Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,
valorilor si protectia persoanelor
Instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni având ca obiect anularea actelor de control întocmite de o autoritate publica, urmare controlului efectuat la un punct de lucru, cu obiectiv angajarea personalului – conventii civile de prestari servicii – cu atributii privind paza obiectivelor, bunurilor si valorilor .
În conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor „Persoanele care urmeaza sa îndeplineasca atributii de paza sau protectie, trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:” între care, la lit.d, legiuitorul a consfintit „sa fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Solutia instantei de fond a fost apreciata ca nelegala deoarece, potrivit art.40 al.1 din lege, „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de judiciar si, dupa caz, a avizului Politiei pentru port-arma”, ca de altfel si dispozitia expresa cuprinsa în art.40 al.2 din Legea nr.333/2003, potrivit cu care „Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la al.1 persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.
Cu alte cuvinte, legiuitorul vorbeste de angajare si nu de o activitate de prestare servicii, stabileste modul în care se face aceasta angajare, precum si exceptiile de la regula, astfel încât, neîndeplinirea atestarii profesionale si totusi angajarea acelor persoane în baza unor conventii civile de prestari servicii, este nelegala.
În sprijinul acestor retineri sunt si dispozitiile art.41 al.1 din Legea nr.333/2003, potrivit carora atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza, a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp, se face dupa obtinerea avizului din partea organului de politie si absolvirea unor cursuri de calificare cu durata de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna – Serviciul de protectie si paza, Corpurile gardienilor publici sau societatile specialitate de paza si protectie, precum si alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.
Legiuitorul a statuat tehnica potrivit careia, dupa sustinerea examenului de obtinere a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, absolventului i se elibereaza, potrivit art.41 al.3 din Legea nr.333/2003 de catre I.G.P.R atestatul în baza caruia poate exercita profesia de agent de paza sau garda de corp, pentru ca, potrivit al.5 al aceluiasi articol, sa se fi statuat ca acest personal sa îndeplineasca conditiile prevazute la art.39 si în termen de 30 de zile de la data solicitarii, sa primeasca avizarea de catre unitatea de politie competenta teritorial, la cererea conducatorului unitatii care a organizat cursurile de calificare sau a angajatorului, potrivit al.6 al art.41.
Nerespectarea dispozitiilor legale sus-citate, determina concluzia potrivit careia, în mod legal si temeinic autoritatea publica a procedat la întocmirea actului administrativ a carui anulare s-a solicitat, si astfel actiunea dedusa judecatii este nefondata si pe cale de consecinta, trebuie respinsa.
Prin actiunea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata sub nr.1066/88/22 mai 2009, reclamanta S.C. C.G.S. S.R.L., a solicitat în temeiul art.8 cu referire la art.14 din Legea nr.554/2004, anularea punctelor 1 si 2 din anexa nr.2 la procesul verbal de control nr.36000753 din 07.05.2009 întocmit de pârâtul I.T.M. TULCEA si suspendarea executarii actului administrativ atacat, pâna la solutionarea cauzei.
Motivând actiunea, reclamanta învedereaza în esenta ca, la data de 29.04.2009, un inspector din cadrul ITM Tulcea s-a prezentat la punctul de lucru din orasul Babadag, unde a efectuat un control în baza reclamatiilor primite de la numitii I.M si I.F.
Desi în data de 06.05.2009 s-au prezentat la sediul I.T.M inspectorului care a efectuat controlul toate documentele solicitate prin înstiintarea nr.1/29.04.2009, iar în data de 07.05.2009 administratorul societatii reclamante s-a prezentat personal pentru a lua la cunostinta despre continutul procesului verbal de control si a celui de constatare si sanctionare a contraventiei, inspectorul de a refuzat sa îi comunice actele solicitate.
În urma refuzului nejustificat al inspectorului de a comunica actele solicitate, reclamanta, prin administrator, s-a adresat cu cererea înregistrata la data de 07.05.2009 sub nr.4304 conducerii I.T.M însa, si urmare acestui demers, nu i-au fost comunicate actele.
A mai aratat reclamanta ca inspectorul care a efectuat controlul a savârsit si unele abuzuri, respectiv a întrerupt comunicatia între dispecerat si computer, perturbând în mod grav activitatea pe care societatea o desfasoara, s-a folosit de aparatura din dispecerat si a conectat o multifunctionala la o sursa de alimentare prin întreruperea alimentarii computerului, si cu care a facut copii xerox de pe documentul gasit în dispecerat, fara acordul conducerii societatii reclamante si fara sa încheie un proces verbal de ridicare de documente.
