Articolul 300 Cod procedură penală privind verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei. Minuta şi dispozitivul


Art. 300 cod pr.pen. privind verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei.

Omisiunea procurorului de a dispune prin dispozitivul rechizitoriului punerea în mişcare a acţiunii penale, duce la concluzia că sesizarea instanţei nu este făcută potrivit legii.

( Sent.penală nr.220/28.06.2007 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin dec.pen.nr.1037/13.12.2007 a Curţii de Apel Craiova )

Prin rechizitoriul întocmit de DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi, instanţa a fost investită cu judecarea inculpatei Ş.A.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.3 şi art.4 din Lg.143/2000, privind introducerea şi deţinerea fără drept în ţară de droguri de risc .

În considerentele rechizitoriului procurorul a făcut trimitere numai la dispoziţiile art.262 pct.1 lit.a cod pr.pen. referitoare la punere în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu, însă prin dispozitiv a dispus doar trimiterea în judecată a inculpatei, fără a dispune şi punerea în mişcare a acţiunii penale.

Această omisiune a fost considerată de către instanţă ca reprezentând o neregularitate a actului de sesizare şi nu o eroare materială, cu consecinţa nulităţii absolute a actului conform art.197 alin.2 cod pr.pen.

În acest sens, instanţa a avut în vedere conţinutul dispoziţiilor art.263 cod pr.pen. privind cuprinsul rechizitoriului şi ale art.264 cod pr.pen. potrivit căruia rechizitoriul este actul de sesizare a instanţei şi din interpretarea acestor articole s-a tras concluzia că, dispoziţia privind punerea în mişcare a acţiunii penale este obligatoriu să fie regăsită în dispozitivul actului de sesizare a instanţei. Relativ la acest aspect s-a considerat că numai prin această dispoziţie expresă persoana trimisă în judecată dobândeşte calitatea de inculpat.

Simpla trimitere prin considerentele rechizitoriului la dispoziţiile art.262 pct.1 lit.a cod pr.pen. s-a apreciat că nu este suficientă şi nu înlocuieşte dispoziţia expresă.