Prin actiunea înregistrata la 22.12.2004, reclamantii MV, PAM, JIV, SBE si RA, au chemat în judecata pe pârâtii Ministerul Apararii Nationale, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Minitare si Ministerul Finantelor Publice, pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligati primii doi pârâti la restituirea cotelor de impozit calculate si retinute în mod nelegal de la reclamanti – carora le-a fost conferita diploma „Meritul Judiciar” – actualizate prin aplicarea coeficientilor de devalorizare a monedei nationale de la data retinerii ilegale, pâna la data restituirii integrale a acestor sume, precum si obligarea ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Finantelor Publice, sa includa în bugetul anului 2005 sumele necesare platilor, pretinse de la pârâtii anteriori.
În motivarea actiunii, s-a aratat ca, în aplicarea art.107 si 108 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, modificata si completata prin OUG nr.179/1999, prin Decretul nr.602/28.06.2002 al Presedintelui României, reclamantilor – procurori militari la Parchetul Militar de pe lânga Tribunalul Militar Bucuresti – le-au fost conferite diplome „Meritul Judiciar” în clase corespunzatoare conditiilor de vechime si celor referitoare la rezultatele obtinute în activitatea profesionala.
Pe cale de consecinta, acestia urmau sa beneficieze de o reducere a impozitului pe venit, în cote corespunzatoare claselor acordate, dar dispozitiile art.109 al.1 din Legea nr.92/1992 nu au mai fost aplicate, deoarece prin art.86 pct.5 din OG nr.73/1999 au fost abrogate.
La rândul sau, OG nr.73/1999 a fost abrogata prin art.85 pct.1 din OG nr.7/2001, iar ulterior, respinsa prin Legea nr.206/2002, astfel ca dispozitiile art.109 al.1 din Legea nr.92/1992 au fost repuse în vigoare.
Au sustinut reclamantii ca nu sunt incidente în cauza dispozitiile art.60 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, în reglementarea anterioara datei de 24.05.2004 – care stabilea ca abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ, are întotdeauna un caracter definitiv – deoarece aceste prevederi se refera numai la acte normative de acelasi nivel.
De altfel, în al.3 teza finala a art.62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, introdus prin Legea nr.189/2004, s-a prevazut ca, prin respingerea prin lege de catre Parlament a unei ordonante a Guvernului care a prevazut norme de abrogare, se repune în vigoare actul normativ initial si, cum OG nr.73/1999 a fost respins prin Legea nr.206/2002, magistratii care îndeplineau conditiile de vechime si pe cele referitoare la rezultatele obtinute în activitatea profesionala, aveau vocatia conferita de art.109 al.1 din Legea nr.92/1992 ulterior intrarii în vigoare a acestui act normativ, respectiv de la 24.04.2002.
Cum aceasta vocatie s-a transformat, pentru reclamanti, într-un drept concret prin acordarea distinctiei Diploma „Meritul Judiciar” prin Decretul nr.602/2002 al Presedintelui României, începând cu data de 01.08.2002 drepturile lor salariale au fost în mod nelegal diminuate prin calcularea si retinerea acestor impozite mai mari.
Pârâtul, Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, a solicitat prin întâmpinare, respingerea actiunii ca nefondata, motivat de faptul ca dispozitiile legale pe care se întemeiaza cererea au fost abrogate expres prin OUG nr.73/1999, iar ulterior prin Legea nr.303/2004, iar respingerea acestei ordonante prin Legea nr.206/2002 nu prezinta relevanta pentru ca o interpretare contrara încalca dispozitiile art.60 al.3 din Legea nr.24/2000.
A invocat pârâtul si exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta în solutionarea cauzei, motivat de faptul ca natura cauzei este de administrativ si fiscal, procedura de judecata fiind guvernata de dispozitiile OUG nr.177/2002, care reprezinta norma speciala, iar nu de dispozitiile Codului Muncii, respectiv norma cu caracter general.
Tot prin întâmpinare s-a invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, care a fost întemeiata pe dispozitiile art.37 din Legea nr.54/1993, conform carora mijloacele materiale, inclusiv drepturile salariale ale personalului instantelor si parchetelor militare, se asigura de Ministerul Apararii Nationale.
Conform art.60-63 Cod pr.civila si art.112 pct.7 din Codul Fiscal, s-a formulat de catre pârât cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice.
Ministerul Apararii Nationale a invocat prin întâmpinare exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta, cu motivarea ca raportul juridic dedus judecatii are natura fiscala, iar contestatia este de competenta instantei de contencios administrativ.
Prin încheierea din 02.03.2005, instanta a respins exceptia de necompetenta materiala ca nefondata.
Prin sentinta civila nr.413/18.03.2005 Tribunalul Constanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie ca nefondata, a admis în parte, actiunea reclamantilor si a obligat pârâtii Ministerul Apararii Nationale si Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Militare – sa restituie reclamantilor sumele rezultate prin neaplicarea cotei de impozit redus, prevazut de art.109 al.1 din Legea nr.92/1992 republicata, pentru perioada 01.08.2002 – 30.09.2004, reactualizate în raport de indicele de inflatie la data efectiva a platii.
