Conform dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
în raport de aceste prevederi legale, sarcina probei revine în primul rând reclamantului, neavând relevanţă conduita procesuală a pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 20.674/30.11.1999, pronunţată în dosarul nr. 6564/ 1999, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. T.A.” – Ploieşti 1 – S.A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei S.C. “U.T.” – S.R.L. la plata sumelor de 160 USD, c/val. transport internaţional de mărfuri, 160 dolari USD, dobândă comercială, precum şi a cheltuielilor de judecată aferente litigiului.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a dovedit, în condiţiile prevăzute de art. 1169 C. civ., temeinicia pretenţiilor băneşti deduse judecăţii, neprobând efectuarea transportului, respectiv plata parţială efectuată de pârâtă în contul prestaţiei pretins executate.
Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, prin decizia civilă nr. 172/3.04.2000, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamantă, împotriva sentinţei fondului, apreciind că dovezile administrate în această cale de atac, au fost insuficiente, neputând proba că intimata datorează suma de 160 USD, cu titlul de taxe supratonaj, respectiv dobânda comercială aferentă, cu o valoare egală cu debitul principal.
Instanţa de apel a constatat că menţiunea inserată pe verso-ul scrisorii de transport – CMR – privind facturarea separată a sumei de 160 USD poartă o
semnătură indescifrabilă, neputând a se identifica cui aparţine şi faptul că nu s-a probat comunicarea către partea adversă a facturii anexate în susţinerea pretenţiilor, respectiv acceptarea sau refuzul acestui document de plată, nefiind dovedit nici capătul de cerere privind plata dobânzii comerciale.
împotriva deciziei civile nr. 172/3.04.2000 a declarat recurs reclamanta S.C. “T.A.” – Ploieşti 1 – S.A., criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
în esenţă, s-a învederat că, prin actele anexate în primele două faze procesuale, respectiv comanda de transport şi C.M.R., reclamanta a dovedit executarea transportului.
S-a arătat că s-a probat neachitarea debitului de 160 USD – reprezentând taxe de supratonaj cu factura FM nr. 503087/19.04.1996, comunicată intimatei debitoare, şi prin notificarea debitului către această societate comercială.
S-a evidenţiat de recurentă reaua-credinţă a pârâtei-intimate, care nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată fixate, solicitându-se în final admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cererea de dobânzi fiind motivată pe dispoziţiile art. 43 C. com., respectiv O.G. nr. 9/2000.
Examinând actele şi lucrările cauzei, în raport de motivele invocate în susţinerea recursului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat ca neîntemeiate criticile formulate.
în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., dovedirea temeiniciei pretenţiilor băneşti deduse judecăţii revine iniţiatorului acţiunii, respectiv reclamantei, neavând relevanţă conduita procesuală a pârâtei, respectiv neprezentarea acesteia în cursul judecăţii.
înscrisurile anexate în susţinerea cererii de chemare în judecată, pe parcursul primelor două faze procesuale, inclusiv în recurs, nu dovedesc decât emiterea unei comenzi de către intimata-pârâtă, în scopul executării unui transport.
Nu s-a dovedit că, în afara valorii prestaţiei, indicată de recurentă la 2000 USD, intimata-pârâtă datorează cu titlul de taxe supratonaj si suma de 160 USD.
Astfel, instanţa de apel, în mod justificat, nu a putut reţine realitatea debitului principal, din cuprinsul menţiunii existente pe verso-ul C.M.R., atât timp cât nu s-au probat semnatarul şi calitatea persoanei care a inserat această menţiune.
Obligaţia de plată nu a fost dovedită în condiţiile art. 46 C. com., factura seria FM 7, nr. 503087/19.04.1996, nefiind acceptată de către intimata-pârâtă, ori refuzată la plată.
Nu s-a probat că acest înscris a fost comunicat părţii adverse, nepurtând nici măcar ştampila, respectiv semnătura reprezentantului recurentei-recla- mante.
Nu se poate reţine notificarea debitului, atât timp cât recurenta nu a dovedit înregistrarea acesteia către executorii judecătoreşti, respectiv comunicarea către partea adversă în litigiu.
Celelalte înscrisuri anexate în recurs nu au putut fi luate în considerare, ele fiind redactate în limba ungară, fără a fi ataşată traducerea în limba română, certificată pentru conformitate cu originalul.
în aceleaşi condiţii nu a fost probată nici cererea de plată a dobânzii comerciale, nefiind depus nici măcar modul de calcul al acestor pretenţii, atestat de instituţia bancară competentă.
Pentru considerentele arătate, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 304 şi următoarele C. pr. civ., recursul promovat a fost respins, ca nefondat. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia comercială, decizia nr. 70/2000)
