Certificat de mediu. Obligaţia autorităţii de a accepta alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic


Autoritatea contractantă nu poate descalifica o ofertă, numai pentru motivul că nu s-a prezentat certificatul de mediu, ci are obligaţia legală de a accepta alte probe sau dovezi şi a le analiza.

Prin plângerea înregistrată la această Curte, petenta SC”COMPETENT SERV”SRL a solicitat anularea deciziei nr.1489/160 C7/2069/27.07.2007, pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare al Contestaţiilor, să se anuleze soluţia autorităţii contractante şi să fie obligată AJOFM Mehedinţi să emită decizie prin care oferta sa să fie declarată câştigătoare.

În motivarea plângerii s-a arătat că, prin adresa nr.5977/03.07.2007, AJOFM Mehedinţi, în calitate de autoritate contractantă, a descalificat oferta petentei SC”COMPETENT SERV” SRL, cu motivarea că nu a prezentat certificatul de management de mediu ISO 14001/2005.

Petenta a precizat că a prezentat în oferta sa manualul privind sistemul de management integrat calitate – mediu – sănătate şi securitate ocupaţională, precum şi adeverinţa nr.1642 emisă de SC”AEROQ” SA, documente care constituie probe şi dovezi suficiente privind asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului.

La dosar s-au depus certificate eliberate de SC”AEROQ” SA.

Pârâta AJOFM a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii.

S-a arătat că reclamanta nu a îndeplinit condiţiile de calificare, întrucât nu a depus certificatul de management de mediu ISO 14001/2005, fiind singurul ofertant care nu a depus acest certificat.

A mai arătat că, deşi i s-au cerut clarificări prin adresa nr.4253/14.05.2007, totuşi aceasta nu a prezentat actele solicitate, ci numai o adeverinţă emisă de către SC”AEROQ” care confirma că se afla în curs cu procedurile de certificare.

Intimata a susţinut că adeverinţa prezentată nu poate înlocui certificatul de management de mediu ISO 14001/2005.

S-a precizat că obţinerea certificatului privind sistemul de management de mediu, ulterior datei când s-au deschis ofertele, nu poate conduce la modificarea soluţiei adoptate iniţial, deoarece actul este emis ulterior deschiderii ofertelor.

Examinând plângerea, Curtea o găseşte întemeiată.

Petenta SC COMPETENT SERV” SRL a participat la procedura de achiziţie publică, prin licitaţie, pentru contractul RK şi amenajare centru propriu de formare profesională”, organizată de către AJOFM Mehedinţi.

Prin adresa nr.5977/2007, i s-a comunicat de către autoritatea contractantă că oferta sa a fost descalificată, pentru că nu a depus certificatul ISO 14001/2005 şi că a fost declarată câştigătoare oferta SC CONFORT SA.

Împotriva soluţiei autorităţii contractante s-a formulat contestaţie la CNSC, care prin decizia nr.1489/160 C7/2069/27.07.2007, a respins contestaţia.

Consiliul a avut în vedere la pronunţarea soluţiei că petenta nu a depus până la termenul stabilit de autoritatea contractantă certificatul de management de mediu ISO 14001/2005, că actele depuse, ca urmare a solicitărilor în perioada de clarificări, nu sunt echivalente cu documentele de certificare solicitate prin caietul de sarcini şi fişa de date a achiziţiei,

Soluţia adoptată de către autoritatea contractantă şi cea a organismului cu activitate administrativ-jurisdicţională, sunt nefondate.

În fişa de date a achiziţiei şi caietul de sarcini, autoritatea contractantă a prevăzut ca cerinţe obligatorii, între altele, prezentarea certificatului sistemului de management de mediu, cerinţe cu ghid de utilizare, conform standardului SR EN ISO 14001/2005 sau echivalent.

Petenta nu a prezentat un astfel de certificat, la dosarul achiziţiei depunând un manual “

Deschiderea ofertelor a avut loc la data de 3 mai 2007, iar petentei i s-au cerut clarificări prin adresa nr.9253/14.05.2007 (fila 96), ca urmare s-a depus adeverinţa nr.1642/14.05.2007, eliberată de SC”AEROQ”.