Referitor la numitii I.M si I.F , acestia au desfasurat activitate în firma în baza unor conventii civile, nu fara forme legale, asa cum a retinut inspectorul de munca, iar în baza conventiilor civile persoana juridica a virat lunar catre bugetul de stat impozitul de 16%, precum si C.A.S.S. catre C.J.A.S – bugetul asigurarilor sociale de stat, pentru toata perioada lucrata de acestia în firma.
Se mai arata ca, în conditiile în care prevederile art.942 si urmatoarele din Codul civil nu sunt abrogate, privitoare la conventii, iar numitii au consimtit prin semnarea conventiilor civile, sa desfasoare activitate în aceste conditii, conventia reprezentând legea partilor, considera reclamanta ca masura dispusa de organul de control de a întocmi retroactiv contracte de munca pe acea perioada, este nelegala.
Cele doua persoane nu au desfasurat activitate fara nici o forma legala, iar angajatorul nu a eludat nici o dispozitie legala, a achitat catre bugetul de stat cota de contributie pe care o datorau angajatii (6% din totalul de 16%), iar mai mult, sotia numitului I.M a beneficiat în luna ianuarie de spitalizare gratuita în baza sumelor virate de angajator cu aceasta destinatie (C.A.S.S.).
A mai aratat reclamanta ca la solutia temporara de perfectare a conventiei civile pe o perioada determinata s-a recurs pentru a nu încalca o alta norma juridica prevazuta de art.40 (1) din Legea nr.333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, cu modificarile si completarile ulterioare si art.19 din Hotarârea nr.1010 din 25 iunie 2004 pentru aprobarea normelor metodologice si a documentelor prevazute la art.69 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.
Articolul 22 din Legea nr. 33/2003 prevede urmatoarea obligatie pentru conducatorii societatilor specializate de paza: „(1) Conducatorii societatilor specializate de paza si protectie sunt obligati sa asigure respectarea prevederilor legale si a regulamentelor proprii în organizarea si functionarea acestei forme de paza, în angajarea, pregatirea si controlul personalului, portul uniformei si al însemnelor distincte, precum si în dotarea cu mijloace de interventie si aparare individuala, conform legii”.
Faptul ca numitii nu au prezentat conducerii persoanei juridice documentele necesare demararii procedurii de avizare de catre organele de politie, prin neprezentarea fisei medicale de medicina muncii, nu se poate imputa persoanei juridice, care nu a facut altceva decât sa gaseasca o modalitate de mijloc pentru a nu încalca nici prevederile legii ce guverneaza activitatea comerciala pe care o desfasura si nici prevederile codului muncii.
Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, reclamanta a solicitat ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna numai anularea în parte a procesului verbal de control pct. 1 si 2.
Prin sentinta civila nr.1998 din 22 octombrie 2009, Tribunalul Tulcea a admis actiunea în administrativ având ca obiect anulare act administrativ, introdusa de reclamanta S.C. C.G.S SRL, a anulat, în parte, pct.1 si 2 din Anexa nr.2 cuprinzând masurile obligatorii dispuse ca urmare a neconformitatilor fata de prevederile legale – relatii de munca, Anexa la procesul verbal de control nr. 36000753/07.05.2009 seria TL nr.36000753 întocmit de I.T.M Tulcea, ca nelegala.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Tulcea a retinut în esenta ca, urmare controlului efectuat la punctul de lucru Babadag al S.C. C.G.S S.R.L. de catre un inspector din cadrul I.T.M. Tulcea la datele de 29.04.2009 si 07.05.2009, a fost încheiat procesul verbal de control nr.36000753/07.05.2009, seria T.L. nr.36000753, controlul efectuându-se în baza prevederilor art.(1) din Legea nr.108/1999 si H.G.nr.767/1999, vizând modul cum se respecta prevederile legislatiei în vigoare în domeniul securitatii si sanatatii muncii si la relatiilor de munca.
În nota de constatare ce constituie Anexa nr.1 a procesului verbal de control, la punctul 3, inspectorul de munca a retinut ca, în cadrul societatii reclamante, au desfasurat activitate numitii I.M în perioada 2 decembrie 2008 – 16.04.2009 si I.F în perioada 2 decembrie 2008 – 10.04.2009, pentru care angajatorul nu a încheiat contract individual de munca potrivit art.16 alin. 1 din Legea nr.53/2003, modificata si completata.
