Art.7 – Legea nr.554/2004
Prin actiunea promovata si înregistrata la data de 02.04.2009 pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de administrativ si fiscal sub nr.3718/118/2009, reclamanta SC P.M. SA, in contradictoriu cu pârâtele Agentia pentru Protectia Mediului Constanta si SC C.C. SRL, a solicitat instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea actului administrativ reprezentat de decizia finala pentru emiterea acordului de mediu, emisa de catre parata APM Constanta pentru SC RHC C.C. SRL, privind proiectul aferent edificarii unei constructii P+5-6E, cu destinatia de alimentatie publica si cazare in Constanta, Statiunea Mamaia, zona Riviera.
În fapt, se arata ca parata, la data de 16.01.2009 a emis decizia finala pentru emiterea acordului de mediu privind proiectul aferent edificarii unei constructii P+5-6E, cu destinatia de alimentatie publica si cazare in Constanta, Statiunea Mamaia, zona Riviera.
S-a sustinut ca reclamanta detine in proprietate un imobil vecin cu imobilul propus a fi realizat de catre SC RHC C.C. SRL, iar actul emis de catre pârâta este vatamator dreptului de proprietate detinut, considerente pentru care s-a apreciat ca aceasta justifica un interes legitim in cauza.
S-a mai aratat ca proiectul pentru care a fost emis acordul final de mediu încalca prevederile Legea nr.597/2001, ce reglementeaza masurile de protectie si autorizare a constructiilor in zona de coasta a Marii Negre, in conditiile in care, imobilul ce urmeaza a fi edificat reprezinta o constructie cu 6 etaje, ce nu se încadreaza în categoria constructiilor usoare definite de OUG nr.19/2006 iar pentru Statiunea Mamaia nu a fost aprobat un plan urbanistic general pentru reglementarea conditiilor de edificare a constructiilor.
S-a invocat si faptul ca imobilul ce va fi edificat nu are destinatie turistica pentru a se înscrie in exceptiile prevazute de OUG nr.202/2002, cu privire la locul de amplasare al imobilului, cu raportare la delimitarea costiera de 50-150 m de la linia marii impusa ca zona de protectie, constructie ce urmeaza a fi edificata fiind de natura a afecta si pânza freatica din zona.
Reclamanta a sustinut si faptul ca amplasarea constructiei, ce va fi îngradita cu garduri vegetale, este de natura a afecta accesul pe plaja al turistilor, inclusiv pentru cei ai reclamantei, împrejurare ce creeaza un prejudiciu activitatii turistice desfasurate de aceasta.
S-a invocat si faptul ca realizarea constructiei de catre pârâta SC RHC C.C. SRL este de natura a afecta si însorirea sectorului de plaja aferent, distantele dintre constructiile învecinate nefiind conforme cu prevederile normelor de igiena in materie.
Prin actiunea promovata si înregistrata la data de 02.06.2009 pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia de contencios administrativ si fiscal sub nr.5410/118/2009, reclamanta Organizatia Neguvernamentala Ecologista ”Mare Nostrum”, in contradictoriu cu pârâtele Agentia pentru Protectia Mediului Constanta si SC RHC C.C. SRL, a solicitat instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei finale pentru emiterea acordului de mediu emis de catre parata APM Constanta pentru SC RHC C.C. SRL, act administrativ apreciat ca fiind nelegala. S-a solicitat, de asemenea, cu raportare la prevederile art.15 din L.nr.554/2004, a se dispune suspendarea executarii actului administrativ contestat, pâna la solutionarea irevocabila a cauzei, precum si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
În fapt, s-a aratat ca pârâta APM Constanta, la data de 16.01.2009 a emis decizia finala pentru emiterea acordului de mediu privind proiectul aferent edificarii unei constructii P+5-6E, cu destinatia de alimentatie publica si cazare in Constanta, Statiunea Mamaia, zona Riviera, act administrativ împotriva caruia reclamanta a urmat procedura prealabila instituita de L.nr.554/2004, insa raspunsul primit, la data de 17.03.2009, a fost unul negativ
S-a sustinut ca actul administrativ contestat este nelegal, în conditiile in care au fost încalcate prevederile L.nr.597/2001 si OUG nr.2002/2002, ce au instituit interdictia de autorizare a executarii oricarui fel de constructii in zona costiera, pentru Statiunea Mamaia neexistând un plan urbanistic general avizat de catre Ministerul Turismului iar planul de gospodarire integrata a zonei costiere prevazut de OUG nr.202/2002 nu a fost aprobat de care Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
S-a mai aratat ca emiterea actului contestat s-a facut fara avizul autoritatii centrale pentru protectia mediului, în conditiile în care imobilul ce urmeaza a fi edificat nu are destinatie turistica. S-a sustinut ca evacuarea apelor uzate si pluviale depaseste capacitatea de preluare a retelei detinute de catre SC RAJA SA, avizul emis de aceasta entitate juridica nefiind suficient, parata APM fiind obligata a analiza modul de evacuarea a apei menajere.
