Prin sentinta penala nr. 501/2009, instanta a respins ca nefondata plângerea
formulata de petenta A.C., împotriva solutiei Parchetului de pe lânga Judecatoria Iasi
de neîncepere a urmaririi penale cu privire la intimatii P.L. , H.M. si S.I., sub aspectul
savârsirii infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta de
art. 246 Cod penal. Pentru a dispune astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Petenta este medic primar stomatolog si a atins vârsta de pensionare. Întrucât la
aceeasi data expira contractul de concesiune pentru cabinetul medical in care isi
desfasura activitatea, petenta a solicitat acordul pentru continuarea acesteia si dupa
vârsta de pensionare, acord pe care l-a primit de la institutiile abilitate in acest sens. Pe
baza acordului primit, petenta a solicitat prelungirea contractului de concesiune pentru
spatiul cu destinatie de cabinet stomatologic, insa cererea i-a fost refuzata, refuz
calificat de catre petenta ca un abuz in serviciu.
Instanta a avut în vedere dispozitiile HG nr. 884/2002, din care rezulta ca orice
contract de concesiune poate fi prelungit ,,prin simplul acord de vointa al partilor”,
legea stipulând doar posibilitatea existentei unui acord de vointa si nu o obligatie a
concedentului de a prelungi automat contractul de concesiune peste termen, la cererea
concesionarului. Existenta acordului pentru continuarea activitatii si dupa vârsta de
pensionare creeaza pentru persoana petentei numai o vocatie pentru prelungirea
contractului de concesiune, nu si o obligatie imperativa pentru functionarii abilitati sa
exprime manifestarea de vointa în sensul prelungirii acestuia.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 5 alin. 2 din HG nr. 884/2004, în situatia în care
concesionarul îndeplineste conditiile în vederea pensionarii pentru limita de vârsta la
un termen care se înscrie în cadrul duratei minime a concesiunii, contractul de
concesiune se va încheia pe o durata care sa nu depaseasca data limita de pensionare.
Infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor presupune pe de
o parte încalcarea statutului juridic al functionarului care isi îndeplineste atributiile in
afara acestui statut, iar pe de alta parte nesocotirea pe aceasta cale a intereselor legale
ale unei persoane, interese legate, direct sau indirect, de actul de serviciu. Instanta a
retinut ca, în speta, nu exista nici o obligatie imperativa în sensul unei anumite
conduite din partea faptuitorilor, care, in ipoteza nesocotirii acesteia, sa creeze
continutul caracterului incorect al exercitarii atributiilor statutare.