Din interpretarea dispozitiilor art. 59 Codul familiei, rezulta ca actiunea în stabilirea paternitatii copilului nascut din afara casatoriei are scopul de a reglementa statutul civil al acestuia, vizând, astfel, un interes major al copilului.
Pentru stabilirea paternitatii în afara casatoriei, este necesar sa se dovedeasca, prin orice mijloace de proba admise de lege, nu numai legatura dintre mama copilului si presupusul tata în perioada conceptiei, ci si ca tatal copilului este, în mod cert, barbatul cu care ea a avut asemenea legaturi.
În speta dedusa judecatii, prin decizia instantei de apel, nr. 61/10.02.2011, s-a stabilit ca autorul pârâtilor este tatal minorei A.M., nascuta la data de 28 aprilie 1999, încuviintându-se ca, pe viitor, copilul sa poarte numele de familie al tatalui.
Se critica de catre recurenti prin calea de atac formulata, împrejurarea ca instanta a interpretat în mod gresit legea, respectiv dispozitiile art. 59 Codul Familiei si art. 1199 Cod civil, invocate în motivarea hotarârii din apel.
Ratiunea instituirii prezumtiilor (asa cum sunt reglementate în art. 1199 Cod civil) rezida în necesitatea de a descoperi adevarul si în acele cazuri în care judecatorul nu are la dispozitie probe directe. Ele reprezinta, practic, consecinte pe care magistratul, întemeindu-se pe propria sa putere de judecata si experienta, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Aceste prezumtii se întemeiaza pe rationamente logice pe care instanta le foloseste pentru a determina existenta sau inexistenta unui fapt, iar potrivit art. 1203 Cod civil, prezumtia stabilita de judecator trebuie sa aiba „o greutate si puterea de a naste probabilitatea”.
În cauza, raportat la specificul pricinii deduse judecatii, la principiul interesului superior al copilului, pe baza interpretarii probelor administrate , tribunalul a stabilit ca numitul I.M. este tatal minorei R.A.M. În acest sens, pe baza analizei coroborate a declaratiilor de martori cu atitudinea procesuala a pârâtilor, instanta a retinut ca s-a dovedit convietuirea partilor în perioada conceptiei copilului, faptul ca relatia reclamantei cu autorul pârâtilor era una de durata, I.M. recunoscând public ca minora era fiica sa , de cresterea careia s-a ocupat efectiv.
Cert este ca, la stabilirea acestei solutii, instanta a uzitat si de prezumtie ca mijloc de proba, interpretând faptul ca împiedicarea de catre pârâti a administrarii unei probe ( respectiv refuzul categoric al acestora de a se prezenta la INML Mina Minovici în vederea efectuarii expertizei ADN) si a stabilirii adevarului, face sa se presupuna ca adevarul ce trebuia stabilit este unul cu consecinte negative în ceea ce îi priveste pe pârâti, si anume, faptul ca autorul acestora este tatal minorei din cauza de fata.
În raport de situatia expusa în precedent, nu a putut fi primita critica recurentilor în sensul ca tribunalul ar fi facut o gresita interpretare a dispozitiilor art. 59 Codul familiei si art. 1199 Cod civil.
Pe de alta parte, sustinerile pârâtilor în sensul ca hotarârea nu ar fi motivata în drept si astfel s-au încalcat dispozitiile art. 261 alin. 5 C.pr.civila, au fost înlaturate, întrucât lecturând continutul deciziei atacate, s-a constatat ca instanta a fundamentat si explicat, în detaliu, masurile adoptate, oferind instantei de control judiciar o înlantuire logica a faptelor si regulilor de drept pe baza carora s-a ajuns la concluzia prezentata în dispozitiv. Totodata, s-au expus clar si concis argumentele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au înlaturat anumite cereri ale partilor, s-a facut referire la opinii din doctrina în materia supusa judecatii, astfel încât motivarea raspunde, pe deplin, exigentelor instituite de art. 261 alin. 5 C.pr.civila.
În ceea ce priveste nemultumirea recurentilor referitoare la modul în care instanta a interpretat depozitiile martorilor audiati în cauza Curtea nu a mai procedat la analizarea acesteia, având în vedere ca vizeaza motive de netemeinicie, iar recursul, în actuala reglementare, poate fi exercitat numai pentru unul din cazurile de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civila.
În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat, ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 C.pr.civila, invocate de recurenti în sustinerea caii de atac, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civila, a respins, ca nefondat, recursul mentinând ca legala si temeinica decizia atacata.
