Conflict de având ca obiect obligarea angajatorului la plata catre salariati a contravalorii tichetelor de masa. Existenta unei astfel de obligatii a angajatorului pentru anii 2006, 2007, 2008 si 2010 în cazul personalului încadrat cu contract individual de munca în unitatile din sistemul de sanatate publica. Recurs admis.
– Legea nr. 142 1998, art.1 alin.1 si 2
Recurentii sunt personal contractual angajat al DSP, institutie finantata de la bugetul de stat care realizeaza si venituri proprii.
Recurentii sunt personal contractual angajat al DSP, institutie finantata de la bugetul de stat care realizeaza si venituri proprii.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998, legea care reglementeaza acordarea tichetelor de masa, salariatii din sectorul bugetar pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998, legea care reglementeaza acordarea tichetelor de masa, salariatii din sectorul bugetar pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa.
Înscrierea acestui drept sub forma unei posibilitati (interpretare generata de folosirea în contextul semantic al frazei a verbului a putea) nu înseamna ca acest drept este lasat la latitudinea angajatilor din sectorul bugetar, ci doar la aprecierea persoanelor juridice private care angajeaza salariati în sectorul privat de activitate.
Înscrierea acestui drept sub forma unei posibilitati (interpretare generata de folosirea în contextul semantic al frazei a verbului a putea) nu înseamna ca acest drept este lasat la latitudinea angajatilor din sectorul bugetar, ci doar la aprecierea persoanelor juridice private care angajeaza salariati în sectorul privat de activitate.
Pentru institutiile Statului, dreptul instituit de dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998 nu este o posibilitate, ci instituie o obligatie, în acest sens trebuind a fi interpretate si prevederile alin.2 al aceluiasi articol care face vorbire despre necesitatea includerii contravalorii acestor drepturi în capitolele bugetare ale institutiilor.
Pentru institutiile Statului, dreptul instituit de dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998 nu este o posibilitate, ci instituie o obligatie, în acest sens trebuind a fi interpretate si prevederile alin.2 al aceluiasi articol care face vorbire despre necesitatea includerii contravalorii acestor drepturi în capitolele bugetare ale institutiilor.
Împrejurarea ca executivul nu a gasit de cuviinta sa includa în prevederile bugetare sumele necesare nu înseamna ca dreptul nu exista si nu trebuie respectat. Dimpotriva, aceasta atitudine a angajatorului creeaza impresia unei aplicari selective a legii, speculând o formulare a textului normativ care instituie într-adevar o optiune, dar nu pentru angajatorii din cadrul institutiilor apartinând Statului, ci pentru angajatorii din mediul privat.
Împrejurarea ca executivul nu a gasit de cuviinta sa includa în prevederile bugetare sumele necesare nu înseamna ca dreptul nu exista si nu trebuie respectat. Dimpotriva, aceasta atitudine a angajatorului creeaza impresia unei aplicari selective a legii, speculând o formulare a textului normativ care instituie într-adevar o optiune, dar nu pentru angajatorii din cadrul institutiilor apartinând Statului, ci pentru angajatorii din mediul privat.
Altminteri, daca nu ar fi existat nicio diferenta între cele doua tipuri de angajatori, nu s-ar fi justificat includerea alin.2 în textul art.1 din Legea nr.142 1998 care obliga sa se prevada capitole bugetare pentru acordarea tichetelor de masa în limitele sumelor prevazute cu acest titlu. Neprevederea unor astfel de cheltuieli echivaleaza cu ignorarea dispozitiilor legale si neacordarea unui drept statuat prin lege, împrejurare inacceptabila într-un Stat de Drept în care, cel putin la nivel de principiu consacrat constitutional, se garanteaza suprematia legii, ceea ce înseamna ca atât puterea executiva, ce are calitatea de angajator pentru majoritatea categoriilor bugetare, cât si cea judecatoreasca au obligatia de a se supune legii, iar nu posibilitatea de a evita sa o aplice.
