Respingerea cererii de efectuare a probei având ca obiect recalcularea alcoolului. Nelegalitate. Încălcarea dreptului la apărare.
Respingerea cererii în probaţiune formulată de inculpat privind efectuarea unei expertize nelegale care să stabilească retroactiv valoarea alcoolemiei la ora depistării în trafic echivalează cu o restrângere a dreptului la apărare a acestuia, incompatibilă cu garanţiile unui proces echitabil.
Secţia penală – Decizia penală nr. 577/28 octombrie 2008
Prin sentinţa penală nr. 118/2007, Judecătoria Haţeg a condamnat pe inculpatul S.O. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că în date de 02.02.2006 a condus autoturismul marca Dacia 1310 pe drumuri publice, având în sânge o imbibaţie alcoolică de 2,70 o/oo la prima recoltare şi 2,45 o/oo la a doua recoltare.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul.
Prin decizia penală nr. 152/A/2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost admis ca fondat apelul declarat de inculpatul S.O. , fiind înlăturată aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţe penale atacate.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul S.O. solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea acesteia şi a sentinţei penale nr. 118/2007 cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, Judecătoria Haţeg.
Recursul este fondat.
Din procesul verbal de recoltare a probelor biologice rezultă că inculpatul S.O. a fost prezent la spital, recoltându-i-se probe biologice la ora 16,30, recoltarea a II-a fiind realizată la 17,30.
În procesul verbal s-a menţionat felul băuturii consumate, cantitatea şi orele de consum, precum şi comportarea inculpatului, stabilindu-se că era normală.
Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr.205-2006/07.02.2006 reiese că la 16,30 inculpatul avea o alcoolemie de 2,70 o/oo, iar la ora 17,30 avea o alcoolemie de 2,45 o/oo.
Faţă de acestea, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize nelegale având ca obiect recalcularea alcoolemiei la ora depistării în trafic, arătând că aceasta nu a fost cert stabilită, valoarea acesteia putând influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Curtea, apreciază că în mod greşit instanţele de fond şi apel au respins ca neconcludentă această probă, ca fiind solicitată în apărarea inculpatului.
Chiar dacă valorile constatate în urma efectuării unei expertize nelegale de recalculare a alcoolemiei inculpatului nu s-ar modifica în mod esenţial, aceasta este o probă de natură a elimina orice dubiu asupra concentraţiei de alcool în sângele inculpatului S.O. la data şi ora depistării sale în trafic, cererea fiind una de natură a-i garanta drepturile şi de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Ca urmare, constatându-se că n dreptul la apărare al inculpatului a fost limitat într-o manieră incompatibilă cu garanţiile impuse de normele procedurale, în conformitate cu art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală , recursul a fost admis cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond , Judecătoria Haţeg.