Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, “orice creditor, care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile”.
Facturile neacceptate la plată nu fac dovada unor creanţe certe, lichide şi exigibile, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1995.
Este inadmisibilă cererea creditoarei, formulată în baza Legii nr. 64/1995, prin care se solicită obligarea debitoarei la plata sumei datorate.
Prin sentinţa nr. 4339/21.09.1999, pronunţată în dosarul nr. 4259/1998, Tribunalul Bucureşti a respins cererea de lichidare judiciară formulată de creditoarele S.C. “S.S.A.” şi S.C. “D.” – S.A. împotriva debitoarei S.C. T.l.” – S.R.L, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că s-au invocat creanţe ce nu întruneau cerinţele prevăzute de art. 24 (actualmente art. 29) din Legea nr. 64/1995.
împotriva acestei sentinţe, ambele creditoare au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a respins recursurile, ca nefondate.
Astfel, Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că facturile neacceptate la plată nu fac dovada unor creanţe certe, lichide şi exigibile, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 64/1995.
A mai constatat că este inadmisibilă cererea creditoarei, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei datorate. O asemenea cerere poate fi formulată numai pe calea dreptului comun şi nu în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, care este o procedură specială de a creanţelor comerciale. (Judecator Florica Bodnar)
(Secţia comercială, decizia nr. 115/2000)