În anexa nr.2 la procesul verbal de control, inspectorul de munca a stabilit la punctul nr.1 ca masura obligatorie, pentru societatea reclamanta, sa încheie contracte de munca pentru numitii I.M si I.F, care vor fi înregistrate la I.T.M. Tulcea, punctul de lucru Babadag pentru perioada lucrata, în cadrul societatii, iar la punctul nr.2 din aceeasi anexa 2 a stabilit ca masura obligatorie sa întocmeasca dovezi de calculare a drepturilor salariale, precum si declaratiile fiscale privind stabilirea comisionului I.T.M. pentru perioada lucrata în cadrul societatii a numitilor I.M si I.F., respectiv decembrie 2008 – aprilie 2009.
Instanta de fond a retinut ca cele doua masuri stabilite de institutia pârâta la pct.1 si 2 din anexa nr.2 la procesul verbal de control nr.36000753/ 07.05.2009 sunt nelegale, deoarece:
Societatea reclamanta a încheiat cu numitii I.M si I.F conventiile civile nr.24 si 25, ambele din 1 decembrie 2008, de prestari servicii, obiectul conventiilor constând în activitatea ce urma sa fie prestata de catre cele doua persoane fizice, respectiv, supraveghere prin patrulare si interventie la obiectivele pentru care persoana juridica are încheiate contracte de monitorizare.
În conformitate cu prevederile art.39 lit.d din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, persoana care urmeaza sa îndeplineasca activitati de paza sau protectie trebuie sa îndeplineasca conditia de a fi atestata profesional, potrivit prevederilor prezentei legi .
Potrivit art.40 alin.(1) din Legea nr.333/2003 „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului politiei pentru portarma” iar potrivit alin.(2) din aceeasi lege „sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la alin. (1) persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.
Potrivit art.41 alin.(1) si (2) din acelasi act normativ, „angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp se face pe baza atestatului eliberat de politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului politiei pentru port arma.
Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la alin. (1) persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.
Potrivit art.41 alin.(1) din acelasi act normativ, atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp, se face dupa obtinerea avizului din partea organelor de politie si absolvirea unor cursuri de calificare, cu durata minima de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna, Serviciul de Protectie si Paza, corpurile gardienilor publici sau societatile specializate de paza si protectie, precum si de alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.
În speta, retine instanta de fond a nu se fi facut dovada ca cele doua persoane, I.M si I.F, îndeplineau toate conditiile prevazute de art.40 din Legea nr.333/2003 pentru a li se încheia contractul de munca cu obiectul de activitate, asa cum rezulta din conventiile civile încheiate de reclamanta cu acestia.
Pentru aceste considerente, s-a admis actiunea si s-a anulat în parte, respectiv pct. 1 si 2 din anexa nr.2 cuprinzând masurile obligatorii dispuse ca urmare a neconformitatilor fata de prevederile legale – relatii de munca, Anexa la procesul-verbal de control nr.3600075 3 /07.05.2009, seria TL nr.36000753 întocmit de I.T.M Tulcea, ca nelegala
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs pârâtul I.T.M TULCEA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivatie, în esenta:
-în mod gresit instanta de fond, pronuntând hotarârea, nu a avut în vedere ca, în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003, persoana ce urma sa îndeplineasca atributiuni de paza sau protectie, trebuia sa fie atestata profesional, potrivit acestei legi, dupa absolvirea unor cursuri de calificare cu durata minima de 90 zile, contra cost si dupa sustinerea examenului si obtinerea certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala si ulterior, a atestatului avizat de unitatea de politie competenta teritorial;
-în mod nelegal instanta de fond nu a avut în vedere ca legiuitorul face referire în continutul legii sus-citate „de angajare nu de o activitate de prestare servicii”, în speta fiind necesar a se avea în vedere dispozitiile Codului muncii.
Examinând actele si lucrarile dosarului, prin prisma sustinerilor partilor si probatoriului administrat, Curtea a apreciat în sensul admiterii recursului, conform art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:
Instanta a fost investita cu solutionarea unei actiuni având ca obiect anularea actelor de control întocmite de recurenta ITM, urmare controlului efectuat la punctul de lucru Babadag al intimatei SC C.G.S SRL, de catre un inspector al sau, la datele de 29.04.2009 si 07.05.2009, prilej cu care s-a încheiat procesul verbal de control a carui anulare partiala se solicita nr.36000753/07.05.2009 seria TL 36000753.