S-a mai sustinut ca amplasamentul viitoarei cladiri, raportat la vecinatatile imobilului, este de natura a împiedica accesul turistilor pe plaja si de a reduce gradul de însorire al sectorului de plaja aferent.
Prin sentinta civila nr.1 din 12.01.2010 Tribunalul Constanta a respins actiunea principala formulata de catre reclamanta SC P.M. SA în contradictoriu cu pârâtii Agentia pentru Protectia Mediului Constanta si SC RHC C.C. ca fiind lipsita de interes, iar actiunea conexa formulata de Organizatia Neguvernamentala Mare Nostrum ca inadmisibila.
Pentru a dispune astfel a retinut Tribunalul Constanta ca fata de actul contestat – respectiv decizia finala pentru emiterea acordului de mediu privind proiectul aferent edificarii unei constructii P+5-6E în zona Riviera – Constanta, Mamaia, analizeaza doar impactul proiectului detinut de catre pârâta asupra mediului înconjurator si nu asupra dreptului de proprietate detinut de reclamanta.
În ceea ce priveste actiunea conexa Tribunalul Constanta a retinut ca observatiile reclamantei ONG Mare Nostrum sunt aferente etapei de încadrare realizata de pârâta APM Constanta si pentru care a fost emisa decizia nr.6182/2008, observatii ce nu au fost efectuate în termenul de 10 zile prevazut de art.16 alin.2 din Ordinul 860/2002, observatiile fiind facute dupa emiterea deciziei finale pentru emiterea acordului de mediu.
S-a concluzionat ca actiunea conexa este inadmisibila întrucât aceasta nu a urmat procedura prealabila aferenta deciziei de încadrare, act administrativ distinct ce a fost emis anterior deciziei finale.
Împotriva acestei hotarâri în termen legal a declarat recurs reclamanta SC P.M. SA criticând-o sub aspectele:
– prima instanta a solutionat gresit exceptia lipsei de interes întrucât dreptul încalcat prin emiterea deciziei de mediu este reprezentant de faptul ca are o constructie în zona adiacenta zonei propuse pentru edificare, în plus vatamarea dreptului de proprietate se realizeaza si prin încalcarea legislatiei incidente în emiterea deciziei de mediu, mai precis a legislatiei de poluare, poluare produsa în zona de realizare a constructiei;
– prin emiterea actului contestat se încalca dispozitiile Legii nr.597/2001, iar în caz de furtuni marine stabilitatea constructiei sale poate fi afectata;
– decizia finala trebuia ca verifice respectarea de catre proiectul suspus aprobarii a modului în care se protejeaza apa marii se evacueaza si care este în acea zona suprasaturata.
Intimata pârâta APM a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând criticile aduse prin motivele de recurs Curtea va retine ca acestea sunt fondate motiv pentru care recursul urmeaza a fi admis pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul a fost investit cu o actiune principala formulata de reclamanta P.M. SA, având ca obiect anularea deciziei finale pentru emiterea acordului de mediu, act apartinând pârâtei APN Constanta pentru tertul RHC C.C. SRL si vizând un proiect de edificare a unei constructii P+5-6E, în zona Mamaia.
