Art.197 al.1 Cod penal. Jurisprudență Viol


Judecătoria BICAZ Sentinţă penală nr. 12 din data de 04.02.2013

Sentința penală nr. 12 din 04.02.2013 – materie penală – art. 197 al. 1 Cod penal

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr. xxx s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A.V.I, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul, la data de 07.06.2011, a întreținut relații sexuale neconsimțite, cu partea vătămată minoră S.C.S., în vârstă de 15 ani.

Rechizitoriul se probează cu mijloacele de proba administrate în faza urmăririi penale:

– Plângerea pârtii vătămate S.C.S..din data de 07.06.2011 (f. 12-13);

– Dovada din 08.06.2011 a Poliției or. Bicaz -FIC- (f. 14)

– CD cu înregistrarea din restaurantul xxx, intrarea în local a inculpatului A.V.I.. (f. 15);

– Ordonanță privind efectuarea unei constatări medico-legale părții vătămate ( f. 17-18);

– Adresa nr. 834/07.06.2011 a SML Neamț, privind raportul de constatare medico-legală a părții vătămate (f. 19-20);

– Ancheta socială întocmită de Primăria comunei B. privind pe minora parte vătămată ( f. 23);

– Fișa de caracterizare psihopedagogică, situația școlară și caracterizarea părții vătămate S.C.S.. (f. 25-33);

– Declarațiile părții vătămate din data de 08.06.2011, 10.02.2012 si 13.02.2012 (f. 34-36, f. 38 și f. 40);

– Declarația reprezentantului legal al pârtii vătămate, numita S.L., mama acesteia ( f. 41);

– Proces verbal de cercetare la fața locului ( f. 42-43 ) și planșa foto întocmită cu această ocazie( f. 44-47);

– Declarații martori L.G.A. ( f. 48-49), S.S.S. (f. 50), B.R.G. ( f. 55), C.A.L.( f. 56-57), M.V.A. (f. 58-59);

– proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, drepturilor și obligațiilor procesuale, învinuitului M.V.A.( f. 60);

– Declarațiile inculpatului M.V.A. f. 61-62).

Partea vătămată minoră S.C.S..a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, urmând să precizeze cuantumul despăgubirilor cu titlu de daune morale de la învinuit, în fața instanței de judecată. ( f. 40 ds. up)

Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr.681/188/2012.

La interpelarea instanței partea vătămată,asistată de mama sa, S-L., a declarat că își menține plângerea prealabilă împotriva inculpatului, precizându-si pretențiile civile la suma de 200 lei, daune materiale, reprezentând tarif constatării medico-legale, refuzând să ceară obligarea inculpatului la daune morale, daune solicitate din oficiu de procuror, în numele părții vătămate minore (f.28,29).

În etapa cercetării judecătorești au fost audiați partea vătămată, în prezența aceleiași ocrotitoare legale,(f.43), martorii din lucrări L.G.A. (f.58), C.A.L. (f.57), S.S.S. (f.80), R.R.G. (f.81) și martora S.L., mama părții vătămate.

Inculpatul, legal citat, s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată, fiind reprezentat în faza judecății de av.oficiu Ș.V. (Delegație 352/2012 Barou Neamț) în conformitate cu dispoz. art. 171 alin 3 Cpp(f.22).

Din dispoziția instanței a fost înaintată la dosar fișa de judiciar a inculpatului, actualizată (f.23) din care rezultă că inculpatul are în antecedente mai multe condamnări pentru fapte de violență prev. în art.180 alin.2, art. 329 alin.2(3 fapte) C.pen, cea mai gravă fiind condamnarea de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte dispusă prin s.p.81/2004 a Tribunalului Neamț, definitivă prin d.p.5421/2004 a ICCJ, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat în baza s.p.35/2009 a Judecătoriei Bacău, cu un rest neexecutat de 830 de zile. Același inculpat este trimis în judecată pentru comiterea a încă 2 fapte de viol în Dos.993/188/2011 (parte vătămată P.R.A.) și în Dos.682/188/2012 (parte vătămată C.A.I.).

