– art. 1 şi art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 persoana care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ considerat nelegal, poate solicita instanţei anularea acestuia.
Art. 2 lit.c din lege defineşte actul administrativ cu caracter individual sau normativ ca fiind acel act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Adresa privind înştiinţarea unei persoane despre o măsură dispusă de autoritatea administrativă, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din legea 554/2004, care să poată fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Decizia nr. 888 din data de 16 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin sentinţa nr. 55 din 15 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. SRL în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei R şi Consiliul Local al comunei R, a anulat notificarea 4834/17.09.2009 privind măsura rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 2892/2009 şi a obligat pârâţii să respecte clauzele contractului, a obligat pârâţii la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei către reclamantă şi a respins capătul de cerere privind plata unor daune materiale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că societatea reclamantă a încheiat cu Consiliul Local R contractul de concesiune nr. 2892/17 iunie 2009 a terenului în suprafaţă de 12.700 mp situat la pct. „ Desalinare ”, pe raza localităţii R, pentru realizarea unei investiţii de minim 50.000 euro, prin crearea unei platforme agro – industriale cuprinzând instalaţie de biogaz, instalaţii eoliene şi panouri solare, crescătorie de sturioni, dezvoltare ciupercării, potrivit planului de afaceri, filele 8 – 12 dosar.
Pentru demararea lucrării, reclamanta a încheiat contracte de prestări servicii cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură Galaţi, filele 13 – 16.
A constatat prima instanţă că pe terenul concesionat a funcţionat în anul 1960 o staţie de tratarea ţiţeiului , desfiinţată în 1968, astfel că au rămas în subsol mai multe fundaţii de rezervoare şi conducte dezafectate ; reclamanta s-a adresat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, SC Petrom SA şi SC Conpet SA Ploieşti pentru lămurirea situaţiei juridice a acestora şi, faţă de răspunsul lor că nu au în proprietate şi nici nu administrează aceste bunuri- filele 64 – 70 dosar, a înştiinţat şi solicitat acceptul pârâţilor de a scoate şi valorifica conductele nefuncţionale, pentru a putea începe lucrarea de investiţii, însă pârâţii i-au refuzat cererea, motivând că aceasta excede prevederilor contractului de concesiune- filele 71 – 72 dosar, ceea ce a generat neînţelegeri între părţi, rezultate din corespondenţa purtată, împiedicarea reclamantei de a efectua lucrările, plângeri penale reciproce, sesizări adresate autorităţilor locale, finalizate cu notificarea emisă de Primăria comunei R cu nr. 4834/17.09.2009, privind rezilierea unilaterală a contractului de concesiune- filele 71 – 72 dosar.
Din întreg materialul probator aflat la dosar, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine în sarcina reclamantei încălcarea obligaţiilor sale contractuale prevăzute la art. 7 din contract sau exercitarea abuzivă a drepturilor conferite de acelaşi contract, deoarece amenajarea terenului concesionat era necesar realizării obiectivului de investiţii contractat, iar refuzul pârâţilor de a permite reclamantei executarea lucrărilor de amenajare, prin scoaterea conductelor dezafectate şi a fundaţiilor de beton a fostelor rezervoare, semnifică sistarea lucrărilor de investiţii, pentru care reclamanta a demarat proiecte de cercetare şi prestări servicii cu firme din ţară şi străinătate.
A mai reţinut tribunalul că notificarea din septembrie 2009 a cărei anulare a solicitat-o reclamanta, prin care s-a dispus rezilierea contractului de concesiune, este semnată se secretarul Primăriei R, deşi contractul fusese semnat de primar, ca reprezentant al Consiliului Local, astfel că potrivit principiului simetriei actelor juridice nu s-a făcut dovada că respectivă notificare a fost emisă de către concesionar, admiţându-se în parte acţiunea reclamantei, cum s-a arătat anterior.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei R. şi consiliul Local R, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că greşit instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC O. SRL, anulând notificarea nr. 4834/17.09.2009, privind măsura rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. 2892/2009, obligând pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că s-a făcut dovada relei credinţe a petiţionarei în privinţa nerespectării clauzelor contractului de concesiune pentru suprafaţa de 12.700 m.p. teren.
A susţinut recurenta că sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, potrivit adresei nr. 5463/28.10.2009 emisă de Garda de Mediu Comisariatul Judeţean Dâmboviţa, reclamantei i s-au stabilit următoarele măsuri cu termen şi caracter obligatoriu : – curăţirea de ţiţei a zonei afectate, transportul şi depozitarea acestuia în locuri special amenajate, termen – 28.10.2009, iar după soluţionarea cauzei, în cazul în care contractul rămâne anulat, a fost obligată să readucă terenul în starea iniţială, iar prin sentinţa nr. 65 din 06 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. 10714/315/2009 , rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei O. SRL la sistarea lucrărilor pe care le efectuează pe terenul în suprafaţă de 12.700 m.p., teren aflat în concesiune.
A arătat recurenta că este nelegală motivarea soluţiei atacate, numai pe baza prezumtivului refuz al pârâţilor, de a permite intimatei reclamante continuarea lucrărilor executate în afara contractului şi împotriva legii,concluzionându-se fără nici un fel de dovezi că reclamanta ar fi suferit prejudicii morale ca efect al conduitei autorităţilor şi tracasări la care a fost supus administratorul acesteia, fără a se ţine cont că o altă instanţă a dispus sistarea lucrărilor, iar aceste lucrări exced cadrul contractual.
Recurenta a învederat că instanţa de fond nu a luat în considerare nici adresa nr. 6010/09.12.2009 emisă de Garda Financiară Dâmboviţa, din care rezultă că SC O. SRL a înregistrat documente de recuperare şi valorificare pentru cantitatea de 14,04 tone deşeuri metalice feroase, materiale care au rezultat de pe terenul concesionat, dar care nu le aparţineau, acestea fiind în proprietatea primăriei, iar vânzarea lor nu era prevăzută în contractul de concesionare.
Cu privire la cererea accesorie de daune morale, recurenta a susţinut că acestea nu trebuiau acordate, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa de fond a interpretat greşit toate actele depuse la dosar, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei nr. 55/15.01.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În temeiul art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, intimata reclamantă SC O. SRL Târgovişte a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Primăria comunei R.
A arătat intimata că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, deoarece a avut în vedere clauzele contractului de concesionare, probele administrate, din care rezulta reaua credinţă a pârâtei, reieşind că intimata reclamantă nu a încălcat clauzele contractului de concesionare.
Prin decizia nr. 888/19.05.2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul pârâţilor, a modificat în tot sentinţa şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Acţiunea intimatei SC O. SRL priveşte în principal anularea notificării nr. 4834/2009, prin care recurenta pârâtă Consiliul Local R a înştiinţat-o despre rezilierea contractului de concesiune nr. 2892/2009, celelalte capete de cerere vizând recunoaşterea dreptului reclamantei asupra terenului concesionat şi plata unor daune materiale şi morale de către pârâţii Primăria comunei R şi Consiliul Local R, având caracter accesoriu, în sensul art. 17 Cod procedură civilă.
Acţiunea reclamantei este întemeiată pe Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, fiind analizată, motivată şi soluţionată de Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa nr. 55/2010, potrivit prevederilor acestei legi speciale, fiind vorba de notificarea desfiinţării unui contract administrativ, respectiv a contractului de concesiune nr. 2892/2009 încheiat între autoritatea publică administrativă locală şi intimata reclamantă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ nelegal, sau refuzul unor autorităţi administrative de a-i rezolva o cerere legitimă.
Notificarea nr. 4834/17.09.2009 emisă de Primăria R. prin care intimata reclamantă a fost înştiinţată despre rezilierea contractului de concesiune nr. 2892/2009, nu reprezintă un act administrativ, de natură a produce efecte juridice proprii, în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, nu conţine nici un fel de măsuri de sancţionare sau de recuperare al vreunui prejudiciu, astfel încât nu este de natură a vătăma drepturile sau interesele legitime ale intimatei reclamante, astfel că anularea acestei notificări nu se putea face în baza Legii nr. 554/2004, în acest sens fiind şi decizia nr. 3536/16.10.2008 a ICCJ , publicată în jurisprudenţa Secţiei de Contencios şi Fiscal pe anul 2008 – Semestrul II, precum şi alte hotărâri judecătoreşti.
Actul administrativ de natură a produce efecte juridice care putea fi cenzurat de instanţa de judecată, este Decizia de reziliere a contractului de concesiune nr. 2892/17.06.2009 emisă de Primăria comunei R – fila 24 dosar recurs.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a admis recursul pârâţilor, a modificat în tot sentinţa şi a respins în întregime acţiunea intimatei reclamante, soluţia de respingere a capătului principal din acţiune reprezentat de anularea notificării nr.4834/2009 a Primăriei comunei R, atrăgând şi respingerea celorlalte capete de cerere accesorii, privind acordarea daunelor morale şi materiale, ultimul fiind respins de altfel prin sentinţa recurată numai de pârâţi.