Altminteri, daca nu ar fi existat nicio diferenta între cele doua tipuri de angajatori, nu s-ar fi justificat includerea alin.2 în textul art.1 din Legea nr.142 1998 care obliga sa se prevada capitole bugetare pentru acordarea tichetelor de masa în limitele sumelor prevazute cu acest titlu. Neprevederea unor astfel de cheltuieli echivaleaza cu ignorarea dispozitiilor legale si neacordarea unui drept statuat prin lege, împrejurare inacceptabila într-un Stat de Drept în care, cel putin la nivel de principiu consacrat constitutional, se garanteaza suprematia legii, ceea ce înseamna ca atât puterea executiva, ce are calitatea de angajator pentru majoritatea categoriilor bugetare, cât si cea judecatoreasca au obligatia de a se supune legii, iar nu posibilitatea de a evita sa o aplice.
În sprijinul argumentatiei potrivit careia dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998 stabilesc un drept pentru bugetari, iar nu o eventualitate lasata la aprecierea exclusiva a angajatorului, vin si dispozitiile art.92 alin.3 din Contractul colectiv de munca 2078 din 12.12.2005 valabil pentru ramura sanitara în perioada 2005-2007.CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR. 1911 R DIN 27 APRILIE 2010
Prin sentinta civila nr. 1971 din data de 9.12.2009, pronuntata în dosarul nr.391 87 2009, Tribunalul Teleorman – Sectia Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, Administrativ si Fiscal a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul Sindicatul S.C.R.V, în numele membrilor sai de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Directia de Sanatate Publica (fosta ASP).
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca reclamantii au chemat în judecata pârâtii solicitând instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa oblige pârâtii sa le plateasca contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 20 ianuarie 2006 – pâna la zi si în continuare, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Temeiul legal în baza caruia reclamantii au solicitat plata drepturilor salariale au fost dispozitiile Codului muncii, Legea nr.142 1998.
Potrivit art.1 din legea nr.142 1998 salariatii din cadrul societatilor comerciale, regiilor autonome si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadreaza personal, prin încheierea unui contract individual de munca denumite angajator pot primi o alocatie individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral pe costuri de angajator.”
La alin.2 din acelasi act normativ se arata ca tichetele de masa se acorda în limitele prevederilor bugetului de stat, ale bugetelor locale si în limita bugetelor de venituri si cheltuieli pentru celelalte categorii de angajatori.
Din economia textelor de lege mentionate reiese ca Legea nr.142 1998 nu stabileste în mod imperativ obligatia angajatorului de a acorda acest drept, ci instituie o posibilitate a acestuia de acordare a tichetelor de masa.
Dispozitiile din contractele colective de munca la nivel national, înregistrate la Ministerul Muncii pe perioada 2003 si pâna în 2010 prevad ca tichetele de masa se acorda conform prevederilor legale si întelegerii partilor. Ori, dispozitiile art.40 si art.24 din Legile nr. 511 2004 si nr. 349 2005 privind bugetul de stat, dar si dispozitiile din legile bugetului asigurarilor sociale de stat adoptate pentru anii urmatori au interzis în mod expres acordarea tichetelor de masa de catre angajatorii institutiilor publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare al acestora.
Contractele colective de munca la nivel de ramura sanitara pentru anii 2005-2007 si anii 2008-2010 au prevazut ca tichetele de masa se vor acorda odata cu modificarea legislatiei.”
Sustinerile reclamantei ca prin neacordarea acestor tichete de masa reclamantilor acestia ar fi supusi unui tratament diferentiat si discriminatoriu fata de alte categorii de personal bugetar ce au beneficiat de aceste drepturi sunt lipsite de temei .
În cauza, nu se poate retine existenta unei diferente de tratament de vreme ce distinctiile invocate de catre reclamanti nu vizeaza situatii analoage si comparabile. În acest sens s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin decizia nr.684 2005, mentionând ca situatie obiectiv diferita în care se afla anumite categorii de personal justifica sau chiar impun instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferentiat, fara ca aceasta sa reprezinte privilegii si discriminari.”
Tribunalul a apreciat ca acordarea sau neacordarea tichetelor de masa, în situatia personalului bugetar, este o optiune a legiuitorului si nu se poate aprecia ca prin aceasta se aduce atingere principiului egalitatii în drepturi, al nediscriminarii, de vreme ce nu se instituie o între persoane aflate în situatii comparabile
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurentul sustine ca hotarârea pronuntata de instanta de fond este nelegala.
