Art. 86 alin. 1 din oug 195/2002


DOSAR NR.1970/88/2008R O M Â N I ATRIBUNALUL TULCEASENTINŢA PENALĂ NR.73Şedinţa publică din 26 februarie 2009

Prin rechizitoriul nr. 223/P/2008 din 1.07.2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului (..), agent de poliţie în cadrul Postului de poliţie (..) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reţinut, în esenţă, prin actul de sesizare a instanţie că în noaptea de 11/12 aprilie 2008 inculpatul (..) a condus autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare (..) pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În faţa instanţei a fost audiat la 28.10 2008 inculpatul (..), care a recunoscut comiterea faptei, precizând că cea mai mare parte a drumului (..) – (..) l-a circulat pe drumul negru de pământ.

Instanţa a mai dispus audierea ca martor a agentului de politie (..) din cadrul P.P. (..) şi a numitului (..), fostul şef al P.P. (..)

Deoarece nu s-a putut proceda la audierea martorului (..), care este plecat din ţară, la termenul din 27.01.2009, tribunalul a dispus în baza art. 327 al. 3 Cod pr. penală citirea declaraţiei de la urmărire penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv procesul verbal întocmit la 14.04.2008 de S.P.R. Tulcea, planşa foto, declaraţiile inculpatului (..) şi depoziţiile martorilor (..), (..) şi (..), tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

În dimineaţa zilei de 12.04.2008, lucrători din cadrul I.P.J. Tulcea au fost sesizaţi în legătură cu faptul că pe D.J. nr. 222 F, în localitatea (..), s-a produs un accident de circulaţie de către înculpatul (..), agent de circulaţie în cadrul Postului de Poliţie (..), cu autoturismul proprietate personală în care se afla şi un alt pasager.

Din probe a reieşit că în noaptea de 11/12.04. 2008 între orele 22-01.00 inculpatul a participat la un chef împreună cu (..) şeful Postului de Poliţie (..) şi cu un prieten care venise din S.U.A.

După ce a dormit până în jurul orei 0200, inculpatul a fost trezit de un telefon al mamei sale prin care era anunţat că se ceartă cu tatăl său. După o jumătate de oră, mama revenit cu telefonul pe motiv că “tatăl face urât”.

Deoarece stătea în gazdă întru-un imobil din localitatea (..) şi fiind nevoit să ajungă la părinţii care locuiesc în comuna (..), inculpatul l-a sunat pe prietenul său (..) pentru a-i conduce maşina, el neavând permis de conducere.

Acesta a în 15 minute şi datorită faptului că a avut o criză de astm, inculpatul s-a hotărât să conducă personal autoturismul până în localitatea (..), distanţa de parcurs fiind de 7 km.

Inculpatul a susţinut că a circulat pe drumul negru până la intrarea în localitatea (..) – datorită faptului că drumul judeţean era impracticabil, fiind plin de gropi – după care s-a deplasat pe drumul public până la dreptul locuinţei lui (..), când a adormit la volan şi s-a trezit în urma impactului violent.

Pe traseu, observând că (..) era foarte obosit şi aţipea la volan s-a hotărât să-i ceară să-l lase să conducă, iar la intrarea în comuna (..), datorită faptului că a adormit la volan, a intrat în coliziune cu gardul şi pomul din curtea lui (..).

Declaraţiile inculpatului sunt diferite de cele ale martorului (..) care a relatat că la data de 12.04.2008, în jurul orei 0330, a venit la el acasă numitul (..) cu autoturismul Logan pentru a merge împreună la (..)

Deşi i-a cerut inculpatului să-l lase să conducă, cunoscând că nu are permis de conducere, nu a fost lăsat să facă acest lucru pe motiv că nu era maşina lui, fiind nevoit să se aşeze pe scaunul din dreapta faţă.

În urma accidentului, ambii ocupanţi ai autoturismului au suferit leziuni uşoare, fiind conduşi la cabinetul medical din (..) unde li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fără a fi necesară spitalizarea acestora.

Inculpatul a fost testat cu aparatul Drager, rezultând o alcoolemie de 36 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus apoi la Spitalul orăşenesc Măcin, unde i s-au recoltat cel două probe de sânge.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 250-251/C din 23.04.2008 rezultă că alcoolemia sus-numitului a fost de 0,40 g%o, în urma recoltării primei probe, şi de 0,25 %o, în urma recoltării celei de a doua probe, valori care nu încadrează fapta în rândul infracţiunilor, motiv pentru care prin rechizitoriul procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Din adresa nr. 162/RP din 29.04.2008 a Instituţiei Prefectului Judeţului Tulcea, Serviciul Public Comunitar Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor reiese faptul că inculpatul nu figurează înregistrat în evidenţe cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Serviciul Management Resurse Umane din cadrul I.P.J. Tulcea a comunicat cu adresa nr. 693012/25.04.2008, că inculpatul are calitatea de organ de cercetare al structurii de poliţie judiciară, astfel încât competenţa de judecată aparţine Tribunalului Tulcea

Instanţa constată că inculpatul a condus pe drumurile publice un autovehicul, fără a poseda permis, deşi urmase cursurile teoretice şi practice ale Şcolii de şoferi aparţinând S.C. Intercris S.R.L. Tulcea.

În drept, fapta inculpatului (..) de a conduce autoturismul proprietate personală, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/22002.

Analizând fapta, tribunalul reţine că în cauză distanţa dinte localităţile (..) şi (..) a fost parcurs de către inculpat pe drumul negru de pământ care este situat paralel cu D.J. 222F, acesta intrând pe drumul public în localitatea (..), cu circa 30-40 metri de producerea impactului cu gardul numitului (..).

Potrivit art. 181 Cod penal nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Tribunalul constată că în cauză inculpatul a luat hotărârea de a se deplasa la domiciliul prinţilor săi în comuna (..), judeţul Tulcea deoarece, mama sa l-a sunat comunicându-i că este agresată de către soţul acesteia.

Totodată, inculpatul l-a rugat pe martorul (..) să conducă vehiculul însă acesta din urmă a suferit o criză de astm, fapt pentru care inculpatul a trecut la volan.

În aceste condiţii, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 indice 1 Cod Penal, fapta neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere că inculpatul urma la momentul incidentului cursurile unei şcoli de şofer.

Instanţa reţine că faţă de împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, persoana inculpatului, care are 21 de ani fiind subofiţer în cadru I.P.J. Tulcea, conduita acestuia impun achitarea lui (..) pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Faţă de cele expuse, urmează ca în baza art. 181 al 3 în referire la art. 91 lit. c Cod penal să i se aplice inculpatului o amendă administrativă reprezentând maximul special respectiv 1.000 lei.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 al. 1 lit. d1 Cod pr. penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.????????3