Prin sentinţa nr.1608/2009, Tribunalul Vâlcea – Secţia de
administrativ a admis acţiunea reclamantului L.C., a anulat adresa nr.3066/02.12.2008 a
pârâtului S. A.J. Vâlcea şi a obligat pe intimatul-pârât la 754,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, asupra excepţiei, că procedura
prealabilă a fost îndeplinită, aşa cum rezultă din cererile nr.2935/22.10.2008 şi
nr.2750/03.11.2008, iar sub aspectul fondului, pe de o parte, că ASP Vâlcea nu are atribuţii în
stabilirea persoanelor ce beneficiază de salarii de merit, iar pe de altă parte, că sancţiunea
aplicată reclamantului a fost anulată prin sentinţa nr.1513/2009.
În ceea ce priveşte opoziţia formulată de reprezentantul sindicatului,
aceasta nu l-a privit în mod concret pe reclamant, iar restul persoanelor din comitetul director a
fost de acord cu modalitatea propusă pentru acordarea salariilor de merit.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru
motive încadrabile în dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041 Cod procedură civilă, în dezvoltarea
cărora a susţinut următoarele:
– în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei plângerii prealabile, întrucât
nici una din adresele la care se face referire nu poate avea o astfel de valoare. Adresa nr.2750
este anterioară comunicării, iar adresa nr.2935 este ulterioară introducerii acţiunii;
– acţiunea era inadmisibilă întrucât actul atacat nu îndeplineşte condiţiile
art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004;
– singurul care are atribuţii în acordarea salariului de merit este ordonatorul
de credite, aşa încât este lipsită de relevanţă poziţia comitetului director, iar propunerile
discutate în şedinţa din 9 septembrie 2008 nu pot avea o altă valoare decât aceea de simple
propuneri;
– faptul de a solicita un punct de vedere al ASP Vâlcea nu afectează
legalitatea actului emis de managerul general, iar acesta a ţinut seama de toate aspectele
evidenţiate, inclusiv poziţia organizaţiei sindicale.
Examinând criticile formulate s-a constatat că ele sunt fondate pentru cele
ce se vor arăta mai jos.
În condiţiile art.137 din urmează a se verifica cu
prioritate excepţiile a căror eventuală incidenţă în cauză poate face inutilă cercetarea fondului
sau chiar a unor alte excepţii.
Prima dintre acestea este cea la care se referă art.109 alin.2 Cod procedură
civilă şi care ţine de învestirea instanţei care, atunci când legea o prevede expres, nu poate fi
făcută decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
O astfel de cerinţă este impusă de OUG nr.115/2004 care, în art.407
prevede că „(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale,
sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de
urgenţă este de competenţa ordonatorilor de credite.(2) Contestaţia poate fi depusă în termen
de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor
salariale.(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile.(4) Împotriva
măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1), persoana nemulţumită se poate adresa instanţei
de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în
termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.”.
Textul impune mai multe aprecieri. O primă apreciere ar fi aceea că revine
instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a unei astfel de pricini, datorită
prevederii exprese. O a doua este aceea că persoana nemulţumită de modul de stabilire a
sporurilor şi primelor poate face contestaţie la ordonatorul de credite în 5 zile de când a luat
cunoştinţă de măsura ce înţelege să o conteste, iar soluţia pronunţată de ordonator poate fi
atacată într-un termen de 10 zile de la data când ea a fost comunicată.
Textul are în vedere, aşadar, două momente de curgere a termenelor. Un
prim moment este cel de la luarea la cunoştinţă, când începe să curgă termenul de 5 zile, şi cel
de-al doilea, de la comunicare, când începe să curgă termenul de 30 de zile.
Plângerea prealabilă pe care o prevede legea specială aplicabilă în cauză
trebuie făcută în 5 zile de la data când persoana ce se consideră vătămată a luat cunoştinţă de
măsură.
Această cerinţă nu este îndeplinită de actele la care se referă instanţa de
fond. Adresa nr.2935 (fila 20) nu este înregistrată la pârâtă la 22 octombrie 2009, ci la 22
octombrie 2008, aşa cum rezultă chiar din conţinutul înscrisului şi din copia registrului de intrări-
ieşiri a corespondenţei.
Nici această plângere şi nici cea din 3 noiembrie 2008, la care s-a răspuns
prin adresa nr.3066/02.12.2008, adresă de care contestatorul a luat cunoştinţă în aceeaşi dată
(fila 23) nu se situează în termenul de 5 zile în care reclamantul era dator să formuleze
contestaţie la ordonatorul de credite.
Această apreciere se impune întrucât potrivit contractului colectiv de muncă
la nivel de ramură, în sistemul sanitar drepturile salariale se achită într-o singură tranşă, în data
de 15 ale fiecărei luni (art.94 alin.5), prevedere ce trebuie coroborată cu chiar susţinerea
reclamantului din contestaţia formulată la 3 noiembrie 2008 (fila 44), în care acesta solicita să
cunoască motivele pentru care „pe luna septembrie 2008 nu am beneficiat de salariul de merit”.
Din aceste elemente rezultă că la 15 septembrie 2008, când s-au achitat
drepturile salariale, reclamantul a luat cunoştinţă de poziţia ordonatorului de credite, respectiv
managerul general, de neacordare a salariului de merit, reţinând că această persoană este
singura care decide asupra acordării sau nu a acestui beneficiu.
În raport de această dată, formularea contestaţiei la 22 octombrie 2008 şi
ulterior, la 3 noiembrie 2008, apare ca fiind situată în afara termenului de 5 zile la care se referă
legea specială, aşa încât se apreciază că excepţia privind lipsa procedurii prealabile este
incidentă în cauză. Chiar dacă această plângere prealabilă sub forma contestaţiei a fost
realizată, efectuarea ei în afara termenului echivalează cu absenţa acestei condiţii imperative
pentru învestirea legală a instanţei.
Pentru aceste considerente, reţinând temeinicia primei critici aduse hotărârii
şi deci că acţiunea este inadmisibilă, Curtea, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, a
admis recursul şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii, apreciind şi că a devenit
inutilă analiza celorlalte critici.
9. Certificat de atestare fiscală. Conţinutul rubricii „Alte menţiuni”.
Art. 1 şi 7 din OMF nr. 752/2007
Dispoziţiile OMF nr.752/2006, în ansamblul lor au în vedere doar modul de
îndeplinire a obligaţiilor de plată la buget a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor
venituri ( art.1 coroborat cu art.7), de unde se desprinde concluzia că organul fiscal nu
este abilitat să menţioneze în acest certificat alte sarcini. Faţă de redarea strictă a
conţinutului certificatului potrivit disp.art.7 din OMF.752/2006, rubrica de la lit.f) „alte
menţiuni” are în vedere tot acelaşi conţinut fiscal precizat la lit. a-g) din textul indicat, în
strânsă corelaţie cu scopul pentru care se eliberează certificatul de atestare fiscală.
(Decizia nr. 277/R-CONT din 3 martie 2010)
