Potrivit art. 6 din Legea nr. 64/1995 – republicată, cererea de declanşare a procedurii este de competenţa exclusivă a tribunalului în jurisdicţia căruia se află sediul debitoarei, care figurează în Registrul Comerţului.
Instanţa de fond nu poate respinge cererea creditoarei, cu motivarea că nu se cunoaşte sediul debitoarei, ci are obligaţia de a lua în considerare ultimul sediu social, sediu ce rezultă din adresa Oficiului Registrului Comerţului.
Prin sentinţa nr. 4220/1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială ridicată din oficiu si pe cale de consecinţă, s-a respins cererea formulată de creditoarea S.C. “F.S.H.” – S.R.L. împotriva debitoarei S.C. “S.l. 93” – S.R.L..
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că societatea creditoare nu a făcut dovada înregistrării sediului social al debitoarei, situaţie coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 64/1995 – modificată prin Legea nr. 99/ 1999, care nu mai prevăd rolul activ al judecătorului.
împotriva acestei sentinţe, creditoarea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, un prim motiv invocat de recurentă a fost acela că excepţia de necompetenţă teritorială, ridicată din oficiu, nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă viza faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a procedat la respingerea acţiunii, deoarece, conform dispoziţiilor legale, trebuia să decline pricina la instanţa competentă.
Un alt motiv de recurs invocat de recurentă se referea la faptul că din probele administrate, respectiv adresa eliberată de Oficiul Registrului Comerţului Municipiului Bucureşti rezultă că ultimul sediu al debitoarei este în Bucureşti, Bd. 1 Mai, nr. 166, sectorul 1.
Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială a admis recursul declarat de recurenta-creditoare, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal, în vederea continuării procedurii de lichidare judiciară.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în mod greşit, s-a respins acţiunea creditoarei, cu motivaţia că nu se cunoaşte sediul social al debitoarei, instanţa având obligaţia de a pune în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială şi de a lua în considerare ultimul sediu social, ce rezultă din adresa Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti.
S-a mai reţinut că instanţa de fond avea posibilitatea citării debitoarei prin celelalte modalităţi legale (afişare, mica publicitate), apreciindu-se ca fiind greşită soluţia tribunalului de respingere a acţiunii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1995 – republicată. (Judecator Florica Bodnar)
