Nu poate renunţa la drept decât cel care are calitatea procesuală de reclamant.
Renunţarea la drept, în cazul unei persoane juridice (societate comercială) se poate face numai printr-o specială, care să aibă la bază o hotărâre a adunării generale a acelei persoane.
Chiar şi în situaţia unei cereri de renunţare la drept, judecătorul este dator să facă o judecată, verificând dacă actul nu urmăreşte un scop ilicit, dacă nu este potrivnic legii şi dacă el exprimă într- adevăr voinţa reală a părţii.
Prin cererea înregistrată sub nr. 4473/1998, reclamanta S.C. “G.C.P.” – S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. “B.” – S.A., formulând opoziţie împotriva formelor de a biletului la ordin PN 71/1997, emis la 3 martie 1997, şi scadent la 3 martie 1998, având o valoare de 500.000 USD.
Prin sentinţa nr. 2031/4 martie 1999, Judecătoria Sectorului 3 a respins opoziţia, ca neîntemeiată.
împotriva acestei soluţii a declarat apel S.C> “G.C.P.”-SA, cauza formând obiectul dosarului nr. 2734/1999 al Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, soluţionat prin decizia nr. 420 din 3 octombrie 2000, prin care a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, cu motivarea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 55/1999.
împotriva acestei soluţii a declarat recurs S.C. “G.C.P.” – S.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Au fost depuse la dosar: contractul de cesiune de creanţă, intervenit între A.V.A.B. şi S.C. “R.H.”-S.A., cerere de introducere în cauză din partea acestei din urmă societăţi, declaraţia de acceptare a cesiunii de creanţă şi cererea de renunţare la dreptul de creanţă.
La termenul din 7 martie 2000, Curtea a dispus introducerea în cauză a S.C. “R.H.” – S.A. şi scoaterea din cauză a Oficiului pentru Recuperarea Creanţelor Bancare (fost A.V.A.B.).
Curtea, analizând actele dosarului, va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, pentru
soluţionarea apelului, şi va respinge, ca inadmisibilă, cererea de renunţare la dreptul de creanţă, formulată de intimată, pentru următoarele considerente:
1. Cât priveşte respingerea, ca inadmisibilă a cererii de renunţare la dreptul de creanţă, sunt avute în vedere următoarele:
a) S.C. “B.” – S.A. (a cărei calitate procesuală a fost preluată de A.V.A.B. şi în locul căreia a devenit parte în proces S.C. “R.H.” – S.A.), a avut calitatea de:
– pârâtă în dosarul nr. 4473/1998 al Judecătoriei Sectorului 3;
– intimată în dosarul nr. 2734/1999 al Tribunalului Bucureşti – secţia comercială;
– intimată în prezentul dosar.
Faţă de această situaţie şi având în vedere dispoziţiile art. 247 C. pr. civ., nu poate renunţa la drept decât cel care are calitatea procesuală de reclamant. Pârâtul poate eventual să achieseze la acţiunea reclamantului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Obiectul acţiunii civile cu care a fost învestită Judecătoria Sectorului 3 este o opoziţie la somaţia de executare a biletului la ordin, care nu se confundă cu contestaţia la executare. Prin intentarea opoziţiei, executarea cambială se transformă în acţiune cambială, în sensul că se deschide calea contenciosului cambial, în speţă, invocându-se invaliditatea titlului şi inexistenţa raportului juridic corespunzător.
Aşadar, prezenta este o acţiune cambială şi nu o contestaţie la executare, în consecinţă, calităţile procesuale în această acţiune, cum de altfel au şi fost stabilite de instanta de fond, sunt cele de mai sus retinute, respectiv reclamant S.C. “G.C.P.” – S.A., şi pârât S.C. “B.” – S.A.
b) Chiar dacă s-ar accepta că prezenta este o contestaţie la executare silită, iar calităţile ar fi: debitor – S.C. “G.C.P.” – S.A. şi creditor – S.C. “B.” – S.A. (în prezent urmare a cesiunilor succesive S.C. “R.H.” – S.A.), renunţarea la drept fiind un act de dispoziţie al persoanei juridice, se poate face numai printr-o procură specială, care să aibă la bază o hotărâre a adunării generale a acestei societăţi. Prin înscrisul aflat la fila 18 dosar recurs, rezultă că dl. T.M. este cel care a solicitat şi a consimţit la autentificarea actului în cuprinsul căruia se face vorbire despre renunţarea la dreptul de creanţă.
Interpretarea acestei probe este în sensul că nu rezultă voinţa persoanei juridice de a renunţa la drept, ci numai voinţa persoanei fizice T.M.. De altfel, şi în faţa notarului şi în faţa instanţei de recurs, se afirmă numai sub semnătura acestei persoane fizice că societatea este legal reprezentată de T.M., fără a se depune înscrisuri în acest sens.