Curtea retine ca controlul s-a efectuat în baza reclamatiilor primite de recurenta din partea a doua persoane ce au prestat activitate în cadrul societatii intimate, respectiv numitii: I.M în perioada 2 decembrie 2008 – 16.04.2009 si I.F în perioada 2 decembrie 2008 – 10.04.2009, fara a li se fi încheiat contract individual de munca, ci în baza a doua conventii civile de prestari servicii nr.24 si 25, ambele din data de 01 decembrie 2008.
În atare conditii, apreciaza Curtea ca, în mod gresit, instanta de fond, dupa examinarea situatiei de fapt, a apreciat ca cele doua masuri stabilite de recurenta ITM la punctele 1 si 2 din Anexa nr.2 a procesului verbal de control sunt nelegale, pentru ca nu s-a facut dovada împrejurarii ca acele persoane îndeplineau toate conditiile prevazute de art.40 din Legea nr.333/2003 pentru a li se încheia contracte de munca cu obiect de activitate asa cum rezulta din conventiile civile încheiate de reclamanta cu acestia.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.39 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, „Persoanele care urmeaza sa îndeplineasca atributii de paza sau protectie, trebuie sa îndeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:” între care, la lit.d, legiuitorul a consfintit „sa fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi”.
S-a pierdut din vedere de catre instanta de fond ca, potrivit art.40 al.1 din lege, „Angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp, se face pe baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, a certificatului de cazier judiciar si, dupa caz, a avizului Politiei pentru port-arma”, ca de altfel si dispozitia expresa cuprinsa în art.40 al.2 din Legea nr.333/2003 potrivit cu care „Sunt exceptate de la obligatia obtinerii certificatului profesional prevazut la al.1 persoanele care fac dovada ca provin din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.
Cu alte cuvinte, legiuitorul vorbeste de angajare si nu de o activitate de prestare servicii, stabileste modul în care se face aceasta angajare, precum si exceptiile de la regula, astfel încât neîndeplinirea atestarii profesionale si, totusi, angajarea acelor persoane în baza unor conventii civile de prestari servicii, nu face dovada retinerilor instantei privind considerentele pentru care a admis actiunea introdusa de intimata.
Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit art.41 al.1 din Legea nr.333/2003, atestarea personalului pentru executarea activitatilor de paza, a obiectivelor, bunurilor, valorilor si de garda de corp se face dupa obtinerea avizului din partea organului de politie si absolvirea unor cursuri de calificare cu durata de 90 de zile, contra cost, organizate de Jandarmeria Româna – Serviciul de protectie si paza, Corpurile gardienilor publici sau societatile specialitate de paza si protectie, precum si alte persoane juridice care au înscris în obiectul de activitate aceasta prestatie, avizate de Ministerul de Interne.
Dupa sustinerea examenului de obtinere a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, absolventului i se elibereaza, potrivit art.41 al.3 din Legea nr.333/2003 de catre I.G.P.R atestatul în baza caruia poate exercita profesia de agent de paza sau garda de corp, pentru ca, potrivit al.5 al aceluiasi articol, sa se fi statuat ca acest personal sa îndeplineasca conditiile prevazute la art.39 si în termen de 30 de zile de la data solicitarii sa primeasca avizarea de catre unitatea de politie competenta teritorial, la cererea conducatorului unitatii care a organizat cursurile de calificare sau a angajatorului, potrivit al.6 al art.41.
Retine Curtea ca, în speta sunt aplicabile si dispozitiile art.19 din HG nr.1010/2004 ce se coroboreaza pe deplin cu dispozitiile art.41 alineatele sus-citate din Legea nr.333/2003.
Asa fiind, este de necontestat ca activitatea înscrisa în conventiile civile a celor doua persoane, respectiv: „supraveghere (prin patrulare) si interventie la obiectivele pentru care persoana juridica are încheiate contracte de monitorizare” se poate realiza numai prin angajarea personalului cu atributii de paza sau garda de corp, ce se face în baza atestatului eliberat de Politie, a certificatului de absolvire a cursului de calificare profesionala, precum si a avizului organului competent, cu depunerea tuturor celorlalte documente necesare si prin încheierea unui contract individual de munca si nicidecum prin contract de prestari servicii, astfel cum a retinut instanta de fond si a sustinut intimata.
Pentru toate considerentele sus-expuse, admitând recursul conform art.312 Cod pr.civila, Curtea a modificat în tot hotarârea recurata, în sensul ca, a respins actiunea, ca nefondata.