Anulare act Acte ale autorităţilor publice


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILA Nr. 104

Şedinţa publică de la 01 Iunie 2010

S-a luat în examinare pentru soluţionare apelul declarat de pârâta

ASOCIATIA DE PROPRIETARI, împotriva sentinţei civile nr.65 din data de

07.01.2010, pronunţată de Judecatoria Piteşti în dosarul nr.7154/280/2009, ,

intimată-reclamantă fiind N.G..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile

asupra apelului au avut loc în şedinţa publică din data de 18 Mai 2010, susţinerile

părţilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea dată şi care

fac parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Prin cererea chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitesti, la

data de 5.06.2009, sub nr. 7154/280/2009, reclamanta N.G.a chemat în judecată pe

pârâta Asociaţia de solicitând ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa,

să dispună anularea hotărârii privind rezilierea contractului civil nr. 23/2008 prin

care a fost angajată în calitate de administrator, hotărâre ce i-a fost comunicată la

data de 25.05.2009.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, hotărârea este nelegală, întrucât

contravine legii, culpa aparţinând Comitetului Executiv al Asociaţiei de Proprietari

compusă din preşedintele asociaţiei şi ceilalţi membrii care nu sunt numiţi de către

Adunarea generală, ci de către preşedinte.

În susţinere au fost ataşate, în copie, înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu

motivarea că reclamanta şi-a desfăşurat necorespunzător activitatea, întâmpinare la

care a anexat înscrisuri, în copie.

Prin sentinţa civila nr. 65/07.01.2010 a Judecatoriei Piteşti s-a admis acţiunea

formulată de către reclamanta N.G., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de

Proprietari , s-a anulat hotărârea Comitetului executiv al Asociaţiei de Proprietari

din data de 03.03.2009 si a fost obligata pârâta să plătească reclamantei suma de

613,5 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, prima instanţa a reţinut că din conţinutul

înscrisurilor depuse de către pârâtă, prin reprezentat s-a constatat că, la data de

3.03.2009, a avut loc o şedinţă a Comitetului Executiv al Asociaţiei , în urma căreia

a fost încheiat procesul – verbal ,în care la punctele 4 şi 6, s-au prevăzut discuţii

pentru destituirea administratorului, precum şi pentru ridicarea atestatului luat la

recomandarea asociaţiei, discuţii ce s-au finalizat cu dispoziţia de reziliere a

contractului încheiat cu reclamanta, ce deţinea calitatea de administrator în cadrul

asociaţiei pârâte încă din data de 1.06.2005 (f. 19 – 22). S-a mai reţinut că această

hotărâre a fost luată cu 10 voturi pentru şi o abţinere, iar situaţia menţionată în

cuprinsul procesului verbal a fost confirmată de către reprezentantul pârâtei care a

afirmat, de altfel, că nu a existat o hotărâre a Adunării Generale care să mandateze

Comitetul Executiv pentru a lua măsura demiterii administratorului (f. 72).

S-a mai reţinut că potrivit art. 27 alin. 1 lit. d din Legea 230/2007, Adunarea

generală a proprietarilor, membri ai asociaţiei de proprietari, are ca printre atribuţii

mandatarea comitetului executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de

proprietari, pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia

de administrator imobile sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi

bunei funcţionări a clădirii, concluzionându-se că pentru eliberarea din funcţie a

administratorului era absolut necesară mandatarea Comitetului executiv de către

Adunarea Generală a proprietarilor. S-a mai apreciat că nu a existat o Adunare

Generală a proprietarilor care să mandateze Comitetul Executiv să dispună

demiterea din funcţie a administratorului asociaţiei, în baza art. 27 lit. d din Legea

230/2007.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat apel pârâta Asociaţia de

proprietari , apreciindu-se că sentinţa este nelegală întrucât prin procesul verbal

din data de 2.02.2010 al Adunării Generale a fost mandata comitetul executiv cu

destituirea administratorei N.G.

Tribunalul deliberând asupra apelului reţine că acesta este întemeiat pentru

următoarele considerente:

În mod corect a reţinut instanţa de fond că potrivit art.27 lit d) din Legea

nr.230/2007, atribuţia de destituire a administratorului revine adunării generale a

proprietarilor , care poate mandata comitetul executiv pentru luarea unei astfel de

măsuri. Prin urmare, în cazul în care demiterea administratorului este dispusă de

comitetul executiv, acesta nu acţionează în nume propriu, ci în baza mandatului

încredinţat de către adunarea generală a proprietarilor. În cazul , în care se dispune

demiterea unui administrator de către comitetul executiv, în lipsa unui mandat din

partea adunării generale, atunci intervine sancţiunea nulităţii absolute a actului de

demitere, sub condiţia ca între timp să nu fi intervenit ratificarea mandatului din

partea adunării generale a proprietarilor.O asemenea concluzie este justificată de

faptul că ratificarea valorează mandat (retihabitio mandato aequiparatur) şi produce

efecte retroactive între părţi şi succesorii lor de la data încheierii actului juridic.

