Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1992 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În motivarea cererii reclamanta a aratat că a încheiat cu pârâta un contract de intermediere A, înregistrat sub nr. 1645/27.01.2005, în derularea căruia s-au emis facturi fiscale care au fost achitat cu întârziere sau nu au fost achitate, şi pentru care a calculat penalităţi de 0,5% pe zi întârziere.
La termenul din 09.04.2009, reclamanta a înţeles să îşi modifice cererea, arătând că pârâta a achitat suma de 12 756,12 lei, pretinsă cu titlu de debit, iar la termenul din 30.04.2009, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 25 307,37 lei cu titlu de penalităţi, calculate de la data scadenţei facturilor achitate cu întârziere, până la 30.04.2009.
Reprezentată în instanţă, pârâta arată că a achitat debitul, că nu este de acord cu plata de penalităţi, întrucât ca urmare a reorganizării structurii interne şi transferul bazei contabile la Bucureşti, a solicitat reclamantei modificarea contractului, însă aceasta a refuzat. În susbsidiar, pârâta a solicitat ca în situaţia admiterii cererii reclamantei, cuantumul penalităţilor să nu depăşească debitul adică, 12 756,12 lei.
Prin SC nr. 5587/28.05.2009 a fost admisă în parte cereea precizată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12756,12 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi 1423,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că între părţi s-au derulat relaţii comerciale în baza contractului de intermediere A, înregistrat sub nr. 1645/27.01.2005. În temeiul contractului, reclamanta a emis facturi în valoare de 12756,12 lei, care au fost achitate cu întârziere de pârâtă, care nu a negat acest fapt. În cursul procesului, pârâta a achitat în întregime debitul, pretinzând penalităţi calculate până la data de 30.04.2009, în valoare de 25 307,37 lei.
În contract, la art. 6 părţile au prevăzut că pentru întârzierea în executarea obligaţiilor mai mare de 3 zile de la data scadenţei, părţile sunt obligate să plătească o penalitate de 0,5% pe zi din suma datorată. La acelaşi articol părţile au prevăzut că penalităţile pot fi înlăturate prin acordul expres al părţilor.
Deşi reclamanta a încercat rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, convocând pârâta la conciliere potrivit art. 720/1 C.pr.civ., aceasta nu a dat curs cererii, astfel că reclamanta nu a încasat preţul prestaţiei sale.
Potrivit art.969 C.civ, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, iar potrivit art.1073 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei.
Întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată la termen iar părţile nu au convenit expres înlăturarea penalităţilor, instanţa a reţinut că cererea reclamantei de obligarea pârâtei la plata de penalităţi este întemeiată.
În ceea ce priveşte cuantumul acestora, instanţa, având în vedere înţelegerea părţilor prin care nu au convenit expres că valoarea penalităţilor o poate depăşi pe cea a debitului, şi prevederile art. 4 pct. 3 din Lg. 462/2002, a limitat valoarea penalităţilor la debitul asupra cărora au fost calculate, adică la 12 756,12 lei.
Constatând culpa procesuală a pârâtei, faptul că pretenţiile reclamantei au fost admise în proporţie de 50%, instanţa în temeiul art.276 C.pr.civ a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 1423,62 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului, constând în 848,62 lei taxă de timbru şi timbru judiciar şi 575 lei onorariu de avocat, sume calculate proporţional cu valoarea pretenţiilor admise.
Împotriva acestei sentinţe au declaral recurs ambele părţi.
În recursul formulat de către recurenta SC M B DE A SRL s-a arătat că instanţa de fond a fost în eroare atât cu privire la izvorul penalităţilor cât şi cu privire la dispoziţiile legale incidente, pentru fiecare factură fiind calculate penalităţi conform contractului bilateral, valoarea acestor penalităţi nedepăşind valoarea debitului(a sumei facturate)
În recursul formulat de către SC U A SA s-au reluat practic în mare parte susţinerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării.
Astfel, s-a arătat în esenţă că relamanta a refuzat modificarea contractului de intremediere în A, la solicitarea pârâtei, reclamanta dovedind de asemenea rea credinţă în sensul că nu a încercat să concilieze conflictul, ci doar să urmeze paşii unei proceduri prealabile.
S-a mai arătat că pârâta nu este de acord cu plata penalităţilor de întârziere asupra debitului principal deoarece această situaţie a fost premeditată de către reclamantă care în mod intenţionat şi cu rea credinţă nu a răspuns solicitărilor sale de a modifica contractul.
S- mai susţinut de asemenea că reclamanta a calculat în mod greşit cuantumul penalităţilor.
Analizând cele două cereri de recurs instanţa apreciază că este fondat doar recursul formulat de SC M B DE A SRL.
Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în baza contractului de intremediere nr 1654/27.01.2005, emiţând astfel mai multe facturi către pârâtă.
Instanţa de fond s-a aflat însă în eroare însă în momentul care a apreciat asupra cuantumului penalităţilor.
Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că la data introducerii cererii unele facturi au fost achitate cu întârziere iar altele nu au fost achitatate deloc.
În aceste condiţii cuantumul penalităţilor a fost calculat greşit doar asupra facturilor neachitate, penalităţile fiind calculate şi în raport de facturile neachitate cu întârziere.
Analizând situaţia facturilor achitate cu întârziere, instanţa de recurs observă într-adevăr că penalităţile de întârziere solicitate prin cererea introductivă nu depăşesc cuantumul debitelor din fiecare factură asupra cărora au fost calculate, fiind respectate astfel prevederile art. 4 pct 3 din Legea nr. 462/2002.
Având în vedere că în materie comercială debitorul este de drept în întârziere de la data scadenţei, va fi admis recursul declarat de către SC M B DE A SRL în sensul că va fi modificată sentinţa recurată şi va fi obligată pârâta la plata sumelor de 25307,37 RON penalităţi de întârziere şi 2554,5 RON cheltuieli judiciare.
Nu poate fi reţinută susţinerea intimatei recurente SC U A SA în sensul că a recunoscut pretenţiile reclamantei până la prima zi de înfăţişare întrucât o astfel de recunoaştere integrală nu s-a realizat şi oricum, pârâta se afla de drept înîntârziere.
Nu poate fi reţinută de asemenea susţinerea pârâtei-recurente SC U A SA în sensul că penalităţile au fost calculate incorect, acestea reieşind întocmai din tabelele depuse de reclamantă.
Cât priveşte facturile nr 894, 906,916,927,967 şi 984, penalităţile aferente acestora au fost calculate în mod corect până la data de 29.01.2009, aceasta fiind data achitării lor de către pârâtă.
Nu poate fi reţinută nici o eventuală rea credinţă a reclamantei în desfăşurarea raporturilor comerciale dintre părţi atâta timp cât aceste raporturi au fost guvernate de contractul încheiat între acestea pe baze consensuale.
Prin urmare pentru motivele mai sus menţionate va admite instanţa recursul formulat de SC M B DE A SRL, recursul formulat de SC U A SA urmând a fi respins ca nefondat.
