Pensie pentru limită de vârstă. Stagiu de cotizare în condiţii speciale Pensii


Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr. 226/2006 asiguraţii care realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pentru limită de vârsta, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 “Vârstele standard de pensionare şi stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, pe ani şi pe luni, pe perioada aprilie 2001 – martie 2015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit art. 167 ind. 1 alin. 2 şi 5 din Legea nr. 19/2000 vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani, reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr. 4 neputând fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia nr. 31/17 ianuarie 2008.

Prin acţiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 2066/107/2007 reclamantul M.I. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Alba ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

– anularea deciziei de nr.9560/27.04.2007;

– obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie care să stabilească reclamantului dreptul de pensie pentru limită de vârstă potrivit art. 3 şi următoarele din Legea nr. 226/2006 cu determinarea punctajului mediu anual prin împărţirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare;

– obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie ce i se cuvin reclamantului de la data de 23.11.2006.

În motivarea acţiunii se arată că deşi reclamantul a depus cerere pentru înscriere la pensie pentru limită de vârstă, pârâta în mod nelegal îi respinge cererea motivat de faptul că nu sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 226/2006, în sensul că nu are vârsta necesară.

Prin această interpretare pârâta încalcă dispoziţiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 226/2006 şi face reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani pe anexa 9 din Legea nr. 19/2000, respectiv ia vârsta standard de pensionare de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare de 35 de ani, ceea ce nu este corect întrucât reclamantul nu a lucrat în condiţii normale de muncă ci în condiţii speciale, iar Legea nr. 226/2006 face trimitere pentru stabilirea vârstei la anexa 3.

Reclamantul realizând un stagiu de 26 de ani , 10 luni şi 26 de zile în condiţii speciale se impune ca determinarea punctajului mediu anual să se facă prin împărţirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii având în vedere că potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006 reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare se face din vârstele standard de pensionare, respectiv 65 de ani şi nu cum greşit interpretează şi solicită reclamantul reducerea din vârsta de 62 ani şi 11 luni.

Pretenţiile reclamantului de a se stabili drepturile de pensie cu valorificarea condiţiilor speciale de muncă sunt nefondate, întrucât vârsta petentului este mai mică decât vârsta standard redusă cu 15 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 982/2007 pronunţată de Tribunalul Alba a fost admisă acţiunea formulată de reclamant, dispunându-se anularea deciziei de pensie nr. 9560/27.04.2007 cu obligarea pârâtei la emiterea deciziei de pensie prin care să se stabilească reclamantului dreptul de pensie de limită de vârstă potrivit art. 3 şi următoarele din Legea nr. 226/2006 cu determinarea punctajului mediu anual prin împărţirea la 25 a numărului de puncte realizat din însumarea punctajelor anuale rezultate în perioada de cotizare. Pârâta a mai fost obligată la plata drepturilor de pensie cuvenite reclamantului începând cu data de 23.11.2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul a cerut în mod expres pârâtei înscrierea la pensie pentru limită de vârstă în condiţiile aplicării dispoziţiilor Legii nr. 226/2006, iar prin decizia contestată pârâta în mod injust şi fără suport şi temei juridic a procedat la respingerea cererii reclamantului, apreciind în mod greşit că nu sunt îndeplinite cerinţele legale.

Se menţionează în considerentele hotărârii atacate că susţinerile pârâtei nu pot fi reţinute în condiţiile în care art. 3 alin. 1 din Legea nr. 226/2006 prevede în mod clar şi fără echivoc faptul că asiguraţii care au realizat stagiul de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţii speciale de muncă pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani, corespondent şi anexei 3 din Legea nr. 19/2000.

S-a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile condiţiile cuprinse în anexa 9 având în vedere că reclamantul a realizat stagiul de cotizare în condiţii speciale de muncă.

Întrucât reclamantul a solicitat stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în luna noiembrie 2006 când era necesar un stagiu de cotizare de 30 de ani şi 11 luni, iar vârsta standard de pensionare era de 62 ani şi 11 luni, aplicând reducerea de 15 ani, rezultă că reclamantul îndeplinea condiţia de vârstă având 48 ani şi 8 luni.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba prin care a solicitat, în urma admiterii recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii formulate de M.I.

În motivarea recursului se arată că reclamantul are o perioadă de 26 ani, 10 luni şi 26 zile lucrate în condiţii speciale având posibilitatea beneficiului pensionării în baza Legii nr. 226/2006, dar nu pot fi aplicate aceste prevederi deoarece potrivit art. 3 din lege reducerea cu 15 ani a vârstei de pensionare se face din vârstele standard de pensionare, respectiv 65 ani şi nu cum greşit interpretează şi solicită reclamantul reducerea din vârsta de 62 ani şi 11 luni, iar pe de altă parte vârsta reclamantului este mai mică decât vârsta standard redusă cu 15 ani.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Alba ca temeinică şi legală.

