Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, conform art. 270 Codul muncii, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare. Excepţia de neexecutare a contractului, invocată de pârâtă în apărare, nu este aplicabilă contractului individual de muncă deoarece, în acest caz, nici una din părţile contractante (angajator sau salariat) nu o poate invoca, refuzând executarea propriilor obligaţii, până când cealaltă parte şi le va executa.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 533/10.04.2006
Prin sentinţa civilă fir. 984/17.11.2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1453/2004 s-a respins acţiune a de dreptul muncii formulată de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta S.C. ENIDAS S.R.L. Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului, având ca obiect plata drepturilor salariale pe perioada decembrie 2002 noiembrie 2005, este neîntemeiată deoarece chiar dacă între părţi există un contract de muncă în derulare (aspect constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă), reclamantul nu a dovedit prestarea activităţii în cadrul societăţii pârâte, în intervalul în litigiu.
Având în vedere acest aspect şi faţă de excepţia de neexecutare a contractului individual de muncă invocată de pârâtă, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată actiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea ei în sensul admiterii actiunii astfel cum a fost formulată.
În expunerea motivelor de recurs, recurentul a susţinut sub un prim aspect că prima instanţă a încălcat, prin soluţia pronunţată, cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 361/2004 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.542/24.03.2005 pronunţată de Curtea de apel Alba- Iulia în dosar nr. 6763/2004, respectiv existenţa unui contract individual de muncă în derulare între cele două părţi.
Ori, raportat la această împrejurare de fapt şi de drept, recurentul a susţinut că angajatorul, în speţă societatea pârâtă, avea obligaţia de-ai plăti salariul cuvenit pe perioada în litigiu câtă vreme nu a dovedit nerespectarea de către reclamantul recurent a atribuţiilor de serviciu ce-i revin potrivit fişei postului.
De asemenea, recurentul a criticat soluţia şi sub aspectul greşitei admiteri a excepţiei de neexecutare invocată de către intimata pârâtă, în condiţiile în care angajatorul avea la dispoziţie prerogativa disciplinară, constând în concedierea salariatului din motive imputabile lui.
Recursul promovat în cauză de reclamant a fost admis ca fondat din următoarele considerente:
În cazul conflictelor de muncă, sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii. În consecinţă, această parte este obligată să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
În acest context, instanţa de control judiciar a constatat că aspectele critice invocate de recurent sunt fondate câtă vreme există o hotărâre judecătorească ,definitivă şi irevocabilă, care a constatat că între părţi se află în derulare un raport juridic de muncă. S-a mai constatat că, în cauză, tribunalul a inversat sarcina probei şi ignorând cele statuate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă sus-menţionată, a admis excepţia invocată de pârâtă, în condiţiile în care aceasta nu a demonstrat prin nici un mijloc de probă neîndeplinirea atributiilor de serviciu de către reclamant sau încetarea contractului de muncă, în una din modalităţile prevăzute de art.55 Codul muncii.
Referitor la excepţia de neexecutare a contractului, instanţa de recurs a apreciat că nu este aplicabilă contractului individual de muncă, nici una din părţi neputând să refuze executarea propriilor obligaţii până când cealaltă parte şi le va executa pe ale sale. Ori, din moment ce salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat, în baza contractului individual de muncă ( art.154 alin. 1 Codul muncii) iar plata acestui salariu nu se face concomitent cu prestarea muncii ci ulterior, chiar dacă obligatia de plată a salariului se naşte odată cu prestarea muncii, instanţa nu putea reţine excepţia de neexecutare invocată de pârâtă.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept de mai sus, Curtea a constatat că recursul formulat de rec1amantul B.I. este fondat şi în temeiul art. 312 alin. 2 Cod proc. civilă a dispus admiterea lui şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulate de rec1amantul B. I.
