R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ODORHEIUL SECUIESC
–
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 14/2011
Şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE _________
Grefier_________
Pe rol judecarea cerii pentru anularea somaţiei de plată S.C. A. S.A., cu sediul în ……… str. ………, judeţul ……… în contradictoriu cu intimatul S.C. P. S.R.L. CU SEDIU ALES LA
AV. P.Z., din …………. str. …………., judeţul …………., dos de fond 3204/268/2010.
Se constată timbrată cererea cu taxă judiciară de timbru în valoare de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul intimatei av. P.Z., lipsă fiind reprezentantul contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 22 decembrie 2010, contestatoarea a depus la dosar note de şedinţă prin care solicită admiterea acţiunii în
anulare şi judecarea cauzei şi în lipsă.
Reprezentantul intimatei declară că nu are cereri în probaţiune.
Ne mai fiind probe de administrat, preşedintele completului de judecată declară terminată faza probatorie, trece la dezbateri şi acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii, arată că această ordonanţă este legală. Totodată arată că facturile au fose emise ca urmare a comenzii de către contestatoarei
şi acceptarea acestei comenzi, iar comanda fiind urmată de echivalează cu un contract comercial de vânzare – cumpărare valabil încheiat, în conformitate
cu art. 36 Cod comercial. Mai arată că din actul depus de către în probaţiune se arată o anumită sumă fără să precizeze ce anume se reprezintă.
INSTANŢA
Deliberând constată:
Prin acţiunea în anularea a somaţiei de plată formulată de contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimata a solicitat ca instanţa prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să dispună:
– desfiinţarea Ordonanţei nr. 3125/09.11.2010 pronunţată de Judecătoria …………..
În motivarea acţiunii arată că a achiziţionat de la creditoare produse din gama sa de fabricaţie. Pentru produsele livrate, creditoarea a emis facturi, a căror scadenţă
nu a fost stabilită de părţi.
La momentul în care creditoarea a solicitat plata produselor livrate , contestatoarea a început să achite aceste produse, însă având în vederea că avea şi alte scadenţe,
a achitat datoriile în ordinea priorităţilor. Fără a face vreo solicitare către contestatoare, creditoarea (intimata) a formulat cerere de emitere a unei ordonanţe de plată împotriva c
ontestatoarei, cerere care este total nefondată şi inadmisibilă, arătând că nu s-a stabilit scadenţa facturilor emise. De asemenea arată că nici suma pretinsă nu este reală,
în contabilitatea contestatoarei, intimata figurează cu o altă sumă mult mai mică, în valoare de 6.627,64 lei sumă în a cărei componenţă intră şi unele facturi care nu au făcut
obiectul cererii de emitere a ordonanţei de plată, şi nici certitudinea creanţei nu există şi nici condiţiile impuse de OUH 119/2007 nu sunt îndeplinite.
În drept s-au invocat prevederile art.13 din OUG nr. 119/2007, depunând în probaţiune copia Ordonanţei nr. 3125/9.11.2010 şi Balanţa analitică pentru furnizori pentru perioada
01 septembrie 2010 – 30 septembrie 2010.
Fiind legal citată intimata, la termenul din 10 ianuarie 2011, reprezentantul intimatei s-a prezentat în faţa instanţei şi a solicitat respingerea cererii de anulare a
Ordonanţei somaţiei de plată , arătând că această ordonanţă este legală.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:
Contestatoarea a achiziţionat de la intimata produse din gama sa de fabricaţie. Pentru produsele livrate, creditoarea a emis facturi, a căror scadenţă nu a fost stabilită de părţi.
La momentul în care intimata a solicitat plata produselor livrate , contestatoarea a început să achite aceste produse, însă având în vederea că avea şi alte scadenţe, a achitat
datoriile în ordinea priorităţilor.
Mai susţine că suma pretinsă de creditoare nu este reală, în contabilitatea ei creditoarea figurează cu o altă sumă mai mică în valoare de 6.627,64 lei, sumă în a cărei componenţă
intră şi unele facturi care nu au făcut obiectul cererii de emitere a somaţiei de plată.
Văzând materialul probator instanţa constată că Ordonanţa nr.3125/9 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria …………. pentru plata sumei de 8654,10 lei contravaloarea
facturilor neachitate şi 163,83 lei dobânzi legale este temeinică şi legală. Creanţa SC P. SRL …………. este certă, lichidă şi exigibilă, rezultând din facturile depuse la dosar, acceptate
de debitoarea SC A. SRL.
Debitoarea nu a contestat existenţa relaţiilor comerciale, recunoscând că la momentul în care creditoarea i-a solicitat plata produselor livrate, a şi început să le achite, însă având
şi alte scadenţe a achitat datoriile în ordinea priorităţilor.
Astfel deşi între părţi nu a fost încheiat un contract în scris, emiterea facturii de către reclamantă urmată de executarea acesteia de către pârâtă prin preluarea mărfii înscrisă
în factură, configurează natura contractuală a raporturilor dintre părţile litigioase, inclusiv la achitarea preţului.
Pe de altă parte susţinerile contestatoarei scadenţa obligaţiilor de plată a fost stabilită în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor fiscale.
Pentru considerentele de mai sus, instanţa va respinge cererea în anulare formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu intimata SC P. SRL ………….,
împotriva ordonanţei nr. 3125/9 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria …………..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge cererea în anulare formulată de S.C. A. S.A., cu sediul în ……… str. ………, judeţul ……… în contradictoriu cu intimata S.C. P. S.R.L. CU SEDIU ALES LA AV. P.Z.,
din …………. str. …………., judeţul …………., împotriva ordonanţei nr. 3125/9 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria …………..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 10 ianuarie 2011.
Preşedinte, Grefier,
__________________