În motivare, a aratat ca a avut calitatea de functionar public în cadrul Institutiei Prefectului si nu a beneficiat de dreptul legal prevazut de lege, si anume acela de a primi un salariu care sa cuprinda si suplimentul postului si suplimentul corespunzator gradului, respectiv treptei de salarizare .
Tribunalul, analizând actele si lucrarile dosarului, constata ca neîntemeiata cererea reclamantului, urmând a fi respinsa pentru urmatoarele considerente :
Potrivit art.31 alin.1, lit.c si d din Legea nr.188/1999, republicata, privind statutul functionarilor publici, pentru activitatea desfasurata, acestia au dreptul la un salariu compus printre altele si din suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare .Totodata, potrivit art.31 alin.3 din aceeasi lege, salarizarea functionarilor publici se face conform legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici, al carui proiect cade în sarcina Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit.e din aceeasi lege.
În lipsa aparitiei legii salarizarii functionarilor publici, salarizarea acestora în aceasta perioada s-a facut în baza unor ordonante emise de Guvern.
În perioada 2004 – 2006, prevederile referitoare la cele doua sporuri au fost succesiv suspendate, prin O.U.G. nr.92/2004 si O.U.G. nr.2/2006 .
Începând cu anul 2007, potrivit O.G. nr.6/2007, privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici, suspendarea celor doua sporuri nu mai este reglementata .
Cum în cuprinsul O.G. nr.6/2007 nu sunt reglementate si definite cele doua sporuri, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate, stabilirea la nivelul procentului de 25% pentru fiecare drept fiind arbitrara si fara suport legal pentru ca s-au depasit atributiunile comisiei paritare, prevazute în art.74 din Legea nr.188/1999 dar s-au si încalcat prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de munca, potrivit cu care, prin negociere, nu se pot stabili drepturi care sunt reglementate prin lege. Cum potrivit art.31 alin.3 din Legea nr.188/1999 si art.157 alin.2 din Codul muncii, pentru functionarii publici drepturile salariale se stabilesc prin lege, rezulta ca practica stabilirii unor drepturi pe alta cale este nelegala .
Pe de alta parte, actiunea reclamantului, fiind o actiune în pretentii ce presupune angajarea raspunderii patrimoniale a pârâtei, în conditiile art.261 din Codul muncii si art.998 Cod civil, nu sunt îndeplinite conditiile de fond pentru a fi admisa o astfel de cererea, întrucât existenta unui prejudiciu invocat de reclamanti nu este cert, acesta nefiind determinat sau determinabil cât priveste întinderea sa .
În cauza nu se poate invoca nici încalcarea dispozitiilor art.1 din Protocolul Aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale pentru ca cele doua sporuri solicitate de reclamant nu constituie un bun în întelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creante certe, lichide si exigibile.
Aceasta situatie a fost transata de practica C.E.D.O, prin decizia din 27 august 2002, J. Turek – Republica Ceha – prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.
Ori, potrivit Notei de prezentare a Consiliului Superior al Magistraturi, privind practica neunitara pe trimestrele II si III/2008, rezulta ca instantele nationale, în legatura cu aceasta problema nu s-au pronuntat în mod clar, concludent si uniform.
Pentru toate aceste considerente, cererea formulata de reclamant nu este întemeiata.
