Art.98 al.3 – Cod pr.fiscala
Prin cererea formulata la data de 30.11.2009 si înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.12921/118/2008, reclamanta Fundatia G.B.a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SPITVBL Constanta, anularea dispozitiei nr.R-B 121821/2009 emise de pârâta si, pe cale de consecinta, anularea deciziei de impunere nr.B 107651/20074, sa se constate ca reclamanta nu datoreaza fata de bugetul local obligatii fiscale suplimentare în cuantum de 66.641 lei reprezentând debit – impozit cladire calculat pentru 2005 – 2009 si accesorii calculate pâna la 17.07.2009; cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr.766/17.06.2010 Tribunalul Constanta a respins actiunea, iar prin sentinta civila nr.888/21.07.2010 a admis sesizarea si a dispus completarea dispozitivului sentintei civile nr.766/17.06.2010 în sensul admiterii exceptiei inadmisibilitatii capatului de cerere privind constatarea faptului ca reclamanta nu datoreaza fata de bugetul local obligatia fiscala suplimentara de plata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut, în ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii capatului II al cererii, ca, în conformitate cu dispozitiilor art.218 Cod procedura fiscala, în cadrul contestatiei instanta poate dispune anularea deciziei prin care organul fiscal a solutionat contestatia formulata de reclamanta în conformitate cu art.205 Cod procedura fiscala.
Conform art.18 din Legea nr.544/2004, instanta de administrativ poate anula în tot sau în parte actul, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un înscris, poate hotarî asupra daunelor materiale si morale.
Prin urmare, solicitarea reclamantei de a se constata ca nu datoreaza la bugetul local obligatii fiscale este inadmisibila în raport de art.218 Cod procedura fiscala si art.18 din Legea nr.554/2004.
Referitor la cererea de anulare a Deciziei R-B 121821/10.09.2009, instanta a retinut ca reclamanta a contestat decizia pentru urmatoarele motive: reclamanta nu datoreaza impozit pe cladiri întrucât este scutita beneficiind de facilitatile prevazute de art.275 alin.1 lit. c Cod fiscal, organul fiscal a efectuat controlul pentru o perioada de 5 ani, încalcându-se dispozitiile Codului de procedura fiscala.
Conform art.250 alin.1 pct.3 Cod fiscal, cladirile pentru care nu se datoreaza impozit sunt cladiri care prin destinatie constituie lacasuri de cult, apartinând religioase recunoscute oficial în România cu exceptia încaperilor care sunt folosite pentru activitati economice.
Art.285 lit. c Cod fiscal arata ca impozitul pe cladiri nu se aplica agentului care are ca unica activitatea acordarea gratuita de servicii sociale în unitati specializate.
Fata de situatia juridica a reclamantei, acesteia îi sunt aplicabile dispozitiile art.250 alin.1 pct.3 Cod fiscal, nedatorând impozit pe cladiri decât pentru unele încaperi în care desfasoara activitati economice. Reclamanta a recunoscut suprafata în care a desfasurat activitati economice si perioada respectiva septembrie 2004 – martie 2009. Desfasurând activitatii economice, chiar daca aceasta activitate nu era principala, a încalcat conditiile unicitatii activitatii socio-umanitare prevazute de art.285 alin.1 lit. c Cod fiscal, astfel ca instanta a apreciat ca organul fiscal în mod corect a stabilit ca reclamanta datoreaza impozit pe cladirea în care a desfasurat activitatea economica.
În ceea ce priveste perioada supusa inspectiei s-a retinut ca, potrivit art.98 alin.1 Cod procedura fiscala, inspectia fiscala se efectueaza în cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatiile fiscale. Chiar daca alin.3 din art.98 Cod procedura fiscala face referire la termenul de 3 ani fiscali, instanta a considerat ca organul fiscal în mod corect a stabilit ca perioada supusa inspectiei sa se încadreze în cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale fiind în acord cu dispozitiile art.98 alin.1 si art.94 Cod procedura fiscala.
