Prin sentinţa penală nr. 2483 din 27.09.2005 a Judecătoriei Botoşani s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. ( 2) , (5) CP. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul LG este proprietarul autocamionului marca ROMAN.
În dimineaţa zilei de 19 august 2003, inculpatul s-a deplasat cu autocamionul la o balastieră din judeţul Suceava, de unde a încărcat balast. La întoarcere spre domiciliu, inculpatul a observat deplasându-se, pe acelaşi sens de mers, două vehicule: un atelaj hipo ( un faeton tras de un cal, în care se aflau mai multe persoane) şi o bicicletă pe care se aflau doi băieţi. Minorul CM în vârstă de 16 ani conducea bicicleta stând pe scaunul acesteia, iar minorul AC, în vârstă de 14 ani, stătea pe ghidonul bicicletei, având picioarele poziţionate spre partea stângă a bicicletei, înspre axul drumului.
Bicicleta pe care se aflau cei doi minori s-a angajat în depăşirea atelajului, deplasându-se în partea stângă şi paralel cu acesta, la o distanţă de circa un metru faţă de atelaj.
Întrucât din sens opus nu mai circulau alte maşini, la kilometrul 17 + 80 m, în timp ce bicicleta se afla în depăşirea atelajului, inculpatul s-a angajat în depăşirea atelajului hipo şi bicicletei.
Când autocamionul a ajuns în dreptul bicicletei a acroşat cu bara de protecţie bicicleta pe care circulau cei doi băieţi, dezechilibrând-o, iar minorii au căzut la pământ, fiind târâţi şi răsuciţi sub autovehicul, ca urmare a contactului cu diverse subansambluri aflate sub camion, fără însă a fi călcaţi de roţile maşinii.
Inculpatul nu a sesizat momentul în care autovehiculul a impactat cu partea din faţă bicicleta, însă a auzit strigătele persoanelor din atelajul hipo şi uitându-se în oglinda retrovizoare din dreapta nu a mai văzut bicicleta moment în care a tras mult de volan stânga ajungând pe acostamentul de pe contrasens şi a oprit brusc autocamionul. În momentul opririi autocamionului, cei doi minori şi bicicleta se aflau în spatele autovehiculului.
Leziunile suferite de cei doi minori, prin contactul cu subansamblurile aflate sub autovehicul, au condus la decesul acestora pe loc.
La data de 20.08.2003, autocamionul condus de inculpat în momentul accidentului a fost examinat din punct de vedere tehnic,de către o comisie, care a constatat că sistemul de direcţie prezenta joc capete bară a barei de direcţie şi joc de bară la bara longitudinală, la sistemul de frânare – frâna se serviciu este ineficientă şi frâna de staţionare este ineficientă .
Art. 35 din OUG 195/2002 prevede că participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau siguranţa corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudecăţi proprietăţii publice sau private.
Art. 150 din HG 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 prevede obligaţiile conducătorului de vehicul care efectuează depăşirea să se asigure că cei care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau stânjeni circulaţia din sens opus, să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit.
Fapta inculpatului de a se angaja în depăşirea atelajului şi a bicicletei, deşi în momentul începerii acestei manevre bicicleta se afla deja în depăşirea atelajului, circulând la circa un metru distanţă de partea laterală stângă a atelajului, inculpatul nepăstrând, o distanţă laterală suficientă, ceea ce a avut ca urmare impactarea bicicletei pe care se aflau cele două victime cu bara din faţă a autocamionului, dezechilibrarea bicicletei şi căderea victimelor pe carosabil şi lovirea acestora de către subansamblele aflate sub autovehicul cu consecinţa decesului victimelor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. ( 2), ( 5) Cod procedură penală.
Instanţa a reţinut că accidentul s-a produs din vina exclusivă a inculpatului, dacă acesta nu ar fi condus imprudent şi dacă aflat la volanul unui autocamion, cu gabarit mare, care circula pe un drum judeţean cu o lăţime relativ mică (6,20 m potrivit schiţei întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului) nu s-ar fi angajat în depăşirea unui atelaj hipo si a bicicletei pe care se aflau cei doi copii, bicicleta care se afla în depăşirea căruţei, încălcând astfel prevederile art. 35 din OUG 195/2002 si ale art. 150 din OUG 85/2003 sau măcar dacă ar fi păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de bicicletă (potrivit propriei declaraţii, inculpatul, abia după ce nu a mai văzut pe băieţi în oglinda retrovizoare, a virat mult stânga ajungând cu partea din stânga a maşinii pe acostamentul de pe contrasens” – accidentul nu ar fi avut loc.