Se susţine în întâmpinare că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 226/2006 fac trimitere expresă la anexa 3 din Legea nr. 19/2000 unde vârsta standard de pensionare este de 62 ani şi 11 luni, astfel că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate a constatat următoarele:

Reclamantul M.I. a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă făcând dovada unui stagiu de cotizare de 26 ani, 10 luni şi 26 zile lucraţi în condiţii speciale, având la data formulării cererii 48 ani şi 8 luni.

Pârâta i-a respins cererea apreciind că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 226/2006:

(1) Asiguraţii care realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 “Vârstele standard de pensionare şi stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi bărbaţi, pe ani şi pe luni, pe perioada aprilie 2001 – martie 2015” la Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Stagiul de cotizare prevăzut la alin. (1) se poate constitui şi din însumarea stagiilor de cotizare realizate conform prevederilor prezentei legi cu cele realizate potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste dispoziţii trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 167 ind. 1 din Legea nr. 19/2000 care prevăd că într-un interval de 10 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate in grupa I de munca, conform legislaţiei anterioare, pot solicita pensie pentru limita de vârsta cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

TABELUL Nr. 4

?????????????????????????????????????????????

Stagiul de cotizare realizat efectiv, Reducerea vârstelor standard

conform legislaţiei anterioare, de pensionare prevăzute în

grupa I de anexa nr. 3

(ani împliniţi) (ani) (luni)

?????????????????????????????????????????????

2 1 2

4 2 5

6 3 7

8 4 10

10 6 0

12 7 2

14 8 5

16 9 7

18 10 10

20 12 0

22 13 0

24 14 0

26 şi peste 15 0

(2) Vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani.

(3) Prevederile alin. (1) se aplica şi în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 20, daca acestea sunt mai avantajoase decât cele stipulate in anexele nr. 4 si 5.

(4) Vârstele standard de pensionare din care se face reducerea prevăzută în tabelul nr. 4 sunt cele corespunzătoare anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzute în anexa nr. 3, în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie.

(5) Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr. 4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special.

Totodată, potrivit art. 41 din Legea nr. 19/2000:

(1) Pensia pentru limita de vârsta se acorda asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, condiţiile privind vârsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public.

(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute in anexa nr. 3.

(3) Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cat si pentru bărbaţi este de 15 ani. Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza in termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, conform eşalonării prevăzute in anexa nr. 3.

(4) Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin creşterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei si de la 30 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute in anexa nr. 3.

Din coroborarea acestor prevederi legale se reţine că stagiul complet de cotizare este de 35 de ani pentru bărbaţi, că reducerea vârstei de pensionare se poate face numai în condiţiile realizării stagiului complet de cotizare şi că prin reducerea vârstei de pensionare nu se poate coborî sub 50 de ani, beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă neputând cumula mai multe reduceri. Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea discuta de deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

De remarcat că reclamantul nu are un stagiu complet de cotizare astfel cum prevede legea de 35 de ani sau, dacă ne raportăm la data cererii – noiembrie 2006 – 30 ani şi 11 luni.

Este adevărat că dacă se scade din vârsta de 62 ani şi 11 luni – cerută la data formulării cererii – prevăzută în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 cei 15 ani se ajunge la vârsta de 47 ani şi 11 luni, condiţie îndeplinită de reclamant, care la data cererii avea 48 ani şi 8 luni.

Însă în această situaţie nu se respectă prevederile art. 167 ind. 1 alin. 2 potrivit cărora vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, reclamantul poate formula cerere pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă numai la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Faţă de cele ce preced, curtea constatând că soluţia primei instanţe se bazează pe o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor legale sus enunţate, raportat la probele dosarului, în conformitate cu prevederile art. 312 alin.(1) coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă a admis ca fondat recursul cu care a fost investită de pârâta C.J.P. Alba şi a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii de asigurări sociale formulată de reclamantul M.I.

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || ).push({});

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || ).push({});

/**/

Comentarii despre Pensie pentru limită de vârstă. Stagiu de cotizare în condiţii speciale Pensii

function JCommentsInitializeForm()
{
var jcEditor = new JCommentsEditor(‘comments-form-comment’, true);
jcEditor.addButton(‘img’,’Image’,’Introduceţi adresa completă URL a imaginii’);
jcomments.setForm(new JCommentsForm(‘comments-form’, jcEditor));
}

if (window.addEventListener) {window.addEventListener(‘load’,JCommentsInitializeForm,false);}
else if (document.addEventListener){document.addEventListener(‘load’,JCommentsInitializeForm,false);}
else if (window.attachEvent){window.attachEvent(‘onload’,JCommentsInitializeForm);}
else {if (typeof window.onload==’function’){var oldload=window.onload;window.onload=function(){oldload();JCommentsInitializeForm();}} else window.onload=JCommentsInitializeForm;}