Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de recurs a retinut ca în anii universitari 2006/2007, 2007/2008 si 2008/2009, intimatul-reclamant a prestat în cadrul Universitatii S.H. activitati didactice de predare si seminarizare în regim de cumul aferente unui post didactic vacant de profesor universitar.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, prevederile prezentului statut se aplica personalului didactic de predare, didactic auxiliar si de conducere din întregul sistem de învatamânt de stat si particular. Conform art. 85 din acelasi act normativ, posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul titular ori de personal didactic asociat prin cumul sau prin plata cu ora, conform prezentei legi, iar art. 93 reglementeaza în detaliu posibilitatea personalului didactic (din învatamântul de stat, precum si cel al institutiilor de învatamânt privat autorizate sau acreditate) de a fi salarizat si prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face pe o durata de 10 luni din anul universitar, atât norma sa de baza cât si cea aferenta postului didactic de profesor universitar vacant având aceeasi încarcare didactica, acelasi numar de ore prevazuta de art. 81 din Legea nr. 128/1997.
Practic, recurenta-pârâta nu contesta activitatea desfasurata de intimatul-reclamant, apreciind numai ca acordarea unei norme de cumul este o latitudine a conducerii acesteia, iar plata cadrelor vacante, la cumul, se face în functie de resursele financiare de care dispune la un moment dat. Aceasta invoca autonomia universitara si Carta Universitara care, în opinia sa, îi permite acordarea unui procent de 50% pentru cumul, raportat la norma didactica prevazuta de Legea nr. 128/1997.
Recurenta a fost înfiintata si acreditata prin Legea nr. 443/5.07.2002 care, în art. 1 stipuleaza ca aceasta institutie de învatamânt superior, persoana juridica de drept privat si de utilitate publica este parte a sistemului national de învatamânt.
De asemenea, potrivit alin.2 al art. 103 din Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul introducerii actiunii, institutiile si unitatile de învatamânt particular acreditate fac parte din sistemul national de învatamânt si educatie si se supun dispozitiilor prezentei legi. În acelasi sens, art. 188 prevede: „Carta Universitara nu poate avea prevederi contrare legislatiei în vigoare. Nerespectarea legilor în continutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv”.
Prin urmare, recurenta nu poate invoca autonomia sa din punct de vedere economico-financiar, dispozitiile Cartei Universitare, regimul proprietatii private sau o pretinsa egalitate de tratament drept motiv întemeiat pentru încalcarea unor dispozitii legale valabile tuturor institutiilor de învatamânt, indiferent de caracterul lor de stat sau privat. Aceasta întrucât autonomia economico-financiar trebuie a se desfasura în limitele legii si nu în afara ei.
Pentru considerentele expuse, Curtea, vazând dispozitiile art. 312 alin.(1) Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat.
