Motivând acţiunea reclamantul a arătat că pârâtul este salariatul unităţii, fiind angajat ca fochist la centrala termică, având în gestiune toate obiectele de inventar şi mijloace fixe de la locul de muncă. A mai susţinut reclamantul că la data de 15.12.2006, cu ocazia efectuării inventarierii s-a constatat lipsa a două arzătoare de la cazanele centralei termice. Cum mijloacele fixe şi obiectele de inventar se aflau în gestiunea exclusivă a pârâtului, care avea sarcini de gestionare a bunurilor dar deţinea şi cheile de acces la locul situării centralei termice, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale motivat şi de faptul că organele de poliţie care au cercetat împrejurările dispariţiei bunurilor nu au constatat urme de forţare a căilor de acces la clădirea centralei termice.
A mai susţinut că ulterior constatării lipsei pârâtului a semnat un angajament de plată pentru prejudiciul produs unităţii, solicitând angajarea răspunderii patrimoniale în conformitate cu prevederile art. 270 din Codul muncii şi art. 23-24 din Legea nr. 22/1969, valoarea prejudiciului fiind stabilită prin procesul verbal nr. 1384, încheiat la data de 28.12.2006.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea, ca nefondată a acţiunii, arătând că lipsa celor două injectoare a fost constatată la data de 26.09.2006, sesizând personal conducerea unităţii, fiind astfel sesizate şi organele de poliţie care însă nu au efectuat verificări profesioniste întrucât deşi s-a constatat că lacătul de la uşa principală nu a fost forţat, au ignorat faptul că mai exista o uşă secundară neasigurată decât prin interior cu un zăvor. A susţinut că răspundea doar de funcţionarea, întreţinerea şi conservarea centralei nu şi de paza acesteia şi cu toate că a semnat un angajament de plată, prin dol, nu se face vinovat de dispariţia celor două injectoare, contestând şi modul de evaluare a prejudiciului.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1212 din 1.10.2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Prin considerentele sentinţei instanţa de fond a reţinut că pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesar a fi întrunite în mod cumulativ condiţiile stabilite conform art. 271 alin. 1 din Codul muncii, respectiv calitatea de salariat; săvârşirea unei fapte ilicite în legătură cu salariatului, prejudiciul cauzat în patrimoniul angajatorului, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi culpa salariatului; dar în speţă unitatea reclamantă a făcut doar dovada calităţii de salariat al pârâtului la data producerii prejudiciului fără însă a dovedi predarea bunurilor în baza unui document de predare-primire sau faptul că ar fi avut poza acestor bunuri.
S-a mai arătat că potrivit art. 287 din Codul muncii, sarcina probei revenea unităţii şi nefiind dovedite cerinţele răspunderii patrimoniale, a fost respinsă ca nefondată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C.pr.civ., considerând că instanţa a făcut o apreciere greşită a prevederilor art. 270 din Codul muncii şi a prevederilor art. 23-24 din Legea nr. 22/1969 privind răspunderea gestionarilor, precum şi a probelor existente la dosarul cauzei.
În acest sens a arătat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale, faţă de prevederile contractului de muncă, dar şi sarcinile stabilite prin fişa postului prin care s-a stabilit în mod expres faptul că salariatul răspunde de primirea şi securitatea utilajelor primite, a maşinilor de lucru, sculelor, obiectelor de inventar şi a materialelor primite pentru uzul centralei termice în calitate de fochist, precum şi lista de inventar din 15.12.2006 prin care a făcut dovada că pârâtul avea atribuţie de gestionare, dar şi pază a bunurilor – mijloace fixe ce formau centrala termică a unităţii.
Recursul, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi cu legătură cu munca lor.
Din analiza acestui text rezultă că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale sunt necesare întrunirea următoarelor condiţii: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită şi personală, aflată în legătură cu munca, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului.
În cauză, unitatea reclamantă a făcut dovada existenţei acestor condiţii, pârâtul fiind salariat în funcţia de fochist la spitalul de boli cronice, conform contractului individual de muncă nr. 1465/1993, iar potrivit fişei postului era direct răspunzător de securitatea utilajelor primite, a maşinilor de lucru, sculelor, obiectivelor de inventar şi a materialelor primite pentru uzul centralei termice.
Ori cele două arzătoare constatate lipsă erau parte componentă a centralei termice aflată în gestiunea salariatului, conform listei de inventariere – existentă la fila 38 dosar, iar pârâtul era singura persoană care deţinea cheile de acces la locul situării acestora.
Deşi în cauză unitatea a sesizat dispariţia celor două arzătoare la data de 11.10.2006, când a fost anunţată lipsa chiar de către pârât, prin adresa nr. 163310 din 21.02.2007, organele de cercetare penală au comunicat faptul, în urma verificărilor efectuate la faţa locului, că nu s-au constatat urme de forţare la sistemul de a centralei termice.
Ori nu poate fi primită apărarea pârâtului, că răspundea doar de buna funcţionare, întreţinere sau conservare a centralei termice, fără a avea paza acesteia, întrucât din analiza fişei postului rezultă ca sarcina de serviciu şi răspunderea pentru securitatea utilajelor primite, această atribuţie cuprinzând buna funcţionare a centralei în integralitatea sa, cu toate componentele, deci inclusiv şi a arzătoarelor din dotarea centralei.
Totodată se reţine şi faptul că nu a fost sesizată conducerea unităţii că în spaţiul respectiv ar fi avut acces şi alte persoane, prejudiciul produs unităţii fiind de altfel recunoscut prin semnarea angajamentului de plata care, deşi nu mai constituie titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor actuale ale Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, constituie un înscris probator, în corelaţie cu celelalte acte menţionate, existente la dosar.
Drept consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recursul unităţii a fost admis, cu consecinţa modificării sentinţei, admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumei de 5581 lei daune .
