Suspendarea judecăţii cauzei. Lipsa completării acţiunii în administrativ.
Legea nr. 554/2004 – art. 12
C.E.D.O. – art. 6 alin. 1
Nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, dacă reclamantul nu completează cererea de chemare în judecată cu actele impuse de instanţă, în condiţiile art. 112 C. pr. civ. şi art. 12 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia civilă nr. 606/CA/R din 5 octombrie 2006
Prin încheierea de şedinţă din 5 iulie 2006, pronunţată în dosarul nr. 5378/CA/2006, Tribunalul Arad a suspendat judecarea cererii reclamantului persoană fizică împotriva pârâtei Societatea Română de Televiziune pentru anulare act administrativ, în temeiul prevederilor art. 112 pct. 5 alin. 2, art. 114 alin. 2, art. 304, 339, 336 C. pr. civ., precum şi în temeiul prevederilor art. 12 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamantul şi prin decizia civilă nr. 606 din 5 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 5184/59/2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul, în motivare reţinând că din cuprinsul prevederilor art.114 din rezultă că suspendarea judecăţii se dispune, de regulă, de preşedintele instanţei, iar în cazul acordării unui termen scurt pentru completarea cererii, este obligatorie menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea acesteia atrage suspendare judecăţii. În fine, încheierea de suspendare în cazul necompletării cererii se pronunţă în condiţiile art.339 din Codul de procedură civilă, în cel mult 3 zile de primirea cererii.
În privinţa art. 112 pct. 5 C. pr. civ. se constată că acest text legal se referă la cuprinsul cererii de chemare în judecată, şi anume la unele din elementele de conţinut ale cererii, respectiv arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Art. 12 din Legea contenciosului administrativ stipulează în termeni inderogabili că reclamantul trebuie să anexeze la acţiune copia actului pe care-l atacă, sau după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale, iar în situaţia în care nu a primit un răspuns, trebuie să depună la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică.
În speţă, instanţa a constatat că, în privinţa cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, aceasta nu cuprinde elementele obligatorii menţionate în art. 112 din Codul de procedură civilă, respectiv nu au fost indicate dovezile pe care se sprijină cererea, iar reclamantul nu a respectat nici dispoziţiile art. 12 din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004. Prima instanţă i-a cerut reclamantului să depună copia certificată a petiţiei adresate Societăţii Române de Televiziune Bucureşti şi cu toate demersurile făcute pentru a-l determina să facă precizările necesare, reclamantul a refuzat categoric să se conformeze dispoziţiilor Tribunalului.
Este evident că, în situaţia dată, continuarea procesului este împiedicată exclusiv din vina reclamantului, persoană fizică, care a formulat cerere de chemare în judecată fără însă a respecta condiţiile prescrise în termeni inderogabili în prevederile legale mai sus menţionate şi cu toate că i s-a adus la cunoştinţă să-şi completeze cererea arătându-i-se care sunt completările ce se impun a fi făcute, a refuzat să facă acest lucru, Curtea, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală suspendând judecata.
Curtea constată că, de asemenea, critica referitoare la nerespectarea de către prima instanţă a prevederilor art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este nefondată.
Art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului consacră „dreptul la un proces echitabil”, conform terminologiei consfinţite de Curtea europeană. În termenii art. 6 (1) din Convenţie, exigenţele procesului echitabil au fost exprimate astfel: „orice persoană are dreptul la judecare în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces se impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
Curtea, examinând hotărârea recurată, constată că aceasta nu este contrară exigenţelor procesului echitabil. Dimpotrivă, prima instanţă a făcut o aplicare exactă a prevederilor art.6 din Convenţie. Astfel, reclamantul, aflat în stare de detenţie, a fost adus în faţa judecătorului care i-a explicat că este obligatoriu a face completări ale cererii de chemare în judecată, iar menţiunile ce i se cereau a fi făcute nu reprezentau în nici un caz obstacole în exercitarea drepturilor sale procesuale, ci presupuneau un efort minim din partea acestuia pentru a se stabili cadrul procesual al litigiului (inclusiv cine este pârât – cel căruia i-a fost adresată reclamaţia administrativă).
În acest fel, reclamantului i s-a asigurat accesul concret şi efectiv la judecător, care presupune ca justiţiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act constituind o atingere adusă drepturilor sale” (Bellet contra Franţa, 4 decembrie 1995), însă datorită poziţiei adoptată chiar de reclamant, prima instanţă nu a putut pronunţa o sentinţă prin care litigiul să fie soluţionat, sentinţă care să reprezinte „un răspuns specific şi explicit” la susţinerile din cererea de chemare în judecată, prin aceasta, evident, neîncălcându-i-se accesul la justiţie, consacrat în art. 21 din Legea fundamentală română.
??
??
??
??
1