Din cuprinsul dispozitiilor art. 1 Legea nr.142 98, rezulta ca prima conditie pentru a beneficia de tichete de masa este existenta unui contract individual de munca, încheiat în conditiile art. 10 si 16 din Codul muncii or, în speta reclamantul a facut dovada acestui fapt, potrivit art. 1169 din Codul civil, având în vedere ca pârâta a recunoscut, prin întâmpinare, existenta unui contract de munca, cât si la interogatoriu.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 142 1998 salariatii din societatile comerciale, regiile autonome, si din sectorul bugetar, precum si din cadrul unitatilor cooperatiste si a celorlalte persoane fizice si juridice care încadreaza personal prin încheierea unui contract individual de munca pot primi o alocatie individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral de angajator.
În aceste conditii atât personalul contractual cât si functionarii publici se încadreaza în prevederile Legii nr. 142 1998.
Este cert ca mai multe categorii de personal bugetar beneficiaza de aceste drepturi chiar din momentul intrarii în vigoare a Legii nr. 142 1998 pe când membrii prezentului sindicat sun supusi unui tratament diferentiat si discriminatoriu, în totala neconcordanta cu dispozitiile constitutionale si cu cele europene.
Dispozitiile Legii nr. 142 1998 nu disting functie de calitatea de functionar public sau nu având în vedere numai calitatea de salariat în baza unui contract individual de munca, ori recurentul considera ca în mod discriminatoriu si nejustificat aceste drepturi prevazute de lege nu au fost acordate de D.S.P. si prin neacordarea tichetelor de masa s-ar crea o situatie de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încalcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constitutie reclamantelor.
Recurentul considera ca dispozitiile art. 1 din Legea nr. 142 98 au fost interpretate gresit de instanta de fond si aceasta nu ar trebui sa tolereze aplicarea diferita a acestui text de lege între categorii de salariati din diferite unitati bugetare.
Astfel, în mod gresit nu a retinut instanta de fond ca tichetele de masa reprezinta o masura de protectie sociala si în baza notiunii de egalitate de tratament a tuturor salariatilor din sectorul bugetar, consacrata de art. 41 alin. 2 din Constitutie, trebuie acordata de drept, iar limitarea sau restrângerea acestui drept reprezinta o încalcare a principiului egalitatii de tratament consacrata de art. 14 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si o încalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 142 1998, salariatii din sectorul bugetar pot primi o alocatie individuala de hrana sub forma tichetelor de masa, alocatie suportata integral de angajator.
Prin urmare, faptul ca legea mai sus mentionata prevede o norma cu caracter dispozitiv, nu determina automat concluzia ca angajatii nu ar fi îndreptatiti la beneficiul sau pentru ca astfel s-ar goli de continut o prevedere legala si s-ar realiza îndepartarea de la scopul urmarit de legiuitor.
De altfel, pe lânga interpretarea teleologica în favoarea admiterii recursului pledeaza si interpretarea logica conform careia norma juridica trebuie interpretata în sensul în care sa se aplice iar nu în sensul înlaturarii aplicarii ei – actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat.
Angajatorii aveau prin urmare obligatia ca la alcatuirea bugetului anual sa solicite alocarea si virarea fondurilor necesare pentru ca altminteri s-ar restrânge dreptul la protectie sociala al reclamantilor în mod nejustificat.
Recurentul arata ca un exemplu clar de discriminare si de aplicare neunitara a legii este si existenta sentintei nr.691 24 martie 2008 a Tribunalului Gorj, care într-o cauza similara s-a pronuntat favorabil, admitând actiunea.
Mai mult decât atât pentru anii 2006-2008 la nivel de ramura nu au fost încheiate contracte colective de munca iar la nivel de institutie s-au acordat si platit prime si chiar ore suplimentare, pentru toate acestea gasindu-se surse de finantare.
Intimata Directia de Sanatate Publica a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul prin prisma criticilor, Curtea retine urmatoarele:
În sprijinul argumentatiei potrivit careia dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.142 1998 stabilesc un drept pentru bugetari, iar nu o eventualitate lasata la aprecierea exclusiva a angajatorului, vin si dispozitiile art.92 alin.3 din Contractul colectiv de munca 2078 din 12.12.2005 valabil pentru ramura sanitara în perioada 2005-2007.
Potrivit acestor dispozitii în bugetul de venituri si cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale prevazute în prezentul contract colectiv de munca si sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masa, conform legislatiei în vigoare. Aceasta din urma precizare se refera la dispozitiile art.1 din Legea nr.142 1998, care au nascut dreptul la încasarea tichetelor de masa pentru personalul din categoria salariatilor bugetari.