Împrejurarea că minorii circulau amândoi pe o bicicletă, nu putea singură să ducă la decesul acestora, dacă inculpatul nu s-ar fi angajat imprudent în depăşire astfel că acţiunea inculpatului a fost singura cauză a producerii rezultatului periculos.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpatul şi asiguratorul SC Omniasig SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Analizând apelul, Tribunalul Suceava a constatat că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Prin decizia penală nr. 33/17.05.2006 Curtea de Apel Suceava a respins ca tardiv recursul declarat de către inculpatul LG împotriva deciziei penale nr. 10A din 17.01.2006 a Tribunalului Suceava.
Prin decizia penală nr. 209/25.05.2009 Curte de Apel Suceava a admis contestaţia în anulare formulată de către inculpatul LG şi a desfiinţat decizia penală nr. 33/17.05.2006 a Curţii de Apel Suceava, fixând termen pentru rejudecarea recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, conform dispoziţiilor art.3859 alin.3 Cod Procedură Penală, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţia invocată în recurs de către părţile vătămate, de nemotivare în termen a recursului de către recurent, conform art. 385 10 Cod Procedură Penală, Curtea constată că, pe de o parte, aspectele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct 18 Cod Procedură Penală care, conform art. 385 9 Cod Procedură Penală, se ia în considerare şi din oficiu când a avut influenţă asupra hotărârii în defavoarea inculpatului iar, pe de altă parte, nu s-au invocat cazuri de casare care nu pot fi analizate şi din oficiu, astfel încât va face aplicarea dispoziţiilor art. 38510 alin. 2 1 Cod Procedură Penală.
În mod cert, în data de 19.08.2003, în jurul orelor 0930 inculpatul care conducea autoutilitara pe DJ 208, s-a angajat în depăşirea atelajului hipo şi a bicicletei în momentul în care acest din urmă vehicul era deja angajat în depăşirea faetonului. Când autoutilitara a ajuns cu partea din faţă la nivelul calului de tracţiune al atelajului, bicicleta s-a dezechilibrat, deviind brusc pe o traiectorie oblică, spre stânga, moment în care a fost impactată cu bara din faţă a autocamionului, iar cei doi minori au căzut la pământ, fiind târâţi şi răsuciţi sub autovehicul, ca urmare a contactului cu diverse subansambluri aflate sub camion. Nu se poate reţine că autocamionul a acroşat cu bara de protecţie bicicleta pe care se aflau cele două victime, dezechilibrând-o, atâta timp cât nicio probă administrată în cauză nu confirmă acest fapt.
Raportat la această situaţie faptică, reţine Curtea, că inculpatul a încălcat prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 150 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, în incriminarea actuală regăsite în cuprinsul art. 118 respectiv, nu a păstrat, în timpul deplasării, o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculele depăşite, cât timp drumul avea o lăţime de 6,20 m iar distanţa dintre atelajul hipo şi bicicletă era de 1 metru. Luând în calcul lăţimea tuturor celor trei vehicule, distanţa dintre ele în momentul depăşirii, raportat la lăţimea drumului, se constată că inculpatul nu avea premisele păstrării unei distanţe suficiente faţă de bicicleta pe care se aflau cei doi copii, pentru a putea realiza depăşirea în siguranţă, motiv pentru care nu trebuia să o realizeze în aceste condiţii.
Conform dispoziţiilor legale arătate mai sus, în condiţiile concrete faptice, inculpatului îi era interzisă manevra de depăşire, având în vedere că bicicleta pe care se aflau cei doi minori efectua o manevră similară, iar el trebuia să depăşească doar în condiţii ce includeau, pe lângă distanţa laterală de siguranţă, şi elementul particularizat prin faptul că urma să treacă cu maşina de mare tonaj pe lângă o bicicletă pe care se aflau doi copii.
Din această perspectivă, reţine Curtea că la rezultatul accidentului a contribuit şi acţiunea conjugată a victimelor minore, prin încălcarea art. 195 lit. g din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, dispoziţii regăsite în incriminarea actuală în prevederile art. 161 alin. 1 lit. h din acelaşi act normativ, conform cărora: „se interzice conducătorilor de biciclete transporte o altă persoană, cu excepţia copilului de până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special.