Si-a motivat reclamanta cererea în considerarea împrejurarii conform cu care detine în proprietate un imobil vecin cu cel care s-a realizat de catre RHC C.C. SRL.
Prin actiunea conexa formulata de catre Organizatia Neguvernamentala Ecologista Mare Nostrum în contradictoriu cu APM si RHC C.C. SRL s-a solicitat de asemenea anularea deciziei finale pentru emiterea acordului de mediu.
Ambele reclamante au criticat actul administrativ emis pentru încalcari ale legilor incidente în materia autorizarii executarii de constructii în zona costiera, inexistenta unui plan urbanistic general dar si a unui plan de gospodarire integrata a zonei costiere, lipsa unei destinatii turistice a imobilului dar si încalcari ale legislatiei în materie de mediu, aspecte legate de poluarea mediului cum ar fi: incapacitatea retelei de canalizare de a evacua apele uzate, afectarea pânzei freatice, reducerea gradului de însorire al sectorului de plaja aferent, împiedicarea accesului turistilor pe plaja din cauza amplasarii imobilului s.a .
Actul contestat în speta este decizia finala pentru emiterea acordului de mediu privind proiectul constructii imobile cu P+5-6E cu destinatie de Alimentatie publica si cazare situat în statiunea Mamaia, emis de SC APM Constanta.
În acest act se indica solicitantului-beneficiar SC RHC C.C. SRL conditiile ce trebuie respectate de titularul proiectului pentru protejarea mediului precum si motivele ce au stat la baza emiterii acestei decizii finale.
Actul contestat a fost emis în temeiul dispozitiilor Legii nr.256/2006, de aprobare a OUG nr.195/2005, HG nr.1368/2007 si HG nr.1213/2006.
Potrivit dispozitiilor legale în temeiul carora a fost adoptat, acordul de mediu are un profil juridic specific, configurat de scopul urmarit de legiuitor dar si de regimul juridic aplicabil, el fiind un act de reglementare ,emis cu respectarea unei proceduri specifice ce presupune evaluarea de mediu.
Asadar, emiterea acestor acte de reglementare este supusa unui regim special, „de drept al mediului” , fata de care dreptul administrativ ramâne
drept comun, iar în multe privinte genul proxim în functie de care se exprima si manifesta diferente specifice, individualizatoare.
Totodata, cerintele procedurale aferente dreptului fundamentul la un mediu sanatos si echilibrat ecologic, constând în informarea, consultarea si participarea publicului la luarea deciziei privind emiterea actelor de reglementare în domeniu, precum si accesul la justitie pentru respectarea legalitatii lor si aplicarea lor corecta imprima o serie de particularitati regimului acestor acte de reglementare ..
Astfel , în considerarea acestei specificitati a actelor de reglementare, legiuitorul a înteles sa reglementeze expres accesul la justitie în materie de mediu , prin OUG nr.195/2005 facându-se expres trimitere la art.20 din Conventia privind accesul la informatii si participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie în probleme de mediu – semnata la Aarhus la 25.06.1998.
Conform acestei conventii, în art.9 se mentioneaza ca accesul la justitie în materie de mediu trebuie asigurat în mai multe situatii:
– atunci când o persoana estimeaza ca solicitarea sa de informare a fost ignorata, respinsa abuziv ori insuficient luata în calcul;
– în situatia contestarii atât pe fond cât si ca procedura a legalitatii unei decizii, unui act, sau a unei omisiuni privind participarea publicului la deciziile privind activitatile specifice;
– în cazul când actiunile ori omisiunile particularitatilor ori autoritatilor publice contravin prevederilor legislatiilor nationale de mediu.
