LEGII NR.10/2001.
Art.22 din Legea nr.10/2001
Prin Legea nr.247/2005, nu s-au adus modificări art.22 din Legea
nr.10/2001 sub efectul prelungirii termenului de depunere a notificărilor, astfel că,
instanţa de fond în mod greşit a apreciat că notificarea depusă la 13 septembrie 2005
a fost formulată în termen, termenul prevăzut de lege fiind unul de decădere.
(Decizia civilă nr.171/A din 25 septembrie 2006
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, conflicte de
muncă şi asigurări sociale).
Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 1.02.2005
reclamantul Matei Constantin a formulat contestaţie împotriva
răspunsului dat de Prefectul Judeţului Argeş la notificarea formulată şi a
solicitat obligarea acestuia să emită o dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001
republicată.
In motivarea cererii a arătat că a formulat notificare prin care
a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 300 m.p situată în Piteşti ,
str. Dârzului, nr.9, iar în caz contrar să-i fie acordate măsuri reparatorii
respectiv despăgubiri băneşti.
La termenul din 14.12.2005 instanţa din oficiu a pus în
discuţie citarea în calitate de pârât a Primarului Municipiului Piteşti.
Pârâtul Primarul Municipiului Piteşti a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii invocând lipsa
calităţii procesuale pasive, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă
contestaţie împotriva adresei emisă de Prefect şi nu de către Primarul
Municipiului Piteşti.
Prin sentinţa civilă nr. 51/2006 pronunţată de Tribunalul
Argeş în dosarul nr. 5498/cv/2005, a fost admisă cererea formulată de
reclamant în contradictoriu cu pârâţii PREFECTUL JUDETULUI
ARGES, si PRIMARUL MUNICIPIULUI PITESTI şi au fost obligaţi
să-i emită petentului o dispoziţie scrisă cu privire la terenul în litigiu.
S-a reţinut de prima instanţă că, reclamantul Matei
Constantin, în calitate de moştenitor al defunctei Matei Elena a solicitat
în temeiul art.11 din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată cu
Legea nr. 247/2005 restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 300
m.p situat în Piteşti, str. Dârzului, nr.9, iar în condiţiile în care restituirea
în natură nu mai este posibilă solicită despăgubiri băneşti.
Întrucât petentul a făcut dovada atât calităţii de moştenitor a
autoarei sale cât şi asupra proprietăţii asupra terenului ce îl solicită în
temeiul Legii nr. 10/2001 ce a fost completată cu disp. Legii nr.
247/2005 acesta era în termen să solicite restituirea terenului.
Având în vedere că Legea nr. 247/2005 dă posibilitatea de
soluţionare atât notificărilor şi cererilor depuse până la apariţia acestei
legi cât şi de formulare a altor cereri în temeiul Legii nr. 10/2001 ,
tribunalul a constat că notificarea este formulată în termen.
Împotriva acestei sentinţa a formulat apel Primarul
Municipiului Piteşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală sub
următoarele aspecte.
-hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 22 alin 5 din Lega nr.
10/2001 modificată, în raport de care notificarea pentru acordarea
măsurilor reparatorii se formulează în termen de 12 luni de la intrarea în
vigoare a legii, respectiv până la data de 14. februarie 2002, termenul
fiind de decădere.
Prin titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei prin care s-au adus modificări LEGII
NR. 10/2001, nu s-a avut în vedere introducerea unui nou termen de
depunere a notificărilor ci doar s-a înlăturat termenul de depunere a
actelor doveditoare.
-cererea nu trebuia depusă la persoana juridică deţinătoare a
imobilului ci trebuia trimisă potrivit art. 22 alin. 3 din Lege 10/2001 prin
executorul judecătoresc, nerespectarea acestei dispoziţii atrăgând
nulitatea notificării.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate,
curtea constată următoarele:
Prima critică este fondată.
Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin titlul I al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, textele de lege fiind renumerotate. Textul art. 21
alin. (5) a devenit art. 22 alin. (5), păstrându-şi aceeaşi redactare: “(5)
Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării
atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent.”
Prin această lege s-a creat posibilitate pentru persoanele
interesate de a exercita dreptul de a-şi recupera imobilele ce intră sub
incidenţa acestei legi. În lipsa acestor prevederi, bunurile imobile ar fi
putut fi revendicate oricând, în condiţiile dreptului comun, inducându-se
astfel o stare de insecuritate a circuitului civil.
În vederea asigurării posibilităţii exercitării dreptului la
restituirea imobilelor prevăzute de legea în discuţie, termenul pentru
depunerea notificărilor a fost prelungit succesiv prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 109/2001 cu trei luni şi prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 145/2001 s-a mai prelungit cu încă trei luni,
termenul de depunere a notificărilor fiind astfel de un an, până în luna
februarie 2002.
Prin Legea nr. 247/2005, nu s-au adus modificări art. 22 din
lege sub aspectul prelungirii termenului de depunere a notificărilor, astfel
că, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că notificarea depusă la
13.09.2005 a fost formulată în termen, termenul prevăzut de lege fiind
unul de decădere.
Acest termen nu este însă de natură să aducă atingere
dreptului de proprietate privată, deoarece s-a statuat de Curtea
Constituţională că „recunoaşterea sine die a posibilităţii persoanei
interesate de a declanşa procedura de recuperare a imobilelor preluate
abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de
insecuritate juridică în domeniul proprietăţii imobiliare.”
Notificare reclamantului a fost formulată după expirarea
termenului prevăzut de lege. Instanţa de fond cu aplicarea şi interpretarea
greşită a legii a constatat că aceasta este formulată în termen, în
condiţiile în care termenul la care s-a făcut referire în cele ce preced
atrăgea sancţiunea decăderii.
Ce-a de-a doua critică este nefondată.
Este adevărat că prin alin.3 al art. 22 din lege se menţionează
că notificarea se comunică prin judecătoresc, însă
neîndeplinirea acestei condiţii nu atrage nulitatea absolută a notificării,
deoarece prevalează principiul realizării dreptului în raport de cel al
respectării proceduri.
Cererea de restituire a unui imobil, întemeiată pe dispoziţiile
Legii nr. 10/2001, expediată prin poştă, iar nu prin intermediul unui
executor judecătoresc, este asimilată notificării, în cazul în care este
însoţită de actele necesare, cu condiţia, ca din cuprinsul ei şi actele
anexate să rezulte elemente de identificare a persoanei îndreptăţite, a
imobilului a cărui restituire se cere şi valoarea aproximativă a acestuia,
conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele mai sus expuse, apelul se priveşte ca
fondat şi urmează ca în temeiul art. 296 cod procedură civilă să fie
admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei în sensul înlăturării
obligaţiei Primarului municipiului Piteşti să emită dispoziţia.
Va fi menţinută în rest sentinţa.
