Art.51 din Legea nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice. Cadre didactice


Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul, membru al sindicatului reclamant, este angajat al unităţii şcolare pârâte, îndeplinind funcţia didactică de profesor cu vechime de 9 ani, aşa cum rezultă din adeverinţele emise de unitatea şcolară pârâtă.

Potrivit prevederilor art.48 din Legea nr.128 /1997, salariul de baza este format din salariul de baza al funcţiei didactice la care trebuiau adaugate salariul de merit, gradatia de merit, sporul de dirigenţie, sporul de conditii grele, sporul de stabilitate şi sporul neuropsihic, care se includ in salariul de baza si sunt baza de calcul pentra alte sporuri.

Potrivit art.50, alin.l din Legea nr.128/1997, s-au instituit 3 tranşe suplimentare, ce se acorda la 30-35, 35-40 şi peste 40 de ani vechime in învătământ.

Aceste 3 tranşe de vechime influenteaza modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite cadrului didactic, intrucat coeficientul de multiplicare aplicat la stabilirea salariului, creste, potrivit Anexei 2 la Legea nr.128/1997 in functie de vechimea in invătămant a solicitantului. Acest coeficient este stabilit prin lege şi constituie baza de calcul pentru stabilirea drepturilor salariale cuvenite.

Pe lângă acest coeficient mărit, acordat de art.50 (alin. 1) si stabilit prin Anexa 2 la Legea nr. 128/1997, art.50 (alin.2) arată că la determinarea coeficientului de ierarhizare, si nu a coeficientului de multiplicare prevazut de anexa, pentru fiecare tranşa de vechime suplimentara instituita de (alin.l), se acorda o crestere de 1/25 faţă de coeficientul de ierarhizare corespunzator transei anterioare de vechime.

Astfel, pentru cadrele didactice cu o vechime de 30-35, 35-40 si peste 40 de ani vechime in învăţământ se acorda un plus de 1/25 din coeficientul de ierarhizare de care a beneficiat anterior, acest plus urmând a se adauga la coeficientul de ierarhizare cuvenit pentru transa de vechime superioara.

Aşadar, această creştere de 1/25 prevăzută de art.50 (alin.2) se acorda suplimentar pentru determinarea bazei drepturilor salariale cuvenite, calculate aşa cum s-a dezvoltat anterior, baza de care cadrul didactic beneficiază pana la trecerea la o treapta superioara de vechime, modificata doar de eventualele creşteri ale valorilor de multiplicare. Deci, legiuitorul a instituit prin acest aliniat, o creştere suplimentara a drepturilor salariale pentru cadrele didactice cu o vechime de 30-35, 35-40 si peste 40 de ani vechime in învăţământ.

Faptul că reclamantul este director şi că salariul său de bază este stabilit la nivelul maxim al salariului de bază al funcţiei didactice –educator, învăţător, profesor gradul I cu o vechime de peste 40 de ani în temeiul art. 51 din legea 128/1997, la care se adaugă indemnizaţia de conducere, nu îl îndreptăţeşte pe acesta şi la plata tranşelor suplimentare, care reprezintă o creştere suplimentară a drepturilor salariale numai pentru cei ce au o anumită vechime în învăţământ.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

In motivare arată că persoana în numele căreia a fost formulată acţiunea , C.D.C.D.este director şi potrivit HG nr. 1942/2004,m judeţul Dolj este judeţ pilot, iar în condiţiile art. 51 din Legea nr. 349/2004 „Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, se stabileşte la nivelul maxim al funcţiei didactice, educator, învăţător, profesor gradul I, cu vechime de peste 40 ani …”

Solicită judecarea în lipsă conform art. 242 cod procedură civilă.

Cu privire la motivul de recurs invocat, nu a fost depusă întâmpinare de către intimaţii pârâţi.

Recursul se admite pentru considerente care se expun în continuare.

Din examinarea sentinţei prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi din oficiu, potrivit art. 3041 cod procedură civilă, Curtea constată că hotărârea este afectată de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Astfel, este întemeiată critica, care vizează aplicarea greşită a legii de către instanţă, având în vedere noile dispoziţii ale Legii nr. 349 din 14 iulie 2004, prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, publicată în M.O. nr. 683 din 29 iulie 2004.

