Pentru asigurător, operaţiile de sunt întotdeauna fapte de comerţ.
Dacă actul este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în privinţa acestuia, legii comerciale, iar art. 893 C. com. – care nu este decât aplicaţia în materie de judecată a principiului expus de art. 56 C. com. – arată că acţiunile, ce derivă din acest act, sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale.
Prin cererea înregistrată sub nr. 22.395/1997 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamanta S.C. “A.R.A.” – S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.M., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 26.593.168 lei, cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale de 6% pe an de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că, urmare a accidentului din data de 25.09.1996, produs din culpa pârâtului, a fost avariat autoturismul S.C. “I.” S.A.,în favoarea căreia reclamanta a achitat societătii asigurate o despăgubire de 26.593.168 lei.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 998 C. civ. si art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Judecătoria Sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 5624/1998 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, motivat de faptul că pârâtul domiciliază pe raza acestui sector. Pe rolul acestei judecătorii, cauza s-a înregistrat sub nr. 4.774/1998.
La 19.11.1998, în temeiul art. 59 C. pr. civ., a fost introdusă în cauză, în calitate de intervenientă, S.C. “A.” – S.A.
Prin sentinţa civilă nr. 378/1999, instanţa de fond a respins în parte ca fiind rămasă fără obiect acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului şi cererea de chemare în judecată ca intervenientă forţată a S.C. “A.” S.A.” şi ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului si intervenientei la plata sumei de 6.393.168 lei.
împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia comercială sub nr. 3.816/1999 şi a fost soluţionată prin decizia civilă nr. 86/2000, prin care s-a respins apeiul, ca nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă.
La termenul din 7.06.2000 Curtea a pus în discuţie, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 privind soluţionarea în fond a cauzei.
Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale, a admis recursul, a casat decizia tribunalului, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa Judecătoriei sectorului 4 şi a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială pentru următoarele considerente:
Prin art. 3 par. 17 C. com., legiuitorul a considerat acte obiective de comerţ asigurările terestre, chiar şi cele mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii,
statuând prin art. 6 alin. 1 din acelaşi cod că, pentru asigurător, operaţiile de asigurare sunt întotdeauna fapte de comerţ. Cum art. 56 C. com. prevede că dacă actul este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în privinţa acestuia, legii comerciale, iar art. 893 C. com. – care nu este decât aplicaţia în materie de judecată a principiului expus de art. 56 C. com. – arată că acţiunile ce derivă din acest act sunt de competenţa jurisdicţiei comerciale, înţelegând prin cuvântul “act” nu numai contractele, ci şi orice fel de fapt juridic capabil a crea obligaţiuni – şi cum, în speţă, faţă de obiectul acţiunii şi temeiul acesteia îşi găsesc aplicarea, Curtea a apreciat că faţă de natura comercială a litigiului dedus judecăţii şi în considerarea valorii obiectului acestuia, conform prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ., competenţa judecării cauzei în fond aparţine tribunalului şi nu judecătoriei. (Judecator Nela Petrisor)
(Secţia comercială, decizia nr. 424/2000)