Analizând coroborat probatoriul administrat în cursul procesului penal, Judecătoria reține următoarea situație de fapt:

În ziua de 07.06.2011, în jurul orelor 12. -13, partea vătămată SCS, minoră în vârstă de 15 ani, se afla în incinta restaurantului x din orașul z, județul Neamț, împreună cu martorii L.G.A., C.A.L., B.R.G., L.A., colege de liceu cu partea vătămată. În timp ce se aflau la masa, L.G.A. a fost sunată pe telefonul mobil de către inculpatul A.V.I. pe care aceasta îl cunoștea anterior. La rugămintea acestuia, urma ca martora L.G.A. să se deplaseze până în centrul orașului z pentru a avea o discuție; aceasta 1-a refuzat, închizând telefonul mobil, inculpatul a apelat-o din nou și, cu acordul martorei L.G.A., a răspuns martora B.R.G.. În timp ce aceasta îi spunea inculpatului ca L.G.A. că nu dorește să poarte discuția telefonică, C.A.L. a atenționat-o pe B.R.G.a despre faptul ca persoana cu care discuta este un fost ” pușcăriaș” si ” periculos”.Inculpatul, auzind avertismentele, în circa 5-10 minute, s-a prezentat în local împreuna cu numitul M.V.A.. După ce a aflat identitatea celei care a afirmat despre el ca este ” pușcăriaș”, A.V.I. a proferat amenințări la adresa martorei C.A.L., spunându-i că este “pușcăriaș” și nu îi este frica de poliție sau de altcineva; a continuat prin a-i atrage atenția martorei C.A.L. ca ar putea ” sa o ia pe sus, daca ar vrea, etc”. Discuțiile au avut loc în prezența pârtii vătămate. Prin comportamentul sau amenințător, învinuitul a reușit să creeze printre persoanele aflate la masă, o stare de panică și de temere.

Inculpatul A.V.I. a ieșit în afara localului împreuna cu numitul M.V.A. si cu martora L.A.G.; la scurt timp, a fost chemată afară și partea vătămată S.C.S.., ea și martora L. fiind chemate de A. să-1 însoțească la barul “y”din orașul z.

Din declarațiile martorilor rezultă că, partea vătămata s-a întors la masa plângând, fiind afectată de faptul ca inculpatul i-a cerut sa-1 însoțească la un alt bar, gândindu-se ca acesta i-ar fi putut crea “probleme” sau chiar să-i aducă vătămări.

A.V.I. împreuna cu M.V.A. și martora L. au plecat la barul “y”, nu înainte de a amenința cu săvârșirea de acte de violență pe S.C.S.., în cazul în care aceasta nu va veni; fiindu-i frică și dorind să evite o situație conflictuală, partea vătămata s-a deplasat singură la barul respectiv; de altfel, din barul “y”, inculpatul a apelat telefonic pe partea vătămată, căreia i-a transmis ca va veni el după ea dacă nu înțelege să se deplaseze singură. După ce au consumat băuturi răcoritoare, la propunerea lui A.V.I., toți patru s-au deplasat cu un condus de martorul S.S.S. în cartierul m, la locuința bunicii inculpatului, numita A. D..

La dosarul de urmărire penală s-au atașat procesul verbal și planșa fotografică prin care S.C.S.. identifică și conduce organele de poliție la imobilul respectiv, deținut de inculpat. Ajunși în imobil în jurul orelor 14.00 A.V.I. a încuiat ușa de acces în apartament și a luat cheile din yală, acceptând să o descuie în jurul orelor 16.30. Au rămas toți, împreună, o perioadă în care inculpatul, în timpul discuțiilor cu partea vătămată a făcut referiri la aspecte din viața intimă. I-a precizat părtii vătămate împrejurarea că, anterior, a executat mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul vieții sociale. La discuții a participat și M.V.A.; toate acestea, coroborate cu blocarea ușii imobilului, i-au indus părții vătămate un sentiment de temere, datorita constrângerii morale exercitate asupra sa. Partea vătămată a avut reprezentarea ca se află într-o situație fără ieșire. După un timp, întrucât partea vătămata refuzase sa meargă de buna voie, inculpatul a luat-o de mâna și a dus-o într-o cameră a imobilului, lăsând pe martora L. și pe M.V.A. într-o camera alăturată. Aici, folosindu-se de amenințări cu săvârșirea de fapte de violență, victima chiar părăsind camera pentru a cere ajutor celorlalte doua persoane care au refuzat tacit să intervină, S.C.S..a fost constrânsă să întrețină relații sexuale normale, anale și orale cu A.V.I..

În Raportul de constatare medico-legală nr. 834/2011, efectuat de Serviciul de Medicina Legala Neamț, se concluzionează că partea vătămată S.C.S. prezintă o “deflorare recentă ce poate data din 07.06.2011. Eritemul de la nivelul regiunii anale poate fi consecința unui raport sexual anal. Pe suprafața corpului nu prezintă leziuni posttraumatice.”