A respins cererea de obligare a Ministerului Finantelor Publice sa includa în bugetul pe anul 2005 sumele necesare platii, ca inadmisibila.
A admis cererea de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice si a obligat chematul în garantie sa restituie Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Militare, sumele cuvenite reclamantilor.
Pentru a hotarî în acest sens, instanta a retinut ca:
– raporturile juridice s-au nascut între reclamanti si Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, astfel ca acesta din urma are calitatea de persoana obligata în acest raport juridic dedus judecatii;
– art.109 al.1 din Legea nr.92/1992, a prevazut o reducere a impozitului pe pentru magistratii decorati cu ordinul „Meritul Judiciar”, dar prin OG nr.73/1999, art.98 al.5, aceste prevederi legale au fost abrogate;
– ordonanta mentionata a fost respinsa prin Legea nr.206/2002, astfel ca, în speta, sunt incidente dispozitiile de exceptie prevazute de art.62 al.3 din Legea nr.24/2000, care arata ca de la regula potrivit careia abrogarea unui act de abrogare anterior, nu repune în vigoare actul initial, fac exceptie ordonantele Guvernului care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de Parlament;
– dispozitiile art.109 al.1 din Legea nr.92/1992 au redevenit operante de la 24.04.2002, fiind considerate ca au fost în vigoare în tot acest interval, iar magistratii beneficiaza de reducere de impozit pâna la 20.09.2004 când a intrat în vigoare Legea nr.303/2004 care, în art.87 dispune ca Diploma „Meritul Judiciar” clasele I-III se acorda magistratilor în conditiile obtinerii calificativului „foarte bine” în ultimii 10 ani;
– obligarea la plata a sumelor datorate reclamantilor conform art.109 al.1 din Legea nr.92/1992, revine atât Ministerului Public, cât si Ministerului Apararii Nationale, deoarece reclamantii îndeplineau functia de procuror militar, iar mijloacele materiale inclusiv cele auto, necesare functionarii instantelor si parchetelor militare, precum si drepturile materiale si banesti ale personalului acestora, se asigura de Ministerul Apararii Nationale;
– aplicarea restituirii sumelor datorate reclamantilor cu titlu de diferenta impozit, se realizeaza orin Ordinul Ministrului Finantelor Publice, astfel ca cererea de chemare în garantie este întemeiata;
– cererea de obligare a Ministerului Finantelor Publice la includerea sumelor necesare platii în bugetul anului 2005, este inadmisibila, pentru ca se solicita interventia instantei în domeniul legislativ, în care nu are competenta.
Împotriva acestei sentinte, au declarat recurs pârâtii Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Finantelor Publice.
Analizând sentinta atacata, instanta retine ca recursurile sunt întemeiate pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecata reclamantii au dedus judecatii încalcarea drepturilor ce le-au fost acordate în calitate de magistrati prin decret al Presedintelui României si au aratat ca, le-a fost calculat gresit impozitul pe salarii câta vreme nu
s-au aplicat reducerile de impozit pe venit, la care îi îndreptatea acordarea Diplomei „Meritul Judiciar”, conform art.108 al.1 din Legea nr.92/1992.
Obligatia impusa angajatorului prin dispozitiile art.60 din Codul Fiscal, de a calcula si retine lunar impozitul aferent veniturilor salariale si de a-l vira la bugetul de stat, da expresie unui raport juridic de drept fiscal, iar nu unui raport juridic de munca.
Prin urmare, în discutie este un litigiu generat de raportul juridic fiscal, ivit între contribuabilii platitori de impozit si Statul Român, care, prin organele sale, încaseaza impozitele pe venituri, iar competenta solutionarii lui apartine instantelor de contencios administrativ si fiscal.
Nu poate fi însa retinuta sustinerea recurentilor conform careia, instanta în a carei sfera intra solutionarea acestui litigiu, este Curtea de Apel Constanta – Sectia contencios-administrativ, pentru ca în cauza, nu se ataca un act al autoritatilor sau institutiilor centrale, ci se contesta calcularea si retinerea din salariu a impozitului pe venituri, operatiuni efectuate de pârâta Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Rezulta, din cele ce preced, ca instanta de fond a solutionat actiunea reclamantilor cu încalcarea normelor de competenta prevazute imperativ de lege, respectiv potrivit jurisdictiei muncii, astfel ca, în temeiul art.312 al.1 si 6 Cod pr.civila, raportat la art.304 pct.3 din acelasi Cod, recursurile vor fi admise, se va casa sentinta civila atacata si se va trimite cauza spre competenta solutionare pe fond la Tribunalul Constanta – Sectia contencios administrativ.
Decizia civila nr.430/MC/19 iulie 2005
