Suspendarea dreptului de a încasa prima de concediu de odihnă a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata primei respective. Dreptul la acţiune se naşte la finalul anului când încetează suspendarea anuală, odată cu încetarea efectelor legii bugetare din anul respectiv.
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, Secţia administrativ şi fiscal reclamantul D.I. în calitate de funcţionar public, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul DADR Dolj, obligarea acesteia la plata sumelor reprezentând primă de concediu, aferentă anilor 2003-2006, actualizată la zi cu indicele de inflaţie, până la data plăţii efective.
În motivare, reclamantul a arătat că este funcţionar public în cadrul intimatei, iar art. 33 alin. 2 Legea 188/99 prevede că are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu,la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
A arătat că, potrivit art. 3 (1)din OUG 33/2001, s-a suspendat aplicarea respectivului articol cu privire la prima de vacanţă până la 1.01.2002., suspendare prelungită succesiv până la 31.12.2006, prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat, în speţă Legea 743/2001, Legea 631/2002, Legea 507/2003, Legea 511/2004, acte normative ce contravin dispoz. art. 38 alin. 2 din României modificat conform art.1 pct. 20 ce prevăd că salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială.
În drept, se invocă art. 33, respectiv 34 din Leg. 118/1999 şi art. 1 din Leg. 554/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a învederat că acţiunea reclamantului este temeinică şi legală.
Prin sentinţa nr. 1448 din 6 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia prescripţiei, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamant şi a fost obligată pârâta la plata către acesta a contravalorii primei de vacanţă aferentă perioadei 2004-2006, sumă ce se va reactualiza cu rata inflaţiei începând cu data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul susţinând că este nelegală, întrucât dreptul la prima de vacanţă fiind suspendat s-a suspendat şi prescripţia dreptului la acţiune, iar, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta recunoaşte dreptul pretins.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, aceştia beneficiază de primă de concediu de odihnă.
Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.
Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanţă şi nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desfiinţat.
Dreptul funcţionarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv..
Obligativitatea plăţii, după încetarea suspendării, rezultă şi din principiul general constituţional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituţie, care dispune că în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei legii şi a legilor este obligatorie.
Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.
Reclamantul este funcţionar public în cadrul pârâtei şi a solicitat să i se achite prima de vacanţă pe perioada 2003 – 2006, inclusiv.
Faţă de considerentele expuse anterior, se reţine că în mod corect, instanţa de fond a admis cererea reclamantei privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2004 – 2006, având în vedere că, în ceea ce priveşte perioada 2003 a operat prescripţia extinctivă, fiind depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.
Potrivit art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în speţă la finalul anului când încetează suspendarea anuală.
Aşa cum rezultă din legile bugetare, suspendarea dreptului la prima de C.O. s-a efectuat anual. La sfârşitul fiecărui an, odată cu încetarea efectelor legii bugetare din anul respectiv, dreptul a devenit actual, neexistând alte cauze de împiedicare a exercitării acţiunii.
Curtea constată că faţă de data introducerii acţiunii dreptul la acţiune pentru plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anul 2003 s-a prescris.
Cum, în materia prescripţiei nu există dispoziţii specifice, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, Decretul nr. 167/1958.
Decretul nr. 167/1958, în art. 13, 14 stabileşte expres cazurile în care cursul prescripţiei se suspendă, reclamanta nefiind în nici unul din aceste cazuri.
In consecinţă, având în vedere prevederile art. 304, 3041 şi 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.????????2