In speţă, se constată că persoana reprezentată în instanţă de către Uniunea Sindicatelor Independente din Învăţământ Dolj , C.D.C.D. în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, îndeplineşte funcţia de director gradul II la Şcoala cu clasele I-VIII Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, de la data de 1 mai 2006, aspecte care rezultă din carnetul de muncă (filele 11-13 dosar fond poz. 32-37 şi din adresa nr. 235 din 17 martie 2008 (fila 10 dosar fond) reiese că are un salariu de bază de 2.564 lei, o vechime de 9 ani şi tranşa peste 40 ani.

Instanţa a apreciat eronat că legiuitorul a instituit prin art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 o creştere suplimentară de 1/25 faţă de coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime în raport de vechimea în învăţământ de 30-35 ani; 35-40 ani şi peste 40 ani numai pentru cadrele didactice având această vechime în muncă, fără a avea în vedere modificarea şi completarea adusă Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, prin Legea nr. 349/2004.

In acest sens, prin această lege , art. I, pct. 19 prevede că art. 51(1) va avea următorul cuprins:

„Art. 51(1) Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti şi din Ministerul Educaţiei şi Cercetării se stabileşte la nivelul de bază al funcţiei didactice – educator, învăţător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la:

a. 10-30% pentru inspectorul şcolar principal de specialitate şi inspectorul şcolar;

b. 15-35% pentru directorul casei corpului didactic ;

c. 25-40% pentru inspectorul şcolar general adjunct;

d. 30-50% pentru inspectorul de specialitate sau funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

e. 35-55% pentru inspectorul şcolar general sau pentru funcţii echivalente în Ministerul Educaţiei şi Cercetării”.

După alin. (1) al art. 51 se introduce un alineat nou, alin. (11) cu următorul cuprins:

„(11) Remunerarea directorului unităţii de învăţământ este asigurată printr-un salariu de bază al cărui cuantum se stabileşte în condiţiile alin. (1) la care se adaugă o indemnizaţie de conducere de până la 50%”.

La art. II din lege se prevede – „Pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanţare şi administrare al unităţilor de învăţământ, în întregul sistem de învăţământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica gradual, eşalonat, în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2007, după,cum urmează:

a. începând cu 1 ianuarie 2005, unităţile de învăţământ din judeţele pilot stabilit prin Hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanţare, administrare şi salarizare a personalului cu condiţia îndeplinirii integrale a prevederilor art. 7 şi 145 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b. sistemul de salarizare şi stimulare a personalului didactic şi de conducere prevăzut în prezenta lege se aplică în unităţile de învăţământ-pilot în limita fondurilor publice aprobate şi de care dispun prin venituri proprii şi cu îndeplinirea tuturor prevederilor cerute de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ;

c. prevederile alin. (3) şi (31) ale art. 104 intră în vigoare de la 1 ianuarie 2005”.

Cum judeţul Dolj este un judeţ-pilot, potrivit HG nr. 1942/2004 privind nominalizarea judeţelor-pilot care vor aplica nou sistem de finanţare şi administrare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat , se constată că persoana reprezentată de către recurenta reclamantă, este îndreptăţită la plata drepturilor solicitate prin acţiunea de faţă.

Cu atât mai mult, intimata Şcoala cu clasele I-VIII Ciupercenii Noi arată că nu s-a făcut aplicarea art. 50 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 128/1997 şi nici în carnetul de muncă nu a fost înscris salariul de bază corespunzător tranşei de peste 40 ani, aşa cum prevede art. 51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, text nou introdus prin Legea nr. 349/2004.

Ca atare, în temeiul art. 312 cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea admite recursul şi modifică sentinţa, în sensul că se admite acţiunea şi obligă pârâţii să acorde tranşele suplimentare de vechime prevăzute de art. 51 (50 alin. 1 şi 2) din Legea nr. 128/1997 ca urmare a noii numerotări a textelor prevăzute de Legea nr. 349/2004 şi la plata pe o perioadă de 3 ani a drepturilor salariale reprezentând diferenţele dintre sumele ce trebuiau plătite conform Legii nr. 128/1997 şi cele efectiv plătite, actualizate la zi potrivit hotărârilor de indexare anuale şi a coeficientul de inflaţie pe perioada respectivă, conform art. 1084 şi art. art. 161 alin. 4 Codul Muncii.