În speta, reclamantele au criticat aspecte legate de încalcarea dispozitiilor Legii nr.597/2001 privind protectia si autorizarea constructiilor în zona de coasta a Marii Negre, dar si încalcari ale OUG nr.202/2002 privind gospodarirea integrata a zonei costiere, încalcari ale normelor de igiena si recomandarilor privind mediul de viata al populatiei aprobate prin Ordinul 536/1997, reducerea gradului de gradului de însorire al sectorului de plaja, s.a ( a se vedea considerentele actiunii principale si a celei conexe, pe larg, în dosar fond tribunal ) –rezultând fara echivoc ca mare parte din încalcarile invocate se refera cu evidenta la legislatia nationala în materie de mediu.,
În speta, prima instanta a retinut ca actiunea reclamantei ce detine un imobil în vecinatatea celui pentru care s-a eliberat decizia finala pentru emiterea acordului de mediu este lipsita de interes atâta vreme cât actul contestat vizeaza proiectul imobiliar doar din punct de vedere al protectiei mediului, fara ca aceasta avizare sa afecteze dreptul de proprietate al reclamantei.
Avându-se în vedere însa toate considerentele teoretice expuse mai sus, coroborat cu limitele învestirii instantei precum si cu aspectele de nelegalitate ale actului, invocate de parti, instanta de recurs retine ca exceptia lipsei de interes a reclamantei în contestarea actului de reglementare emis în speta a fost solutionata incorect.
Aceasta pentru ca nu a fost avuta în vedere specificitatea actului contestat în cauza, ce este mai întâi un act de dreptul mediului si în subsidiar un act administrativ individual, caracteristica imprimata expres de legiuitor si nici împrejurarea potrivit cu care Constitutia României garanteaza dreptul oricarei persoane la un mediu sanatos si echilibrat (art.35).
Neavându-se în vedere cele doua aspecte expuse mai sus nu s-a observat ca cerinta Legii nr.554/2004 privind existenta unui interes legitim privat sau public este dovedita, si pe cale de consecinta este de recunoscut dreptul celor doua persoane – reclamante în cauza de a se adresa, în probleme de mediu, direct sau indirect autoritatilor administrative si/sau judecatoresti , în contextul în care, în prezenta cauza, reclamanta principala detine în proprietate un imobil în imediata vecinatate a celui pentru care s-a emis acordul de mediu, iar reclamanta din actiunea conexa este o organizatie neguvernamentala ce promoveaza protectia mediului.
În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii conexe se retine de catre instanta de recurs ca si aceasta exceptie a fost solutionata gresit de catre Tribunal.
Aceasta pentru ca sanctiunea inadmisibilitatii actiunii conexe formulata de catre Organizatia Neguvernamentala Ecologista Mare Nostrum a fost aplicata actiunii acesteia pe motiv ca nefiind exercitata calea de atac împotriva unei alte decizii, anterioare celei contestate în speta, respectiv decizia cu nr.6182/12.08.2008, în prezenta actiune mai pot fi invocate aspecte legate de etapele de încadrare, situatie în care o noua actiune împotriva actului ulterior este inadmisibila în raport de disp. art.7 din Legea nr.554/2004.
Modul de aplicare si interpretare a dispozitiilor art.7 din Legea nr.554/2004 este eronat întrucât decizia finala contestata în speta este calificata de legiuitor ca fiind un act administrativ de reglementare, de sine statator, ce poate fi contestat la instanta de contencios administrativ în conditiile legii contenciosului administrativ.
În speta, reclamanta din actiunea conexa a facut dovada formularii la APM a plângerii prealabile împotriva actului contestat, careia i s-a si respins de altfel.
În acest context, aplicarea sanctiunii inadmisibilitatii de catre prima instanta, pentru motivele pe care le-a avute în vedere, este în dezacord flagrant cu sensul si logica art.7 din legea contenciosului administrativ.
Pe cale de consecinta, retine instanta de recurs ca prima instanta a solutionat atât actiunea principala precum cât si pe cea conexa cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, astfel ca se impune casarea hotarârii si trimiterea cauzei aceleiasi instante , pentru judecarea sa în fond .
Fata de cele aratate, Curtea în temeiul dispozitiilor art.304 coroborat cu art.312 Cod pr.civila va admite recursul, va casa hotarârea Tribunalului Constanta , pentru nelegalitate si va trimite cauza aceleiasi instante pentru judecarea sa în fond.
