Textul art.184 Cod pr.civilă a prevăzut, fără distincţie şi fără a prezenta vreo relevanţă emitentul actului că, în cazul când acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă.
Prin cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, adresată iniţial Judecătoriei Tg. Jiu şi declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, Secţia Comercială şi de Administrativ, s-a solicitat anularea actului fals, autorizaţia de construcţie nr.8/08.02.1995, eliberată de Primăria comunei Peştişani, conform rezoluţiei de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul 846/P/2006.
Prin sentinţa nr.270 din 9 iunie 2006, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu privind anularea autorizaţiei de construcţie nr.8/8.02.1995, eliberată de Primăria comunei Peştişani.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat.
S-a avut în vedere că prin sentinţa 156/11.04.2006, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.370/C/2006, s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, pentru anularea autorizaţiei de construcţie n.8/8.02.1995, emisă de Primarul comunei Peştişani.
Tribunalul a apreciat că în cauză este îndeplinită tripla identitate de obiect, părţi şi cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intervenientul în interes propriu, Baltă Mircea.
Recursul nu a fost motivat în termenul legal.
În baza art.306 Cod pr.civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în aliniatul 2.
Din prevederile aliniatul 2 al art.306 Cod pr.civilă rezultă că motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs,care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
În speţa de faţă, Curtea a pus în discuţie motivul privind necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ.
Examinând excepţia de necompetenţă materială, care este o excepţie de ordine publică, peremptorie şi dirimantă, Curtea o găseşte fondată.
În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, prin rezoluţia pronunţată în dosarul nr.846/P/2006, a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de neîncepere a urmării penale faţă de făptuitorii Toma Ion, Pavel Sever şi Dănescu Ion, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.246 şi a.rt.289 Cod penal, întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Un exemplar al rezoluţiei a fost trimis Judecătoriei Tg. Jiu pentru a se pronunţa cu privire la anularea acesteia.
Judecătoria Tg. Jiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Gorj, Secţia contencios administrativ.
S-a apreciat că în conformitate cu art.184 Cod p.civilă falsul se poate cerceta de instanţa civilă prin orice mijloc de probă şi că legiuitorul a făcut distincţie între instanţa penală şi cea civilă.
Judecătoria a considerat că anularea autorizaţiei se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa încât acţiunea având ca obiect anularea acesteia se soluţionează de tribunal în primă instanţă.
Tribunalul Gorj, investit cu soluţionarea unei astfel de cereri, nu a analizat dacă este sau nu competent material.
Din analiza prevederilor art.184 Cod pr.civilă, Curtea reţine că în cazul în care acţiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres competenţa instanţei civile în materia anulării actelor apreciate ca fiind false, fără a se face vreo distincţie în raport de emitentul acestora.
În Cartea I, Titlul I, reglementează competenţa după materie.
În conformitate cu art.1 Cod pr.civilă, judecătoriile au plenitudine de competenţă.
Din cuprinsul textului rezultă că judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date, prin lege, în competenţa altor instanţe.
Tribunalele sunt instanţe cu plenitudine de competenţă în cazul proceselor şi cererilor în materie de contencios administrativ.
Contenciosul administrativ a fost reglementat în decursul timpului de Legea 29/1990 şi ulterior de Legea 554/2004.
Din cuprinsul legilor care au reglementat domeniul contenciosului administrativ, rezultă că pin acestea s-a creat un contencios general, derogatoriu de la contenciosul comun.
Însă, prin legi speciale sau prin texte cuprinse în legi generale, dar care au caracter special, se poate crea un contencios special.
Competenţa creării contenciosului special aparţine în exclusivitate legiuitorului.
În speţa de faţă suntem în prezenţa unui contencios special, reglementat de Codul de procedură civilă.
Textul art.184 a prevăzut, fără distincţie şi fără a prezenta vreo relevanţă emitentul actului că, în cazul când acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă.
Instanţa civilă nu poate fi confundată cu instanţa de contencios administrativ.
Instanţa civilă este instanţă de drept comun, iar instanţa de contencios administrativ este instanţă specializată.
Legiuitorul nu a creat niciodată o suprapunere între cele două instanţe şi nici nu a asimilat instanţa de contencios administrativ celei civile.
Astfel, din prevederile art.2 alin.1 Cod pr.civilă se poate observa cu certitudine că legiuitorul a distins între cererile în materie civilă şi cererile în materia contenciosului administrativ.
În materia cercetării falsului, legiuitorul a prevăzut expres instanţa competentă, care este instanţa civilă, aşa încât, chiar dacă actul este emis de o autoritate publică, falsul nu poate fi cercetat de instanţa de contencios administrativ.
În continuarea argumentelor care susţin opinia competenţei materiale a judecătoriei, în cazul anulării actelor administrative pe motivul existenţei falsului, arătăm că în conformitate cu art.1 din legea 554/2004, acţiunea în contencios administrativ poate fi introdusă de orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim.
Din analiza textului, coroborată cu prev.art.2 lit.a din legea 554/2004, rezultă că are calitate procesuală activă orice persoană fizică sau juridică de drept privat, care pretinde vătămarea unui drept sau interes legitim-ş
În actuala reglementare a contenciosului administrativ, există prevederi exprese pentru persoanele de drept public, iar anumite autorităţi publice dobândesc dreptul de a introduce acţiuni în numele persoane fizice sau, după caz, juridice vătămate.
Procurorul, ca parte componentă a Ministerului Public, are calitatea de drept public, şi nu de drept privat. Rezoluţia procurorului prin care s-a solicitat judecătoriei anularea actelor false se circumscrie prerogativelor conferite Ministerului public de art.131 din României, conform cărora în activitatea judiciară, Ministerul public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează introducerea acţiunii de către procuror, în cazul anulării actelor administrative unilaterale, emise cu exces de putere, care încalcă drepturile persoanelor fizice şi juridice sau vatămă un interes public.
În speţa de faţă nu se regăsesc situaţiile reglementate de art.1 alin.5 şi 6 din Legea 554/2004.
Instanţa nu a fost investită cu cercetarea excesului de putere.
Prin exces de putere se înţelege exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege.
În cazul dedus judecăţii, instanţa trebuie să cerceteze existenţa falsificării unui înscris oficial.
Este de esenţa falsului falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori, prin omisiunea cu ştiinţă, de a insera unele împrejurări.
Falsul, în situaţia în care acţiunea penală s-a prescris, se va cerceta de instanţa civilă, indiferent de emitentul actului, pentru că textul prevede expres instanţa competentă.
Instanţa de contencios administrativ analizează legalitatea unui act administrativ şi nu falsul, pentru care nu se mai poate exercita tragerea la răspundere penală a autorului.
Pentru acesta din urmă,legiuitorul a prevăzut o procedură derogatorie de la dreptul comun, instituind prerogativa de cercetare a falsului în favoarea instanţei civile.