Prin urmare, coroborând dispozitiile art.1 din Legea nr.142 1998 cu prevederile art.93 alin.3 din Contractul colectiv de munca nr.2678 din 12.12.2007, rezulta ca pentru perioada cuprinsa între 10.01.2006-31.12.2007 dreptul recurentilor de a primi tichete de masa avea o dubla legitimare juridica. Neincluderea acestor drepturi în bugete nu reprezinta altceva decât o mostra de rea-credinta si de ignorare atât a dispozitiilor legale, cât si a conventiei pe care si-au asumat-o prin semnarea contractului colectiv de munca mai sus amintit.
Potrivit dispozitiilor art.2 din Contractul colectiv de munca nr.2678 din 12.12.2005 prevederile contractului colectiv de munca se aplica si produc efecte în toate unitatile sanitare, indiferent de forma de organizare, de provenienta capitalului, de modul de finantare si de caracterul activitatii.
Pentru anii 2008 si 2010 exista o continuitate a dublei legitimari juridice în privinta drepturilor recurentilor de a beneficia de tichete de masa, prin coroborarea dispozitiilor art.1 din Legea nr.142 1998 si a dispozitiilor art.94 alin.3 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara pentru anii 2008-2010, art.94 alin.3 având o formulare identica cu cea înscrisa în art.93 alin.3 din Contractul colectiv de munca nr.2678 din 12.12.2005.
Prin art. 8 din OUG nr.226 30.12.2008 s-a instituit interdictia acordarii tichetelor de masa în cursul anului 2009 personalului din cadrul institutiilor centrale si locale, masura fiind fundamentata în preambulul actului normativ mai sus precizat prin urmatoarele argumente: luarea în considerare a presiunilor si riscurilor determinate de evolutiile economice interne si externe, necesitatea cresterii economice si reducerii inflatiei, asigurarea cu prioritate a sumelor destinate cofinantarii proiectelor finantate din fonduri europene, a contributiei României la bugetul comunitar, necesitatea adoptarii unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare.
Instanta nu are competenta de a comenta pe marginea acestor justificari ale masurilor dispuse prin OUG nr.226 2008, ci doar de a constata ca prin efectul acestei Ordonante, recurentii nu pot beneficia de acordarea tichetelor de masa pentru intervalul cuprins între 01.01.-31.12.2009.
Pentru anul 2010, atât pentru intervalul de pâna la momentul pronuntarii deciziei, cât si pentru perioada ulterioara pâna la 31.12.2010, dreptul recurentilor de a primi tichete de masa are, asa cum Curtea a aratat în cele ce preced, o dubla legitimare juridica, cuvenindu-se a le fi acordat dreptul, indiferent de diligenta sau, dupa caz, lipsa de diligenta a înscrierii în capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare.
În privinta situatiei recurentilor strâns legata de calitatea acestora de personal contractual în cadrul unei institutii care realizeaza si venituri proprii, dreptul acestora la primirea tichetelor de masa ulterior momentului pronuntarii prezentei decizii are la baza, în afara dispozitiilor art.1 din Legea nr.148 1998, si prevederile art.23 din OUG nr.115 2004. Acesta statueaza dreptul recurentilor, angajati ai unei institutii bugetare din ramura sanitara, de a beneficia de tichete de masa si ulterior momentului pronuntarii deciziei, câta vreme îsi pastreaza calitatea de salariati si dispozitiile OUG nr.115 2004 privind drepturile personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul de stat se pastreaza nemodificate în ce priveste dreptul constând în acordarea tichetelor de masa.
Asupra acordarii tichetelor de masa dupa momentul pronuntarii deciziei Curtea retine ca acestea au natura juridica a unui drept salarial, prin raportare la dispozitiile art.155 din Legea nr.53 2003.
Salariul se acorda salariatilor pentru perioada cât persoanele îsi pastreaza aceasta calitate. Din acest motiv acordarea pe viitor a tichetelor de masa are acoperire în mentinerea calitatii de salariat a recurentilor-reclamanti.
Fata de faptul incontestabil ca acordarea acestor tichete nu a fost respectata de angajator, desi pentru toata perioada aferenta pretentiilor (cu exceptia anului 2009) a existat, asa cum Curtea a subliniat o dubla, chiar tripla legitimare juridica, daca se include si OUG nr.115 2004, nementionarea obligarii intimatei-pârâte la acordarea pentru viitor a tichetelor de masa ar deschide calea ignorarii în fapt a acestui drept, cu consecinta neacordarii acestuia ulterior pronuntarii deciziei.
Este important de subliniat în acest context faptul ca dreptul la salariu, din care face parte si dreptul la primirea a maximum 20 de tichete, se naste o data cu dobândirea calitatii de salariat (fireste, de la momentul instituirii legale a acestui drept), doar pentru datoriile constante operând termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53 2003.
Este în egala masura important sa nu se confunde dreptul la plata drepturilor salariale, cu faptul platii achitarii acestora la termenele lunare stabilite prin lege sau de angajator. Acordând pe viitor acest drept de a primi maximum 20 de tichete, Curtea nu are în vedere împrejurarea predarii în natura catre salariat a respectivelor tichete pentru care exista desigur un termen de exigibilitate ulterior pronuntarii deciziei în functie de activitatea concreta desfasurata de salariatii-recurenti, ci dreptul acestora din urma de a primi drepturile salariale complete, drepturi din care face parte si acordarea tichetelor de masa câta vreme raporturile de munca se mentin, iar recurentii-reclamanti îsi pastreaza calitatea de salariati ai pârâtei-intimate.
Ar fi deopotriva excesiv de împovarator si nejustificat de formalist, având în vedere distinctia mai sus definita, sa se ceara recurentilor-reclamanti ca pentru acelasi drept, odata constatat, sa se adreseze periodic instantei, o asemenea atitudine încurajând partea adversa sa ignore aplicarea cu buna-credinta a unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Nu în ultimul rând trebuie mentionat ca Legea nr.330 2009 nu a modificat, în ceea ce priveste dreptul reprezentat de acordarea tichetelor de masa, nici OUG nr.115 2004, nici Legea nr.142 1998 si nu are posibilitatea de a modifica prevederile Contractului colectiv de munca în vigoare pâna la sfârsitul anului 2010 întrucât respectarea acestora este ridicata la importanta unui principiu constitutional. Astfel, potrivit art.41 alin.5 din Constitutia României dreptul la negocieri colective în materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.
Curtea constata ca instanta de fond a realizat o analiza unilaterala a pretentiilor formulate de reclamantii-recurenti, dând prioritate exclusiva de interpretare variantei expuse în întâmpinare fara niciun cuvânt în legatura cu incidenta sau obligativitatea aplicarii de catre pârâta a clauzelor contractelor colective de munca la nivel de ramura sanitare aferente anilor 2005-2007 si 2008-2010.
Interpretarea instantei de fond a ignorat diferenta dintre bugetari si salariatii sectorului privat si nu a parut sa observe, în afara prevederilor contractului colectiv de munca si logica inserarii alin.2 din art.1 a Legii nr.142 1998 care a fost introdus în scopul de a arata din ce sursa vor fi platite aceste drepturi salariatilor bugetari, iar nu de a conditiona, o data în plus, acordarea acestora.
Dimpotriva, dispozitiile contractelor colective de munca anterior citate în cuprinsul prezentelor considerente, stabilesc foarte clar si neechivoc dreptul recurentilor-reclamanti la primirea tichetelor de masa.
Faptul ca ordonatorii de credite, ulterior, nu au înteles sa respecte clauzele negociate, neincluzând în prevederile bugetare sumele cu destinatie în acest scop, nu creeaza premisele constatarii inexistentei drepturilor sau a netemeiniciei pretentiilor, ci ocazioneaza observatia potrivit careia patronatul, parte a contractelor colective de munca încheiate pentru anii 2005-2007 si 2008-2010, nu îsi executa cu buna-credinta obligatiile asumate, conduita ce nu poate fi sanctionata de catre recurentii-reclamanti decât prin intermediul initierii unui litigiu de munca dat de lege, cel putin deocamdata, în competenta instantelor judecatoresti.
Retinând ansamblul argumentelor expuse, considerând ca Tribunalul Teleorman a interpretat eronat dispozitiile legale cuprinse în art.1 din Legea nr.142 1998, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civila, cu referire la dispozitiile art.304 pct.9 Cod pr.civila, urmeaza sa admita recursul cu consecinta modificarii în tot a sentintei recurate si a admiterii în parte a pretentiilor formulate în acord cu considerentele ce preced.