S-a apreciat ca organul fiscal ar fi constatat chiar în urma verificarii creantelor nascute în ultimii 3 ani fiscali, pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale, ca existau indicii privind nerespectarea obligatiei de plata a impozitului pe cladiri, situatie în care în mod justificat putea extinde inspectia fiscala pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.
Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta Fundatia G.B., care a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica.
A sustinut recurenta ca din concluziile actelor administrative fiscale atacate rezulta ca, în conformitate cu prevederile art.250 alin.1 pct.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, Fundatia „G.B.” a fost scutita de la plata impozitului pe cladiri pentru perioada ianuarie – septembrie 2004.
Întrucât din luna octombrie a anului 2004 si pâna în luna martie 2009 fundatia a desfasurat activitati economice într-o parte a activului – Atelier Scoala situat în municipiul Constanta, cu o valoare de inventar de 947.000 lei, din care 435.620 lei reprezinta valoarea de inventar a suprafetei în care s-au desfasurat activitati economice, s-a apreciat ca reclamanta nu mai beneficiaza de scutire la plata impozitului pe cladiri, pentru spatiul în cauza, în perioada sus mentionata.
De asemenea, s-a stabilit ca reclamanta datoreaza, pentru spatiul unde a desfasurat activitati economice, bugetului local un debit în suma de 66.641 lei, din care 42.625 lei – impozit pe cladiri, 23.994 lei majorari de întârziere calculate pâna la data de 17.07.2009 si 22 lei penalitati de întârziere calculate pâna la data de 31.12.2005.
Considera recurenta ca în mod eronat a retinut instanta ca datoreaza impozitul pe cladiri contestat si accesoriile aferente, întrucât Fundatia „G.B.” este scutita de la plata acestui impozit, ea beneficiind de facilitatile prevazute de art.285 alin.(1) lit.c din Legea nr.571/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare privind Codul fiscal.
Fundatia “G.B.” are, potrivit statutului, ca unica activitate acordarea gratuita de servicii sociale în unitati specializate care asigura gazduire, îngrijire sociala si medicala, asistenta, ocrotire, activitati de recuperare, reabilitare si reinsertie sociala pentru copii, a desfasurat aceasta activitate în permanenta înca de la înfiintare si, pe cale de consecinta, se încadreaza în facilitatile prevazute în textul de lege sus mentionat fiind scutita de la plata impozitului pe cladiri si pe terenuri.
În ceea ce priveste impozitul pe cladiri si impozitul pe terenuri, si-a îndeplinit obligatia de a declara, în termen, mijloacele fixe achizitionate – cladiri si terenuri, precum si valoarea acestora, iar la momentul la care fundatia a fost impusa, a achitat prima transa a obligatiilor de plata aferente mijloacelor fixe, astfel cum a fost stabilita de pârât.
În atare conditii, nu se poate spune ca a încercat sa eludeze prevederile Codului fiscal si ca a încercat sa se sustraga de la plata impozitului pe cladiri, însa, în urma recomandarilor si îndrumarilor pârâtei care, la momentul depunerii declaratiilor fiscale privind stabilirea impozitului pe teren si pe cladiri a înteles sa o scuteasca de la plata impozitelor în cauza, aplicând inclusiv mentiunea „scutit” pe declaratii, a înteles ca aceasta a considerat ca beneficiaza de facilitatile prevazute la art.285 alin.(1) lit.c din Legea nr.571/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare privind Codul fiscal.
De asemenea, activitatea economica realizata de fundatie în spatiul situat în activul „Atelier Scoala” nu a fost desfasurata în scopul obtinerii de profit întrucât Fundatia „G.B.” este persoana juridica româna, fara scop patrimonial, apolitica si neguvernamentala, având scop umanitar, de ajutorare a persoanelor nevoiase, prin asistenta morala si sociala, prin educare si prin formare si calificare profesionala, în vederea reintegrarii acestora în societate, fundatia fiind fondata pe principiile caritatii crestine.
Pentru a-si aduce la îndeplinire scopul, veniturile fundatiei provin din donatii sponsorizari sau legate, resurse obtinute de la bugetul de stat si/sau de la bugetele locale, dobânzi si dividende rezultate din plasarea sumelor disponibile, în conditii legale, dividendele societatilor comerciale înfiintate de fundatie, venituri din activitatile economice directe, asa cum sunt prevazute în art.46 alin.(2) din OG nr.26/2000 modificata si completata si în actele constitutive ale fundatiei.
