Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.04.2010 sub nr. 4945/320/2010 reclamantul C M. T a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Comunei Band, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş şi P I, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de proprietate nr.13116/23.09.1998.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că Titlul de proprietate nr.13116/23.09.1998 emis de Primăria comunei Band, a fost eliberat la cererea formulată de R F, ca fiind moştenitoare după R I în calitate de soţie, iar pe titlu apare ca moştenitoare a lui R F.
A mai arătat că datele de identificare menţionate în cerere sunt false în sensul că seria şi numărul din buletinul de identitate nu sunt cele reale, Radu Fina neavând domiciliul în localitatea Tg.-Mureş niciodată.
Susţine că Radu Fina nu a depus cerere pentru revendicarea terenului în suprafaţă de 5,07 ha situat în Petelea, teren ce a aparţinut unchiului său care la rândul său la dobândit ca moştenire de la mama sa, respectiv bunica reclamantului.
A mai arătat că pe titlul de proprietate sus menţionat apare ca titulară R F ca moştenitoare, ori în familia R nu a fost cunoscută nici o persoană cu prenumele de Fina, precum şi faptul că acesta conţine o serie de greşeli.
De asemenea a mai arătat că Titlul de proprietate nu a fost însuşit de R F şi nici de moştenitorul acesteia P I, şi nici nu se mai află la Primăria Band.
În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile C.civ., şi pe prevederile Legii 18/1991.
Pârâtul P I a formulat întâmpinare prin care a arătat că este nepot de soră al defunctei R F, iar în legătură cu terenul menţionat în Titlul de proprietate nr.13116/23.09.1998 nu are nici o legătură, nici pretenţii în prezent şi nici în viitor.
Pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mureş a formulat întâmpinare prin care a invocat constatarea tardivităţii introducerii acţiunii, pe fond, respingerea plângerii ca inadmisibilă în raport de Comisia judeţeană.
În motivare a arătat că, referitor la excepţia invocată acţiunea este tardiv formulată în sensul că împotriva hotărârii Comisiei judeţene se poate face plângere la Judecătorie în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel cum prevede art. II-V din Legea nr.169/1997 modificată prin Legea nr.247/2000.
Pe fondul cauzei arată că acţiunea este inadmisibilă în raport cu Comisia judeţeană.
În drept şi-a întemeiat prezenta pe prevederile art.115 C.pr. civ, Legea nr.18/1991, HG nr.890/2005, Legea nr.169/1997, Legea nr.247/2005.
În temeiul art.242 alin.2 C.pr. civ a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
În probaţiune sau depus la dosar următoarele înscrisuri: copie Titlu de proprietate nr.13116/23.09.1998 (f.2,20,52,69,106), hotărârea nr.90/09.09.1991 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Mureş (f.15-18,102-105), tabel nominal cu moştenitorii coproprietarilor decedaţi (f.19,95-97,111), suprafaţa primită în proprietate (f.21,107), cerere către Primăria Band (f.22,33,41,48,5,66,83,108), copie certificat de deces (f.23,45,50,57,67,74,109,), în copie certificat de căsătoriei (f.24,44,49,56,59,64,73,76,81,85,88,94,110), adresa nr.3870/28.06.2010 a Comunei Band (f.25), tabel nominal (f.26), copie BI a reclamantului (f.42,54,71), certificat de naştere (f.43,55,60,72,77,84,86,89,92,93), extras CF nr.410 Petea (f.46), adresa nr.7304/27.10.2010 a Comunei Band (f.47,65), fişa de punere în posesie (f.51,68), extras CF nr.304 Petea (f.58,75,87), adeverinţa (f.61,78,90), adresa nr.84/16.03.1991 a Primăriei Comunei Iclănzel (f.62,79,91), adresa nr.16058/21.10.2010 a Primăriei Tg.-Mureş (f.82), modul de soluţionare a contestaţiilor depuse la Comisia Judeţeană din Comuna Band (f.98-101).
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, excepţie formulată de pârâta Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, instanţa constată faptul că prin acţiunea iniţială reclamantul solicită constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate eliberat pe numele defunctei R F. Sub un prim aspect, instanţa constată faptul că titlul de proprietate nu este eliberat pe numele reclamantului şi nu a fost comunicat cu acesta. Ca urmare, atacarea hotărârii Comisiei judeţene în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53(2) din Legea nr. 18/1991 nu era obiectiv posibilă, în condiţiile în care hotărârea nu i-a fost comunicată reclamantului.
Sub un alt aspect, instanţa constată faptul că reclamantul invocă nulitatea absolută a titlului de proprietate atacat. Ori, este de esenţa nulităţii absolute caracterul său imprescriptibil, acest caz de nulitate putând fi invocat indiferent de perioada de timp scursă de la emiterea actului lovit de nulitate.
Ca urmare a celor mai sus prezentate, instanţa urmează a respinge excepţia tardivităţii introducerii prezentei acţiuni.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei com. Band, instanţa constată faptul că, potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată, „primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei…care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale”.
Ca urmare instanţa constată faptul că primăria, ca entitate, este o structură fără personalitate juridică şi fără buget propriu. Mai mult, în litigiile referitoare la fondul funciar, legislaţia specială conferă calitate procesuală comisiei locale de fond funciar, iar nu entităţii ce reprezintă unitatea administrativ teritorială în raporturile de drept administrativ.
Ca urmare, instanţa urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei com. Band, urmând a respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prin acţiunea introductivă, reclamantul solicită constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 13116/23.09.1998 eliberat în favoarea defunctei R F. A fost invocat faptul că cererea formulată către comisie nu a fost semnată de aceasta, iar seria şi numărul buletinului de identitate nu sunt reale, titulara nelocuind niciodată în Tg. Mureş.
Instanţa reţine că titlul de proprietate atacat a fost eliberat ca urmare a cererii formulate de R F, în calitate de soţie supravieţuitoare a fostului proprietar Răduţ Ioan (f.22). Cererea a fost formulată la data de 18.03.1991, fiind anexat certificatul de deces a lui Răduţ Ioan şi certificatul de căsătorie.
Conform datelor comunicate de Comisia locală Band, menţiunile cuprinse în titlul de proprietate atacat sunt eronate, titulara nefiind moştenitoarea lui R F, ci a lui R I.
Cu privire la motivele formulării prezentei acţiuni, instanţa reţine faptul că reclamantul a invocat aceste erori în susţinere cererii sale de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate. Ori, instanţa constată faptul că eroarea cu privire la numele antecesorului nu are caracterul unui viciu care să impună constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate. Mai mult, reclamantul nu a făcut dovada, în faţa instanţei de judecată, că ar fi deţinut terenurile ce fac obiectul titlului de proprietate atacat, pentru a justifica eventual o nulitate absolută datorată faptului că titulara nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită.
Faptul că a formulat o cerere proprie, în temeiul legilor fondului funciar, împreună cu alţi comoştenitori ai defunctului Răduţ Ioan, nu este suficient pentru a justifica calitatea sa de moştenitor şi pentru a constata nulitatea absolută a titlului de proprietate al defunctei. De altfel, instanţa constată faptul că defuncta R F avea calitatea de soţie supravieţuitoare a fostului proprietar Răduţ Ioan, pe când reclamantul împreună cu restul comoştenitorilor doar calitatea de nepoţi.
Faptul că titulara titlului de proprietate nu şi-a manifestat dorinţa de a i se reconstitui dreptul de proprietate şi l-a însărcinat pe reclamant să efectueze demersurile în numele său nu a fost de asemenea probat în nici un fel. În ceea ce priveşte poziţia procesuală a pârâtului Popovici Ioan, care a arătat faptul că nu este interesat în rezolvarea prezentului litigiu, neavând nici o pretenţie asupra terenului, instanţa reţine faptul că această poziţie nu este suficientă pentru o eventuală admitere a acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate intrat în circuitul civil, părţile având posibilitatea ca, după dezbaterea succesiunii după R F, să convină asupra unui eventual transfer al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
Având în vedere cele prezentate şi reţinând faptul că reclamantul nu a probat nici un caz de nulitate absolută a titlului de proprietate, instanţa urmează a respinge acţiunea astfel cum a fost formulată.