În cauză, prin hotărârea Comitetului Executiv din data de 3.03.2009, s-a

decis demiterea din funcţie a administratorei N.G., fără a exista un mandat al

adunării generale a proprietarilor. Prin hotărârea adunării generale a proprietarilor

din data de 2.02.2010 (f.5-8 , recurs) s-a decis mandatarea comitetului executiv

pentru demiterea administratorului, indiferent de persoană. Este real că prin

hotărârea mai sus menţionată nu s-a decis, în mod expres, ratificarea mandatului

dat comitetului executiv pentru demiterea administratorei N.G., însă este de

menţionat că potrivit art.977 c.civ., actele juridice nu se interpretează după sensul

literal al termenilor , ci după voinţa reală a părţilor, voinţă care poate fi dedusă atât

din elemente intriseci actului juridic dedus judecăţii, cât şi de elemente extrinseci

actului juridic dedus judecăţii. Or, astfel cum rezultă din partea introductivă a

procesului verbal al adunării generale a proprietarilor din data de 2.02.2010, pe

ordinea de zi a fost şi discutarea hotărârii comitetului executiv din data de

3.03.2009, prin care s-a demis intimata N.G..Or, faţă de acest aspect tribunalul

apreciază că voinţa reală a adunării proprietarilor din data de 2.02.2010 a fost şi

aceea de a ratifica mandatul acordat comitetului executiv pentru demiterea şi a

administratorei N.G.

Susţinerea intimatei potrivit căreia ratificarea intervenită, în cursul apelului,

este lipsită de relevanţă juridică, este neîntemeiată, având în vedere că potrivit

art.294 alin 1 teza a II c.proc.civ., în faza apelului, pot fi invocate mijloace de

apărare noi, iar invocarea ratificării mandatului acordat comitetului executiv

pentru demiterea administratorei N.G., reprezintă un mijloc de apărare, admisibil

în faza apelului. Deasemenea nu poate fi primită nici apărare conform căreia

hotărârea din data de 2.02.2010, este nelegală, pentru nerespectarea cvorumului

legal, având în vedere că nu s-a obţinut desfiinţarea acesteia în conformitate cu

art.26 din Legea nr.230/2007.

Deasemenea nu poate fi reţinută nici critica privind faptul că nu se putea

dispune revocarea mandatului, întrucât intimata şi-a îndeplinit obligaţiile în mod

corespunzător, având în vedere că între părţi s-a încheiat contract de administrare

încă din data de 1.06.2005, contract care a avut o natură civilă , fiind prelungit

succesiv. Într-o asemenea ipoteză nedemonstrându-se că între părţi s-a încheiat un

contract individual de muncă , în conformitate cu art.35 alin (2) din Legea

nr.230/2007, existând doar o convenţie civilă de prestări servici, sunt aplicabile

regulile din materia mandatului, pentru identitate de raţiune. Or, este de observat

că în conformitate cu art.1553 c.civ. este posibilă revocarea mandatului oricând,

fără ca mandantul să-şi justifice opţiunea, soluţie aplicabilă şi în cazul contractului

de administrate, încheiat sub forma convenţiei civile de prestări servicii. Prin

urmare invocarea de către intimata N.G. a nerespectării dispoziţiilor art.78

c.muncii, este lipsită de relevanţă, câtă vreme între părţi nu a existat un contract

individual de muncă.

Pentru considerentele expuse, tribunalul în baza art.296 c.proc.civ. va

admite apelul, va schimba în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea ca

neîntemeiată.

În baza art.274 c.proc.civ.va fi obligată intimata la plata cheltuielilor de

judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI, împotriva

sentinţei civile nr.65 din data de 07.01.2010, pronunţată de Judecatoria Piteşti în

dosarul nr.7154/280/2009, intimată-reclamantă fiind N.G. .

Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă N.G.la plata către apelanta Asociaţia de

Proprietari a sumei de 406 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 01.06.2010, la Tribunalul Argeş-Secţie

Civilă.

Preşedinte,

Judecător,

Grefier,

1