Notificarea emisă în baza legii nr. 161/2003. Caracterizare. Efecte
Notificarea emisă în baza art.2 din legea nr.161/2003 nu reprezintă un act de impunere care să stabilească obligaţii de plată în sarcina contribuabilului şi care să fie supus procedurii prevăzute de O.G. nr.13/2001.Secţia comercială şi administrativ-decizia civilă nr.505/4 octombrie 2004.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.140/2004, reclamanta SC U” SA Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâta A.F.a municipiului Alba Iulia, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
– anularea actului administrativ nr.11.949/21.10.2003;
– anularea somaţiei de plată nr.15/10.03.2003 şi a titlului nr.15/10.03.2003;
– suspendarea acestor acte până la soluţionarea definitivă a cauzei;
– obligarea intimatei de a efectua un control la societatea reclamantă şi a stabili obligaţiile pe care le avea la data emiterii notificării şi a somaţiei de plată, precum şi a datoriilor din prezent.
În motivarea cererii, a susţinut că a primit notificarea nr.11.949/2003, în conformitate cu Legea nr.161/2003, dar că nu datorează sumele de bani cu care apare în evidenţele pârâtei.
În drept, a invocat prevederile Legii nr.29/1990 şi ale OG nr.61/2002.
Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr.238/CA/2004 a admis acţiunea şi a dispus “anularea notificării nr.11.949/2003 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei plata sumelor de 179.529.268 lei TVA, 950.773.083 lei reprezentând alte impozite şi taxe, dobânzi şi penalităţi, 1.831.954.045 lei reprezentând obligaţii restante la bugetul de stat”.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a apreciat că notificarea nr.11.949/2003 emisă de pârâtă reprezintă un act de impunere pe care reclamanta l-a atacat în baza OG nr.13/2001 şi, întrucât acesta nu cuprinde elementele privind obiectul de impunere, anii de provenienţă şi modul de calcul, este lovit de nulitate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, susţinând în esenţă că a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de fond calificând în mod greşit notificarea atacată ca fiind un act de impunere.
Recursul este fondat.
Notificarea nr.11.949/21.10.2003 a fost emisă de pârâtă, aşa cum rezultă chiar din cuprinsul acesteia, în baza dispoziţiilor Legii nr.161/2003 şi a OMFP nr.551/2003.
Potrivit Legii nr.161/2003 cartea I art.1 , M.M.S.S., C.N.A.S. şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică lista contribuabililor persoane juridice care înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat şi cuantumul acestor restanţe bugetare.
Potrivit art.2 din aceeaşi lege, înainte de a fi aduse la cunoştinţa publică sumele reprezentând obligaţii bugetare restante vor fi notificate debitorilor de către organele teritoriale ale MFP, iar potrivit Ordinului MFP nr.551/2003 pentru aprobarea instrucţiunilor de aplicare a legii, pct.11 lit.b, până la data de 20 iunie 2003 se procedează la notificarea şi punerea de acord cu debitorii asupra obligaţiilor totale restante la bugetul de stat, după care debitorii semnează că recunosc realitatea informaţiilor ce urmează a fi incluse pe site-ul MFP, iar dacă debitorii nu se prezintă pentru punerea de acord, se consideră ca fiind datorate sumele existente în evidenţa analitică pe plătitori.
Din analiza textelor legale suscitate reiese că notificarea emisă în baza art.2 din Legea nr.161/2003 nu reprezintă un act de impunere care să stabilească obligaţii de plată în sarcina contribuabilului şi care să fie supus căilor de atac prevăzute de OG nr.13/2001, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.
De aceea, se impune să se stabilească corect natura juridică a actului dedus judecăţii-notificarea nr.11.949/21.10.2003-pornind de la prevederile Legii nr.161/2003 şi din perspectiva Legii nr.29/1990 invocată de reclamantă, avându-se în vedere şi metodologia stabilită prin OMFP nr.551/2003, urmând ca funcţie de acestea instanţa de fond să se pronunţe asupra primului capăt de cerere din acţiunea reclamantei, cel privind anularea notificării.
Totodată, cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi celelalte capete din acţiune, asupra cărora nu s-a pronunţat prin hotărârea atacată.
Din aceste considerente, în baza art. 304 pct.8, 312 alin.3,5 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, s-a casat hotărârea atacată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