Totodata, conform art.48 din OG nr.26/2000 modificata si completata,”(…) fundatiile (…) pot desfasura orice alte activitati economice directe daca acestea au un caracter accesoriu si sunt în strânsa legatura cu scopul principal al persoanei juridice”. Activitatea economica desfasurata de reclamanta în spatiul situat în „Atelierul Scoala”, pe lânga faptul ca avea un caracter accesoriu, ajutându-o la obtinerea de venituri, se afla în strânsa legatura cu scopul nostru principal, veniturile fiind folosite la realizarea obiectivelor fundatiei.
Mai mult, în semestrul I al anului 2005, reclamanta a apreciat ca nu se mai încadreaza în facilitatile prevazute de art.285 alin.(1) lit.c din Legea nr.571/2003 republicata, ulterior depunerii Declaratiilor de impunere pentru stabilirea impozitelor pe cladiri si pe teren, si a achitat la data de 15.03.2005 prima transa a impozitelor în cauza însa, ulterior, pârâta i-a facut cunoscut faptul ca beneficiaza în continuare de facilitatea scutirii, aspect ce rezulta si din înstiintarile de plata emise de SPITVB Constanta în vederea comunicarii cuantumului obligatiilor datorate bugetului local, în perioada 2006 – 2009, înscrisuri în care la rubricile reprezentând Impozitul pe cladiri si impozitul pe teren suma de plata datorata este „0″.
Totodata, recurenta a aratat ca nu a negat niciodata desfasurarea activitatii economice în spatiul situat în „Atelierul Scoala” în perioada supusa controlului si chiar a facut cunoscut acest aspect pârâtei care, cunoscând faptul ca are calitatea de furnizor de servicii sociale, a lasat-o sa beneficieze de facilitatile prevazute de art.285 ali.(1) lit.c din Legea nr.571/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare privind Codul fiscal.
În ceea ce priveste perioada supusa controlului, recurenta considera ca aceasta este incorecta si ca se încadreaza privitor la inspectia fiscal în dispozitiile art.98 alin.(2) din OG nr.92/2003 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inspectia fiscala trebuind efectuata asupra creantelor nascute în ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale.
Recurenta nu este contribuabil mare si nici nu sunt indicii ca si-ar fi diminuat impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului local, astfel ca inspectia fiscala trebuia sa se extinda numai asupra creantelor fiscale nascute în ultimii 3 ani fiscali.
Mai sustine recurenta ca, în masura în care s-ar dovedi ca impozitul pe cladiri contestat este datorat, creantele aferente anilor 2004 si 2005, desi constatate, nu mai pot fi luate în seama ca datorii lichide si exigibile fata de bugetul local, ele fiind supuse prescriptiei dreptului de a cere executarea.
În drept, invoca prevederile art.299 – 312 Cod procedura civila.
Intimatul pârât, prin aparatorul ales, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta reclamanta ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntate de instanta de fond ca fiind legala si temeinica, potrivit întâmpinarii depuse la dosar.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Astfel, prin decizia de impunere nr.B 107651/20074 emisa de pârâta s-au stabilit în sarcina recurentei reclamante obligatii fiscale suplimentare în cuantum de 66.641 lei reprezentând debit – impozit cladire calculat pentru perioada 2005 – 2009 si accesorii calculate pâna la 17.07.2009.
Impozitul a fost determinat pentru spatiul situat în Constanta, spatiu în care recurenta a desfasurat în perioada de referinta activitati economice, aspect recunoscut de aceasta prin chiar actiune si motivele de recurs.
Principalul argument adus de recurenta în sustinerea contestatiei consta în aceea ca, în considerarea obiectului sau de activitate, beneficiaza de scutirea prevazuta de art.285 alin.1 lit.c Cod fiscal.
Potrivit dispozitiilor legale invocate, „Impozitul pe cladiri, (…) nu se aplica:
c) organizatiilor umanitare care au ca unica activitate întretinerea si functionarea caminelor de batrâni si a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani si a copiilor strazii.”
