Suspendarea judecăţii în baza art. 1551 alin.1 Cod proc. civilă. Condiţia suspendării – culpa părţii reclamante Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Condiţia suspendării – culpa părţii reclamante

Cod procedură civilă- art.1551 alin.1

Art. 1551alin. 1 Cod proc. civilă condiţionează suspendarea judecăţii cauzei de „vina părţii reclamante” în desfăşurarea normală a procesului.

Prin decizia civilă nr. 404/23.05.2011, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de reclamanta N.A., a casat încheierea de suspendare a judecăţii cauzei pronunţată la data de 22.09.2010 de Tribunalul Buzău şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţi.

Tribunalul Buzău, prin încheierea de şedinţă din data de 22.09.2010, a dispus, în baza art. 1551 Cod proc. civilă, suspendarea judecăţii apelurilor, pe considerentul că apelanţii nu au indicat expertului Popa Hurmuz amplasamentul suprafeţelor de teren în litigiu, în vederea întocmirii lucrării de specialitate.

Conform dispoziţiilor art. 201 Cod proc. civilă, instanţa dispune efectuarea unei expertize ori de câte ori este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt ce necesită anumite cunoştinţe de specialitate.

Pe de altă parte, potrivit art. 208 Cod proc. civilă, dacă pentru efectuarea unei expertize este nevoie de o verificare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor.

Această reglementare însă constituie o garanţie a dreptului de apărare al părţilor (creîndu-se pentru acestea posibilitatea de a da expertului lămuririle necesare şi, totodată, de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertizare) şi nicidecum nu instituie vreo obligaţie în sarcina părţilor litigante.

În considerarea acestor argumente, Curtea a apreciat că nu există temei de drept în baza căruia tribunalul putea să oblige pe apelanţi să indice expertului amplasamentul terenurilor supuse partajării, expertul având obligaţia, conform dispoziţiilor legale menţionate, să întocmească lucrarea pe baza actelor de proprietate existente la dosar şi, eventual, a evidenţelor din registrele agricole.

Pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării judecăţii apelurilor în baza art. 1551 alin.1 Cod proc. civilă, care se referă la „vina părţii reclamante”.

Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod proc. civilă raportat la art. 304 pct.9 Cod proc. civilă, a admis recursul, a casat încheierea de suspendare a judecăţii cauzei pronunţată la data de 22.09.2010 de Tribunalul Buzău şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru continuarea judecăţii.