În situaţia cererii de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, împotriva căruia s-a formulat plângere prealabilă la organul fiscal, sunt incidente prevederile art. 185 din Codul de procedură fiscală si art. 14 din leg. 554/2004
La data de 12.02.2007 SC”FERAT CONSTRUCT”SRL a formulat cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr.181 din 02.05.2006, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce face obiectul dosarului nr.1474/63/2007.
În motivare a susţinut că intimata DGFP Dolj a urmărit prin Decizia nr.95/05.09.2006 prejudicierea societăţii, dispunând suspendarea soluţionării procedurii administrative prealabile. A precizat petenta că au fost sesizate organele de cercetare penală, cu motivarea că există indiciile săvârşirii unei infracţiuni, deşi din actele de control nu rezultă că ar exista astfel de indicii.
La termenul din 19.02.2006, intimata DGFP a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr.423 din 26 februarie 2007, Tribunalul Dolj a respins cererea formulată de SC” FERAT CONSTRUCT”SRL Craiova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.15 alin.1 din Legea 554/2004, privind paguba iminentă şi cazul bine justificat.
S-a avut în vedere de către judecătorul fondului că în situaţia în care se invocă o eventuală silită, care ar fi de natură să cauzeze reclamantei un prejudiciu patrimonial, aceasta nu ar fi suficientă pentru a justifica admiterea cererii.
Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj a declarat recurs reclamanta.
În motivele de recurs s-a susţinut că suspendarea soluţionării contestaţiei cu motivarea că ar exista indicii privind săvârşirea unor infracţiuni este nefondată şi insuficientă pentru a justifica măsura respectivă, întrucât nu s-a precizat care ar fi indiciile şi persoanele vinovate.
A precizat recurenta că executarea deciziei de impunere ar produce grave prejudicii activităţii societăţii, constând în imposibilitatea continuării activităţii şi că de asemenea există cazul bine justificat.
La dosar s-au depus în susţinerea motivelor de recurs: contractul de credit încheiat cu Banca Transilvania şi graficul de rambursare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi legislaţia aplicabilă în speţă, Curtea găseşte recursul reclamantei fondat.
Prin acţiunea formulată la Tribunalul Dolj, reclamanta SC”FERAT CONSTRUCT”SRL a solicitat suspendarea deciziei de impunere 181/2006, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1474/63/2007.
În acţiune, reclamanta a expus, aşa cum s-a arătat în rezumat mai sus, motivele de fapt pe care şi-a întemeiat cererea.
În cuprinsul acţiunii nu s-a precizat un anume text din Legea 554/2004 sau din Codul de procedură fiscală, în temeiul căruia s-a solicitat suspendarea.
În situaţia în care partea nu precizează temeiul de drept al unei cereri, judecătorul cauzei are obligaţia legală prevăzută de art.129 pct.4 Cod pr.civilă de a cere părţilor să prezinte explicaţii, iar în lipsa explicaţiilor judecătorul trebuie să califice corect cererea.
Având în vedere textul menţionat, în practica şi doctrina de specialitate s-a hotărât constant că, în vederea ocrotirii intereselor legitime ale părţilor, judecătorul are obligaţia de a da acţiunii calificarea juridică exactă.
Deşi în cursul soluţionării cauzei nu s-a pus în discuţie calificarea juridică a cererii, în cuprinsul sentinţei instanţa reţine incidenţa în drept a prevederilor art.15 din Legea 554/2004.
Din probele cauzei rezultă că reclamanta a contestat decizia de impunere fiscală nr.181/2006, că în cursul soluţionării procedurii prealabile DGFP Dolj a suspendat soluţionarea contestaţiei în vederea efectuării de cercetări penale.
Măsura suspendării contestaţiei a fost motivată pe prev.art.184 şi art.186 alin.4 Cod pr.fiscală.
Aşadar, contestaţia reclamantei nu a fost soluţionată pe fond, şi ca urmare aceasta se află încă în procedura prealabilă, reglementată de art.175 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.
În consecinţă sunt incidente în materia suspendării, prevederile art.185 Cod pr.fiscală şi art.14 din Legea 554/2004.
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestaţie,este reglementată în cuprinsul art.185 Cod pr.fiscală, Titlul IX; Cap.III, privind soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale”.
Textul prevede că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil în temeiul legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiţia depunerii unei cauţiuni.
Referirea la prevederile Legii 554/2004 are în vedere dispoziţiile art.14 din această lege, întrucât procedura respectivă se referă la etapa procedurii prealabile şi la împrejurarea că, după introducerea contestaţiei,organul fiscal nu mai poate suspenda executarea, această competenţă fiind dată de legiuitor instanţei de judecată.
În susţinerea soluţiei de mai sus, Curtea reţine că în forma iniţială art.185 din Codul de procedură fiscală prevedea posibilitatea ca organul de soluţionare a contestaţiei să suspende executarea actului, până la soluţionarea contestaţiei.
Aşadar, modificarea art.185 Cod pr.fiscală, intervenită succesiv până la forma expusă mai sus, are în vedere tocmai competenţa de suspendare a executării actului administrativ fiscal, în timpul cât se desfăşoară procedura prealabilă.
Potrivit art.14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii publice care a emis actul.
Cele două condiţii prevăzute în art.14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Instituţia suspendării unui act administrativ reprezintă creaţia legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluţionarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiţii şi vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunţarea instanţei, dată la care este consfinţită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
În speţa de faţă, reclamanta, la solicitarea instanţei, a plătit cauţiunea prevăzută de art.185 Cod pr.fiscală, a dovedit că prin executarea pornită împotriva sa i s-ar crea un prejudiciu de natură a conduce la imposibilitatea continuării activităţii, aşa cum rezultă de altfel şi din actele depuse în recurs, respectiv contractul de credite bancare şi graficul de rambursare.
Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă este suspendată, iar executarea se poate face înainte de finalizarea acestei proceduri, adică înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii şi temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal.
Faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea reţine că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art.14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr.R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale, ţinând seama de circumstanţele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea apreciază că executarea propriu-zisă şi efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiţia s-a pronunţat şi a stabilit că sumele reţinute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, aşa cum prevede art.126 şi urm din Codul de procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, şi nu procedurile anterioare, cum sunt sechestrul asigurator, care se înscrie la biroul de carte funciară evaluarea bunurilor debitorului sau alte asemenea.
Aşa fiind, ţinând seama de toate argumentele de mai sus,în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va admite, se va modifica sentinţa primei instanţe, în sensul că se va admite cererea reclamantei şi se va dispune suspendarea deciziei de impunere nr.181/2006, până la pronunţarea instanţei de fond.
????????4