Atât manualul, cât şi adeverinţa au fost apreciate de autoritatea contractantă ca neîndeplinind condiţiile pe care le-a impus prin caietul de sarcini şi fişa de date a achiziţiei, prin adresa nr.5977/2007 comunicându-se reclamantei soluţia de descalificare a ofertei sale şi desemnarea ca fiind câştigătoare a ofertei depuse de SC CONFORT SA.

Curtea va analiza în continuare prevederile legale privind standardele de protecţia mediului,prin care sunt reglementate criteriile de calificare şi selecţie.

Criteriile de calificare şi selecţie care pot fi aplicate de autoritatea contractantă sunt enumerate în art.176, la litera” f fiind indicat criteriul privind standarde de protecţie a mediului.

În paragraful 7 al secţiunii menţionate (Selecţia şi calificarea candidaţilor/ofertanţilor) sunt tratate standardele de protecţia mediului.

În cuprinsul art.196 se prevede că în cazul în care operatorul economic nu deţine un certificat de mediu, astfel cum este solicitat de autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligaţia de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului.

Din examinarea textului, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina autorităţii contractante obligativitatea acceptării unor altor probe sau dovezi, cu condiţia ca acestea să confirme asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului.

Autoritatea contractantă nu poate descalifica o ofertă numai pentru că nu s-a prezentat certificatul de mediu în forma cerută de aceasta, şi are obligaţia legală de a accepta alte probe sau dovezi şi de a le analiza.

Sintagma folosită de legiuitor în măsura în care ” demonstrează că autoritatea are obligaţia de a analiza probele sau dovezile prezentate de ofertant, fără a putea să le respingă de plano.

Numai după o analiză a probelor sau dovezilor, autoritatea le poate respinge, în sensul că trebuie să explice de ce anume probele sau dovezile prezentate nu confirmă asigurarea nivelului corespunzător de protecţia mediului.

Legiuitorul a introdus în text o astfel de formulare, tocmai pentru a înlătura manifestările arbitrare, discreţionare ale autorităţii contractante.

În raport de redactarea textului, care obligă autoritatea să accepte şi să analizeze probele şi dovezile prezentate, decizia autorităţii contractante de descalificare este în mod evident arbitrară şi discreţionară, deoarece nu s-a analizat concludenţa documentelor echivalente depuse.

Se impunea ca autoritatea contractantă să analizeze, atât manualul depus de petentă, cât şi adresa AEROQ”, în care se fac aprecieri cu privire la îndeplinirea standardelor de mediu.

La adoptarea soluţiei, Curtea nu are în vedere certificatele de calitate obţinute, aşa cum se susţine în întâmpinare, ulterior deschiderii ofertelor şi care evident nu produc consecinţe retroactiv.

Dar, aşa cum s-a arătat, în conformitate cu prevederile art.196 din OUG 34/2004, autoritatea contractantă a procedat greşit când a exclus de la calificare pe reclamantă, pentru că nu a acceptat şi nu a analizat dovezile prezentate de aceasta. Se impunea, în măsura în care autoritatea considera că probele prezentate nu fac dovada îndeplinirii cerinţelor de mediu solicitate, să motiveze, să explice de ce manualul prezentat şi cele relatate în adresa AEROQ, care este organism acreditat pentru certificarea sistemelor de management de mediu, nu sunt suficiente pentru a confirma asigurarea unui nivel corespunzător al protecţiei mediului.

Având în vedere motivarea de mai sus, se va admite plângerea şi se va modifica decizia CNSC, în sensul că se va admite în parte contestaţia petentei şi se va anula decizia AJOFM, comunicată cu adresa nr.5977/3.07.2007.

Soluţia se încadrează în prevederile art.285 alin.1 lit.”a” din OUG 34/2004, cererea de declarare ca şi câştigătoare a ofertei petentei nu poate forma obiectul analizei în prezenta cauză.

În această fază a litigiului, Curtea reţine nelegalitatea adresei nr.5977/2005, cu motivarea de mai sus.

Curtea ar fi avut posibilitatea legală de a obliga autoritatea la emiterea unui act, numai dacă autoritatea s-ar fi pronunţat pe fond, în sensul că ar fi considerat dovezile neconcludente, iar pe baza probelor administrate instanţa le-ar fi găsit suficiente pentru asigurarea nivelului corespunzător al protecţiei mediului.

????????1