Este evident faptul că prezenţa pe bicicletă a doi minori, în condiţiile faptice arătate, reprezintă un factor care a contribuit la producerea rezultatului, având în vedere că dezechilibrarea s-a putut produce în considerarea vârstei celui care conducea bicicleta, asociată cu lipsa de experienţă şi reacţia sporită de temere la trecerea camionului de mare tonaj pe lângă ei, dar şi faţă de modificarea centrului de echilibru al acestui vehicul prin poziţionarea unei victime în zona din faţă a bicicletei.
Expertiza tehnică efectuată în cauză, deşi în cuprinsul ei reţine date corecte în ceea ce priveşte aspectele tehnice vizând producerea accidentului, formulează concluzii greşite, deoarece expertul face o interpretare a dispoziţiilor legale incidente, trecând astfel peste limitele impuse de atribuţiile care îi revin în materie.
Curtea constată că instanţa de fond şi cea de apel au făcut o aplicare a tezelor moniste privind legătura de cauzalitate dintre acţiunea/acţiunile specifice laturii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă şi urmarea imediată, respectiv decesul celor două victime, reţinând că rezultatul periculos nu s-ar fi produs dacă inculpatul nu s-ar fi angajat imprudent în depăşire.
Curtea apreciază că tezele pluraliste sunt cele aplicabile în domeniul legăturii de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile inculpatului şi urmarea imediată, teze conform cărora, sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care l-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs. Deci, orice condiţie care a precedat şi a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauză a acestuia, este echivalentă cu cauza.
Pentru a stabili caracterul „sine qua non” al condiţiilor din speţa de faţă, Curtea a utilizat procedeul eliminării ipotetice a acestora din antecedenţa rezultatului şi a concluzionat că acesta, respectiv decesul victimelor, nu s-ar fi produs fără realizarea activităţilor inculpatului dar şi ale victimelor.
Curtea a procedat la cercetarea în parte a cauzelor, respectiv încălcările prevederilor legale de către inculpat şi victime, pentru a stabili măsura în care, fiecare, a contribuit la producerea rezultatului.
Punctual, în analiza distinctă a acestor condiţii, pentru a putea defini caracterul de contribuţie cauzal necesară a acţiunii victimelor, Curtea a reconfigurat succesiunea evenimentelor, cu modificarea datelor problemei în ceea ce priveşte victimele, reţinând opinia expertului, conform căreia evenimentul rutier nu s-ar fi produs în condiţiile în care pe bicicletă s-ar fi aflat numai o persoană. Depăşirea efectuată de inculpat, cu toate încălcările regulamentare reţinute, nu ar fi produs acelaşi rezultat dacă pe bicicletă s-ar fi aflat o singură persoană majoră, deoarece în acest caz centrul de echilibru al bicicletei nu ar fi fost modificat, ca în speţa de faţă, iar reacţia biciclistului la trecerea camionului de mare tonaj pe lângă el nu ar fi fost similară celei avute de victime, în considerarea vârstei acestora, posibilităţilor de control a reflexelor, experienţei, criterii total diferite în cazul unui adult faţă de o persoană minoră.
În concret, depăşirea neregulamentară efectuată de inculpat, pentru motivele sus expuse, reprezintă contribuţia esenţială la producerea rezultatului periculos iar prezenţa pe bicicletă a doi minori, element care implică o serie de factori specifici, arătaţi mai sus, constituie o contribuţie cauzal necesară în producerea rezultatului. Tocmai natura diferită a contribuţiilor inculpatului şi victimelor la producerea accidentului impune stabilirea proporţiilor culpei concurente în sarcina fiecăruia dintre ei. Astfel, contribuţia esenţială a inculpatului la producerea rezultatului periculos impune reţinerea unei culpe determinante de 90% în sarcina acestuia, iar natura cauzal necesară a contribuţiilor victimelor justifică atribuirea unei culpe de 10% pentru aceştia în cadrul culpei concurente.
În raport de aspectele reţinute, Curtea constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 Cod Procedură Penală, deoarece situaţia faptică reţinută de către Curte este diferită faţă de cea stabilită de către instanţa de fond şi de apel, culpa concurentă la săvârşirea infracţiunii având incidenţă în sfera individualizării pedepsei dar şi a modului de soluţionare a acţiunilor civile.
În baza dispoziţiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d Cod Procedură Penală va admite recursul declarat de către inculpatul LG şi va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.2 şi 5 Cod penal, cu reţinerea culpei concurente în procentele sus arătate, la o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
