei de fond referitor la dispariţia pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatelor în libertate.
Mai mult decât atât, prin Decizia penală nr. 159 din 22 octombrie 2009, dosar nr. 1281/57/2009, Curtea de Apel Alba Iulia a casat în parte încheierea penală pronunţată la data de 20.10.2009 de Tribunalul Alba, urmarea a admiterii recursului procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. şi, rejudecând cauza în fond, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de acelaşi inculpate C.E.M. şi S.N.G., cu motivarea că, cercetarea inculpatelor în stare de libertate, în stadiul actual al procesului, ar crea o rezonanţă negativă în rândul opiniei publice, o stare de neîncredere în actul de justiţie, date fiind, complexitatea deosebită a cauzei, multiplele acte infracţionale de care membrii grupării sunt acuzaţi. Ori, de la data pronunţării acestei decizii penale, nu au apărut împrejurări noi care să justifice o altă măsură.
Curtea nu poate împărtăşii opinia instanţei de fond că punerea inculpatelor în libertate, în acest moment procesual, prin luarea unei măsuri alternative detenţiei provizorii se justificată prin argumentele de ordin familial şi lipsa de antecedente penale, întrucât acestea trebuiau interpretate în mod corelat cu temeiurile de fapt şi de drept ce justificau menţinerea măsurii arestării preventive, în continuare, luând în considerare mai cu seamă natura activităţii infracţionale a grupului organizat, condiţiile concrete în care acesta s-a desfăşurat, multitudinea şi complexitatea faptelor ilegale comise, astfel cum au fost expuse în actul de inculpare.
Faptul că inculpatele suferă de o serie de afecţiuni nu justifică admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, deoarece afecţiunile prezentate de acestea nu sunt afecţiuni de natură a nu le permite să suporte regimul privativ de libertate, aspecte relevate de înscrisurile aflate la dosarul de fond.
Cercetarea inculpatelor în stare de libertate în stadiul actual al procesului ar crea o rezonanţă socială negativă în rândul opiniei publice, o stare de neîncredere în actul de justiţie dată fiind complexitatea deosebită a cauzei, multiplele acte infracţionale de care membrii grupării sunt acuzaţi.
Examinând situaţia inculpatelor pe tărâmul art. 8 din CEDO, Curtea reţine totodată că detenţia provizorie a acestora, cel puţin pentru moment, întruneşte exigenţa proporţionalităţii între scopul legitim urmărit şi dreptul la viaţa de familie.
Orice detenţie provizorie conformă legii implică prin natura sa şi o restrângere a dreptului la viaţă privată şi familială. Simplul fapt al arestării în aceeaşi cauză a ambilor părinţi, nu poate constitui o ingerinţă nejustificată în viaţa de familie atâta timp cât această ingerinţă vizează protejarea unui interes public, aşa cum este în cauză.
În atare situaţie era de constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsii ţara, iar prima instanţă, făcând aplicarea art. 139 şi art. 145 alin. 1 Cod procedură penală, a pronunţat sub acest aspect o soluţie nelegală şi netemeinică.
Reţinând aşadar că în speţă există în acest moment motive suficiente şi pertinente pentru menţinerea inculpatelor în stare de arest şi că durata acestuia este una rezonabilă în raport de complexitatea cauzei şi diligenţa depusă de autorităţi, Curtea în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală a admis ca fondat recursul declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, a casat încheierea penală atacată şi a respins cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatele C.E.M. şi S.N.G. .
