REORGANIZARE JUDICIARĂ SI FALIMENT. CREANŢĂ PRELUATĂ LA DATORIA PUBLICĂ. REGIM PRIVILEGIAT. CERERE DE ADERARE LA RECURS. INADMISIBILITATE


Potrivit art. 24 din O.G. nr. 55/1999, dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt

drept, indiferent de natura acestuia sau de data când a fost constituit, cu excepţia salariilor şi a altor privilegii legale.

Cererea de aderare la recurs este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 316 C. pr. civ..

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, la data de 15.06.2001, creditoarea B.I.R. a formulat contestaţie împotriva creditoarei B.O.F. GMBH, solicitând ca aceasta din urmă să-şi precizeze prin înscrisuri doveditoare calitatea de creditoare.

Prin sentinţa nr. 5581/2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, judecătorul sindic a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de creditoarea B. I. şi a respins contestaţia creditoarei B.I.R.; a admis în parte cererea precizatoare a creditoarei Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare, a constatat creanţa acesteia, ca fiind una privilegiată şi a dispus înscrierea creanţei în tabelul creditorilor, la rubrica “creanţele statului”.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa nr. 3902/ 2000, a fost respinsă contestaţia formulată de B.I.R. privind valabilitatea titlurilor constituite din 9 bilete la ordin. Având în vedere acest aspect şi dispoziţiile art. 1021 C. civ. şi ale art. 166 C. pr. civ., judecătorul sindic a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de B.O..

Referitor la cererea precizatoare a O.R.C.B., instanţa a constatat că în tabelul de creanţe, creditoarea a fost înscrisă cu suma de 82.120.716.000 lei, tabel, care nu a fost contestat de creditoare.

împotriva sentinţei nr. 5581/2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-secţia comercială, a declarat recurs A.V.A.B..

în motivele de recurs, recurenta critică sentinţa atacată, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, deoarece:

1) în baza art. 181 alin. 2 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, creanţa preluată de A.V.A.B. faţă de S.C. S.C.R. – S.R.L., în sumă de 82.120.716.128,08 lei, aferentă contractului de cesiune de creanţă nr. 93086/ 1999, consolidată în USD, reprezintă 5.228.620,66 USD, la cursul de la data preluării.

2) Instanţa, în mod greşit, a aprobat înscrierea în tabelul creditorilor a creanţei în sumă de 82.120.716.000 lei, în loc de 5.228.620,66 USD, cum s-a solicitat.

3) Creanţa neperformantă, a cărei înscriere a solicitat-o, se încadrează, potrivit dispoziţiilor art. 182 din O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, în categoria “Creanţelor preluate de la datoria publică internă” a statului, iar valorificarea acesteia trebuie realizată astfel încât “nivelul de acoperire a datoriei publice (…) să fie cât mai apropiat de cel real”.

4) Creanţele A.V.A.B. sunt creanţe privilegiate şi se înscriu în categoria celor prevăzute de art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995.

Recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.

Curtea consideră că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond în mod corect a dispus înscrierea în tabelul de creanţe a creanţei recurentei, în sumă de 82.120.716.000 lei, sumă care a fost solicitată de aceasta prin declaraţia de creanţă, tabelul fiind contestat de creditoarea O.R.C.B. (art. 88 alin. 1 şi 4 Legea nr. 64/1995, republicată).

Cu privire la ordinea de prioritate, instanţa de fond a constatat că, într- adevăr, creanţa O.R.C.B. este o creanţă privilegiată, fiind vorba de o creanţă preluată de la datoria publică internă a statului, în sensul O.G. nr. 55/1999 (art. 88 alin. 4 Legea 64/1995, republicată).

Potrivit art. 24 din O.G. nr. 55/1999, dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data când a fost constituit, cu excepţia salariilor şi a altor privilegii legale.

Potrivit art. 108 din Legea nr. 64/1995, creanţa O.R.C.B. în mod corect a fost înscrisă în tabelul creditorilor la rubrica “Creanţele statului”.

La termenul din 15.06.2001, creditoarea O.R.C.B. şi-a precizat creanţa prin indicarea cuantumului la suma de 5.228.620,66 USD, după realizarea procedurii prevăzute de art. 93,96 şi 98 din Legea nr. 64/1995, republicată.

Potrivit art. 96 din Legea nr. 64/1995, republicată, lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar, cuprinzând toate obligaţiile debitorului, precizând că sunt: chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie.

Părţile interesate au dreptul de a ataca în justiţie valabilitatea fie a creanţelor înseşi, fie a privilegiilor ce le garantează.

Luând cunoştinţă de tabelul preliminar, orice creditor sau debitor poate să conteste legitimitaiea, valoarea şi prioritatea creanţelor înscrise în tabel (art. 97 din Legea nr. 64/1995, republicată).

în cauza de faţă s-au formulat contestaţii la tabelul preliminar de intimata creditoare B. O. şi de intimata contestatoare creditoare B.I.R..

Aceste contestaţii au fost soluţionate irevocabil prin decizia nr. 747/R/ 11.10.2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială.

Ca urmare a soluţionării acestor contestaţii, judecătorul sindic a înregistrat la grefa tribunalului şi a dispus să fie afişat la uşa instanţei tabelul definitiv al creditorilor (art. 98 din Legea nr. 64/1995, republicată).

Atât în tabelul preliminar al creditorilor, cât şi în cel definitiv, A.V.A.B. a figurat cu o creanţă în sumă de 82.120.716.000 lei, care aşa cum s-a arătat deja, care nu a fost contestată, ceea ce conduce ia concluzia logică potrivit căreia recurenta a recunoscut implicit valabilitatea creanţei, aşa cum a fost înscrisă în tabelul creditorilor.

Referitor la cererea formulată de intimata creditoare B.I.R., prin care declară că aderă la recurs în temeiul art. 293 alin. 1, coroborat cu art. 316 C. pr. civ., Curtea consideră o astfel de cerere ca inadmisibilă, deoarece:

Ari. 316 C. pr. civ., prevede: “Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol”.

Judecarea apelului este reglementată de cap. II, de art. 294-298 C. pr. civ.

Art. 293 alin. 1 C. pr. civ., la care intimata creditoare B.I.R., face referire se regăseşte în cap. I din C. pr. civ., intitulat Termenul şi formele apelului” şi nu în cap. II – judecarea apelului, la care face trimitere în mod expres art. 316 C. pr. civ..

Din cuprinsul art. 316 C. pr. civ., se desprinde clar voinţa legiuitorului de a aplica în instanţa de recurs dispoziţiile de procedură care se aplică şi în instanţa de apel, dar numai acelea privind judecata în apel şi nu şi cele referitoare la termenul şi formele apelului.

Faţă de aceste aspecte, Curtea în baza art. 312 (1) C. pr. civ., raportat la art. 108 pct. 4 şi ia art. 87-99 din Legea nr. 64/1995, republicată, urmează a respinge recursul declarat de A.V.A.B., ca nefondat, iar în baza art. 316 raportat la art. 293 (1) C. pr. civ., va respinge ca inadmisibilă cererea de aderare formulată de intimata B.I.R.. (Judecator Decebal Taragan)

(Secţia a V-a comercială, decizia nr. 533/2001)