Chiar şi în situaţia unei cereri de renunţare la drept, judecătorul este dator să facă o judecată şi nu să pronunţe cu automatism, o hotărâre. El trebuie să verifice dacă actul nu urmăreşte un scop ilicit, dacă nu este potrivnic legii, dacă el exprimă într-adevăr voinţa părţii de a renunţa la drept.
c) Chiar trecând peste cele reţinute la pct. b din prezenta, S.C. “R.H.” nu a prezentat înscrisul cambial, căci numai în momentul în care posedă titlul face şi dovada existenţei dreptului pe care acesta î încorporează. Dacă această societate s-ar fi aflat în posesia titlului cambial, acesta ar fi trebuit remis emitentului, pentru a opera prezumţia de plată, în speţă de renunţare a beneficiarului, la drept. Emitentul ar fi putut chiar să ceară beneficiarului o chitanţă eliberatorie, sau cel puţin o menţiune pe înscrisul cambial, conform art. 43 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, pct. 245 din Normele cadru nr. 6/1994, emise de B.N.R., coroborat cu art. 106 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 510 din aceleaşi Norme cadru, precum şi art. 1138 şi art. 1391 C. civ..
Predarea efectivă a titlului cambial are şi un interes practic deosebit, deoarece în acest fel se împiedică relansarea în circulaţie a unor instrumente de plată, fără valoare.
2. Având în vedere cele reţinute cu privire la cererea de renunţare la drept, şi pentru că procesul nu s-a încheiat în urma formulării unei asemenea cereri, Curtea trebuie să şe pronunţe asupra căii de atac cu care a fost învestită.
Recurenta a învederat, în cuprinsul motivelor de recurs că dispoziţiile O.G. nr. 55/1999 nu sunt aplicabile în această cauză/procesele cambiale fiind reglementate de Legea nr. 58/1934.
Motivul de recurs este fondat, deoarece în afară de considerentele reţinute la pct. 1 .a din prezenta, art. 8 din O.G. nr. 55/1999 a avut în vedere acţiunile de drept comun, precum şi pe acelea care ar izvorî din actele de executare, săvârşite de A.V.A.B., în executarea silită a debitorilor ei, şi nicidecum acţiunile reglementate sub aspect material şi procedural de acte normative speciale, cum ar fi procedura prev. de Legea nr. 64/1995, sau aceea prev. de Legea nr. 58/1934. Dacă interpretarea dată art. 8 din O.G. nr. 55/1999 de instanţa de apel ar fi cea corectă ar însemna că toate litigiile întemeiate pe Legea nr. 64/ 1995, în care A.V.A.B. este creditoare, să fie declinate spre competentă soluţionare, la Curţile de Apel.
Aşadar, în raport de prevederile art. 312 C. pr. civ. şi ale art. 62 din Legea 58/1934, competenţa de soluţionare a apelului revine Tribunalului Bucureşti, în consecinţă, recursul urmează a fi admis, va fi casată decizia atacată, iar cauza se va trimite Tribunalului Bucureşti, în vederea soluţionării apelului.
Cât priveşte introducerea în cauză a S.C. “R.H.” – S.A., a fost avut în vedere principiul disponibilităţii, potrivit căruia, reclamantul fixează cadrul procesual, părţile cu care înţelege să se judece, iar, în această cauză, recurenta a fost de acord cu cererea formulată de intimată a înţeles să se judece cu această societate şi a acceptat prin înscris autentic cesiunea de creanţă.
Pentru ca introducerea în cauză să fi putut avea ca temei contractul de cesiune de creanţă şi transmisiunea convenţională a calităţii procesuale, ar fi trebuit să rezulte că el îşi produce efectele. Analizând acest contract, rezultă că el este afectat de o condiţie suspensivă, ce cuprinde trei elemente. Art. VI,
alin. 1 şi 2, reglementează data transferului şi, în raport de aceasta, art. VII alin. 1, stabileşte momentul de la care S.C. “R.H.” preia calitatea procesuală a A.V.A.B.. Aşadar, pentru ca intimata să fi avut calitate procesuală, în temeiul contractului de cesiune, ar fi trebuit îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
– plata preţului a fost integral înregistrată în contul A.V.A.B.;
– toţi debitorii cedaţi au semnat declaraţia de acceptare a cesiunii de creanţă;
– între cesionar şi debitorul cedat s-a încheiat convenţia de substituire de debitor, prin delegaţie perfectă.
Cum aceste condiţii sunt cumulative, iar înscrisul de la fila 32 probează numai acceptarea cesiunii de către recurentă, iar conform contractului de cesiune, debitori cedaţi mai sunt şi C.H.I., C.N. şi I.R.I., nu rezultă că cesiunea îşi produce efectele.
Oricum, la o analiză mai atentă, se poate observa că acest contract de cesiune de creanţă nici măcar nu poartă ştampila S.C. “R.H.” – S.A.. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia a V-a comercială, decizia nr. 102/2001)