După consumarea relațiilor sexuale neconsimțite, partea vătămată a precizat martorei L.G.A. că îi este frică de inculpat, exprimându-si dorința să plece acasă, cât mai repede. După ce au părăsit apartamentul, S.C.S..a fost condusă în stația de microbuz din zona Băncii Transilvania de către A.V.I., martora L.G.A. și M.V.A.; inculpatul i-a cerut părții vătămate, pe un ton amenințător, să nu relateze nimănui despre cele întâmplate.

Din analiza probatoriului administrat se retine că învinuitul A.V.I. a acționat cu intenție directă, întreținând raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, în împrejurările mai sus-reținute, raporturi realizate în urma constrângerii morale exercitate asupra acesteia.

În acord cu doctrina în materie judecătorul apreciază că în cazul constrângerii morale împotrivirea victimei la raportul sexual este înfrântă prin amenințarea cu producerea unui rău acesteia, soțului ei sau unei rude apropriate, rău care nu poate fi evitat decât prin acceptarea raportului sexual. Stabilirea aptitudinii amenințării de a constrânge se apreciază în raport cu rezistența morală a victimei, precum și în funcție de gravitatea pericolului la care aceasta s-a văzut expusă. Este suficient ca raportul sexual sa aibă loc împotriva voinței victimei, nefiind necesar ca ea să opună rezistență.

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșită cu intenție directă, în condițiile art.19 pct.1 lit.a C.pen.

În drept, fapta inculpatului A.V.I., constând în aceea că la data de 07.06.2011, a întreținut relații sexuale neconsimțite, cu

partea vătămată minoră S.C.S.., în vârstă de 15 ani,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, faptă prev. și ped. de art. 197 alin. 1 Cod penal. În încadrarea juridică se va reține starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului-prev.în art.37 lit.a C.pen., fapta fiind comisă în timpul liberării condiționate din executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, astfel cum am dezvoltat în precedent.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 din C.proc.pen., respectiv faptele există, constituie infracțiuni și sunt săvârșite de inculpatul, A.V.I.instanța va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea, în stare de recidivă mare postcondamnatorie a infracțiunii de viol în formă simplă, prevăzută și pedepsită în art.197 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.37 lit a C.pen.

La individualizarea și dozarea pedepsei, Judecătoria va aplica în ordine criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul ridicat de pericol social concret al faptei, reliefat prin natura, locul și modul de săvârșire a faptei, starea de minoritate a părții vătămate, precum și circumstanțele personale ale inculpatului (recidivist postcondamnatoriu cu perseverență infracțională in infracțiuni de violență, sustragerea acestuia de la urmărirea penală și de la judecată, fără loc de muncă, fără ocupație).

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii de 4 ani,aleasă, instanța apreciază că numai prin executarea ei în regim de detenție poate fi atins scopul vizat prin art.52 alin.1 C.pen.

Ținând seama de gravitatea deosebită a infracțiunii curente,judecătorul va dispune, temeiul art.61 alin.1 C.pen. revocarea beneficiului liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sent.pen.81/P/2004 a Tribunalului Neamț, definitivă prin dec.pen.5421/2004 a ICCJ București, și, in consecință, va contopi pedeapsa curentă cu restul de 830 de zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1(unu) an închisoare, A.V.I. urmând să execute 5 (cinci) ani închisoare.

Sub aspectul pedepselor accesorii, va face aplicarea art.357 alin 3 C.proc.pen, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prev de art.64 alin 1 lit. a teza II și lit b C.pen. în condițiile art.71 alin 2 C.pen. În aplicarea Dec.74/2007 (RIL),la alegerea acestor pedepse accesorii au fost avute in vedere criteriile stabilite prin art.71 alin 3 C.pen.

Pe latura civilă, instanța reține că prin fapta sa infracțională, inculpatul a produs victimei un prejudiciu material de 200 lei,cheltuială necesitată de efectuarea constatării medico-legale evocate, dar și un prejudiciu moral constând in suferința,dezonoarea, lezarea demnității, prejudiciu moral pe care judecătorul îl evaluează în echitate la suma de 10.000 lei. Pe cale de consecință, în temeiul art.998 C.civ., art.14, 346 C.proc.pen., respectiv al art.17 Cproc.pen., se vor admite atât acțiunea civila pornită pentru daune materiale de partea vătămată, cât și cea exercitată din oficiu de procuror pentru daune morale.

Constatând culpa inculpatului atât sub aspectul nașterii raportului juridic de drept penal substanțial, dar și pe planul nașterii raportului juridic procesual penal, în temeiul art. 191 alin. 1 din C. p. p., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, ținând cont și de cheltuielile avansate de stat în faza de urmărire penală, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu.