JUDECATORIA TÂRGU-CARBUNESTI
Dosar nr. 3646/317/2008 art. 87 alineat 1 din OUG 195/2002
Sentinta penala nr. 778
Sedinta publica din 11 decembrie 2008
Completul compus din:
PRESEDINTE – DANIEL SURDOIU
GREFIER – VASILE CALOTESCU
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Carbunesti, judetul Gorj.
Pe rol judecarea procesului penal privind pe inculpatul…, domiciliat…, trimis în judecata prin Rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Carbunesti nr. 866/P/2007, pentru savârsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 87 alineat 1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns inculpatul …, personal si asistat de avocat …, lipsa fiind martora ….
Procedura de citare legal îndeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, inculpatul depune la dosar o caracterizare întocmita de …, dupa care, reprezentantul Ministerului Public, declara ca întelege sa renunte la audierea martorului din actul de sesizare, care nu s-a prezent la acest termen, având în vedere ca inculpatul a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecata.
Avocat…, pentru inculpat, declara ca este de acord cu renuntarea procurorului la audierea martorului lipsa si nu solicita administrarea altor probe în aparare.
Analizând declaratia procurorului de renuntare la audierea martorului lipsa, instanta o retine ca fiind întemeiata, motiv pentru care, în temeiul art. 329 alineat 2 Cod de procedura penala dispune ca martorul respectiv sa nu mai fie audiat, audierea acestuia nemaifiind necesara.
Constatând ca nu mai sunt alte probe de administrat si cereri de formulat, instanta, în temeiul art. 339 Cod de procedura penala, declara cercetarea judecatoreasca terminata si acorda cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public expune starea de fapt si arata ca fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism având o îmbibatie alcoolica de peste 0, 80 g/l alcool pur în sânge, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 87 alineat 1 din si solicita condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii si obligarea la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Avocat…, pentru inculpat, solicita retinerea în favoarea inculpatului a circumstantelor atenuante prevazute de art. 74 literele a, b si c Cod penal, constând în aceea ca a avut un comportament sincer, recunoscând în totalitate fapta, nu este cunoscut cu antecedente penale si a facut tot ceea ce era necesar în vederea înlaturarii prejudiciului produs, urmând ca pedeapsa ce îi va fi aplicata sa fie orientata sub minimul special prevazut de lege, iar executarea acesteia sa fie suspendata conditionat în baza art. 81 Cod penal.
Inculpatul …, având ultimul cuvânt, recunoaste si regreta savârsirea infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, însusindu-si concluziile formulate de aparatorul sau.
J U D E C A T O R I A
Asupra cauzei penale de fata:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Carbunesti nr. 866/P/2007 din data de 18.09.2008, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata, în stare de libertate, a inculpatului …, fiul lui Ion Victoria, nascut la data de …, în localitatea …, cetatean român, studii gimnaziale, angajat la …, casatorit, cu 2 copii minori, domiciliat …, CNP …, fara antecedente penale, pentru savârsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 87 alineat 1 din OUG 195/2002 si neînceperea urmaririi penale fata de acelasi faptuitor, pentru infractiunea prevazuta de art. 184 alin. 1 si 3 Cod penal.
S-a retinut în esenta ca stare de fapt în actul de sesizare a instantei ca, în data de 25.03 2008, în jurul orelor 12,30, a condus autoturismul …, pe drumurile publice si datorita neatentiei pe fondul consumului de bauturi alcoolice, când a trecut pe lânga un grup de persoane a calcat cu roata dreapta fata, piciorul drept al partii vatamate … care a cazut la pamânt, iar în urma testului la care inculpatul a fost supus, efectuat cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibatie alcoolica de 0, 63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a retinut de asemenea, ca în urma analizei probelor biologice recoltate de la inculpat, s-a constatat ca acesta avea la ora 15, 10 o alcoolemie de 1, 60 gr %o, iar la ora 16, 10 o alcoolemie de 1, 55 gr %o, conform buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr.303/549 din 26.03.2008.
În ceea ce priveste infractiunea de vatamare corporala din culpa, s-a retinut ca persoana vatamata …. nu a formulat plângere prealabila împotriva inculpatului.
Starea de fapt retinuta de procuror a fost probata cu declaratiile învinuitului, declaratii de martori, proces verbal de constatare a infractiunii, buletin de analiza toxicologica – alcoolemie.
În cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul a fost ascultat în prezenta aparatorului ales avocat …, cu respectarea garantiilor prevazute de art. 70 Cod de procedura penala, ocazie cu care, a recunoscut în totalitate si a regretat fapta savârsita.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, respectiv recunoasterea inculpatului coroborata cu declaratiile martorilor si întreg materialul probator strâns în cursul urmaririi penale, instanta retine urmatoarea stare de fapt:
În ziua de 25.03 2008, inculpatul …, a condus pe drumul judetean 665 Barbatesti autoturismul cu nr. de înmatriculare …, iar în jurul orelor 12, 30, fiind sub influenta bauturilor alcoolice, în momentul când a trecut pe lânga un grup de persoane a calcat cu roata dreapta fata, piciorul drept al partii vatamate …, care a cazut la pamânt .
Inculpatul a fost testat de lucratorii de politie cu aparatul alcooltest, constatându-se ca avea o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg-Carbunesti, pentru a i se recolta probe biologice.
La prima proba biologica care i-a fost recoltata, a rezultat ca la ora 15, 10 inculpatul avea o alcoolemie de 1, 60 gr/l alcool pur în sânge iar la a doua proba a rezultat ca la ora 16, 10 avea o alcoolemie de 1, 55 gr/l alcool pur în sânge.
Starea de fapt retinuta de instanta este confirmata pe deplin de declaratiile martorilor audiati în cauza si care se coroboreaza întru totul cu recunoasterea inculpatului si concluziile raportului de analiza toxicologica – alcoolemie nr. 303, 304/549, 550, din data de 27.03.2008.
Fata de starea de fapt retinuta, instanta constata ca fapta inculpatului …, de a conduce pe drumurile publice un autoturism având în sânge o îmbibatie alcoolica de peste limita de 0, 80 g/l alcool pur în sânge, întruneste atât sub aspectul laturii obiective, cât si sub aspectul laturii subiective, inculpatul având în permanenta reprezentarea faptelor sale, elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 87 alineat 1 din O.U.G. 195/2002, fapta pentru care urmeaza sa fie condamnat.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanta va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea în care aceasta a fost savârsita, limitele de pedeapsa prevazute de lege, precum si persoana faptuitorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale si a avut o atitudine sincera, recunoscând în totalitate savârsirea faptei, situatie în care apreciaza ca o pedeapsa privativa de libertatea ar fi în masura sa duca la reeducarea sa.
În aceste conditii, instanta va retine în favoarea inculpatului circumstantele atenuante prevazute de art. 74 literele a si c Cod penal, constând în conduita buna a acestuia înainte savârsirea infractiunii si care rezulta din lipsa antecedentelor penale si atitudinea sincera de care a dat dovada dupa savârsirea infractiunii, inculpatul recunoscând-si în permanenta vinovatia si prezentându-se în fata organelor judiciare, motiv pentru care îi va aplica în conditiile art. 76 litera d Cod penal o pedeapsa privativa de libertate, sub limita speciala prevazuta de lege.
În ceea ce priveste modalitatea de a pedepsei, instanta constata ca scopul educativ preventiv al acesteia poate fi atins si fara executarea în regim de detentie, inculpatul realizând pericolul faptei sale si vazând ca sunt îndeplinite si conditiile cerute de art. 81 Cod penal, va suspenda conditionat executarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 Cod penal si compus din durata pedepsei la care se va adauga un termen de doi ani.
În baza art. 359 Cod de procedura penala se va atrage atentia inculpatului, asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii.
Data fiind suspendarea conditionata a executarii pedepsei privative de libertate aplicata inculpatului, instanta, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, va dispune si suspendarea executarii pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 litera a teza a II-a si b Cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.
Vazând si dispozitiile art. 191 Cod de procedura penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 literele a si c Cod penal si art.76 litera d Cod penal condamna inculpatul …, fiul lui …, nascut la data de …, în …, cetatean român, studii 10 clase, stagiul militar satisfacut, casatorit, are 2 copii minori în întretinere, manevrant vagoane la …, fara antecedente penale, CNP – …, domiciliat în …, la:
– 5 (cinci ) luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul, pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legala admisa.
În baza art. 81 Cod penal, suspenda conditionat executarea pedepsei pe o perioada de 2 ani si 5 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art.82 Cod penal si compus din pedeapsa aplicata la care se adauga o perioada de 2 ani.
În baza art. 359 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspenda executarea pedepsei accesorii, constând în interzicerea drepturilor civile prevazute de art. 64 litera a teza a – II-a si b Cod penal, pe durata suspendarii executarii pedepsei principale .
În baza art.191 Cod procedura penala obliga inculpatul la plata a 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat .
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica azi 11.12.2008
PRESEDINTE, GREFIER,
SURDOIU DANIEL CALOTESCU VASILE
RED SD/THRED SD./
2 EX/22.12.2008
D.S. 22 Decembrie 2008