Curtea apreciaza ca scutirea acordata organizatiilor umanitare este strict conditionata de natura activitatilor desfasurate de acestea, activitati care trebuie sa se circumscrie întretinerii si functionarii caminelor de batrâni si a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani si a copiilor strazii.
Ori, prin activitatea desfasurata în spatiul pentru care s-a stabilit impozitul pe cladiri, recurenta a depasit sfera acelor activitati enuntate de lege care justifica scutirea. Chiar daca disp. art.48 din OG nr.26/2000 prevad posibilitatea ca fundatiile sa desfasoare orice alte activitati economice directe, daca acestea au un caracter accesoriu si sunt în strânsa legatura cu scopul principal al persoanei juridice, aceasta nu înseamna ca, în exercitarea unor astfel de activitati economice, organizatiile respective cad sub incidenta scutirii prevazute de art.285 alin.1 lit. c din Codul fiscal.
Mai mult, din interpretarea disp. art.250 alin.1 din Legea nr.571/2003 rezulta ca legiuitorul a înteles sa acorde scutiri de la plata impozitului pe cladiri, în considerarea naturii cladirilor sau constructiilor, cu mentiunea expresa ca scutirea nu se acorda pentru incintele în care se desfasoara activitati economice, fara a distinge cu privire la scopul pentru care se desfasoara activitatile respective.
Prin urmare, indiferent de scopul desfasurarii activitatilor economice, recurenta nu beneficiaza de scutirea de la plata impozitului pe cladiri pentru spatiul în care s-au desfasurat aceste activitati.
În ceea ce priveste perioada supusa inspectiei fiscale, recurenta a invocat încalcarea disp. art.98 alin.3 Cod procedura fiscala.
Curtea retine ca, într-adevar, dispozitiile mentionate prevad ca la celelalte categorii de contribuabili (deci mai putin contribuabilii mari) inspectia fiscala se efectueaza asupra creantelor nascute în ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscala se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, daca este identificata cel putin una dintre urmatoarele situatii:
a) exista indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declaratii fiscale în interiorul termenului de prescriptie;
c) nu au fost îndeplinite obligatiile de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.
Normele legale invocate nu prevad o sanctiune expresa în cazul în care inspectia fiscala a depasit perioada aratata, fapt pentru care instanta considera ca o eventuala sanctionare a actelor încheiate în cadrul inspectiei fiscale sunt anulabile doar daca se dovedeste o vatamare a celui supus inspectiei produsa prin depasirea perioadei de inspectie.
Ori, în cauza, organul fiscal a constatat ca recurenta reclamanta nu a achitat impozitul pe cladiri considerând în mod gresit ca beneficiaza de scutire, iar într-o atare situatie, existând indicii privind diminuarea impozitelor, inspectia fiscala se putea extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatiile fiscale.
Desi legea prevede posibilitatea de a se extinde inspectia fiscala doar în cazul sumelor datorate bugetului general consolidat, Curtea apreciaza ca intentia legiuitorului nu a fost aceea de a excepta de la o astfel de masura impozitele si taxele locale. În conditiile în care termenul de prescriptie pentru dreptul de a stabili obligatiile fiscale este de 5 ani, iar inspectia fiscala se efectueaza în cadrul acestui termen de prescriptie, instanta apreciaza ca ratiunea pentru care perioada inspectiei fiscale a fost stabilita la 3 ani este aceea ca, potrivit principiilor dreptului fiscal, relatiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie sa fie fundamentate pe buna-credinta, în scopul realizarii cerintelor legii. În situatia în care exista indicii privind nerespectarea dispozitiilor legale, prezumtia de buna-credinta nu mai functioneaza, astfel încât organul fiscal poate sa extinda verificarile pe perioada de prescriptie. O alta interpretare ar conduce la ideea ca termenul de 3 ani impus de art.98 alin.3 Cod procedura fiscala ar putea sa conduca la reducerea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, situatie ce nu ar putea fi acceptata.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt nefondate, urmeaza a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila.
