a) Nu s-a încălcat dreptul la apărare dacă instanţa i-a asigurat inculpatului apărarea prin desemnarea unui avocat din oficiu, concluziile acestuia fiind consemnate în încheierea recurată.
b) Nu era obligatorie desemnarea unui interpret deoarece inculpatul (cetăţean chinez) cunoaşte limba română, întrucât acesta face acte de comerţ de mai mulţi ani în România.
împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului X.F. pe o durată de 30 de zile, acesta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul faptului că în încheiere nu este menţionat numele apărătorului din oficiu, iar delegaţia acestuia nu se află în dosar.
De asemenea, în cauză nu a fost desemnat un interpret, deoarece inculpatul, fiind cetăţean chinez, nu cunoaşte limba română.
Curtea a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că instanţa i-a asigurat inculpatului apărarea prin desemnarea unui avocat din oficiu, concluziile acestuia fiind consemnate în încheierea recurată, iar în cauză nu era obligatorie desemnarea şi a unui interpret, întrucât inculpatul cunoaşte limba română, şi face acte de comerţ, de mai mulţi ani, în România.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.004/1999) NOTA: a) în ce priveşte prima problemă pe care o ridică speţa – referitoare la lipsa delegaţiei şi numele avocatului din oficiu – soluţia Curţii ni se pare legală, într-adevăr, faptul că în partea introductivă a încheierii nu se menţionează numele apărătorului inculpatului arestat, iar la dosarul cauzei nu există o împuternicire emisă de baroul avocaţilor, nu echivalează cu lipsa asistenţei juridice – caz de nulitate prevăzut de art. 197 alin. 2 raportat la art. 171 alin. 2 Cod procedură penală – atâta vreme cât în cuprinsul încheierii sunt arătate, pe larg, concluziile puse de apărător.
Pe de altă parte, este de observat că inculpatul practic nu contestă împrejurarea că ar fi fost asistat de apărătorul din oficiu, ci invocă nişte deficienţe de ordin administrativ, datorate lipsei de profesionalism a grefierului de şedinţă, care nu sunt de natură să atragă nici măcar o nulitate relativă – nefiind vorba de o vătămare a drepturilor inculpatului – nicidecum o nulitate absolută.
(în acest sens, vezi decizia penală nr. 121/1995 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală în Culegere VI, pag. 35; decizia nr. 143/1996 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia l-a penală în Culegere VII, pag. 243.) Există şi un punct de vedere contrar – pe care nu îl împărtăşim -, potrivit căruia simpla menţiune făcută în partea introductivă a sentinţei privitoare la prezenţa unui apărător din oficiu, care ar fi solicitat aplicarea unei pedepse mai uşoare, nu este de natură a forma convingerea că inculpatul arestat preventiv a beneficiat de asistenţă juridică, atâta vreme cât nu s-a indicat numele apărătorului din oficiu şi nici delegaţie avocaţială nu există la dosar, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. 2 Cod procedură penală asistenţa juridică era obligatorie, nerespectarea acestor prevederi legale fiind sancţionată cu o nulitate absolută, conform art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, în speţă există cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 6 Cod procedură penală. (Decizia nr. 171/1997 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală în Culegere VIII, pag. 45.)
Manifestând un formalism excesiv, decizia asimilează nişte carenţe de ordin administrativ nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, se încalcă, în mod flagrant, principiile generale de drept referitoare la forţa probantă a unui act autentic – hotărârea -, în cazul căruia menţiunile pe care le conţine fac deplină dovadă până la înscrierea în fals. b) Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat de inculpat, referitor la lipsa interpretului, soluţia Curţii este greşită.
Faptul că inculpatul, cetăţean chinez, face acte de comerţ în România nu îndrituia instanţa să instituie o prezumţie ad-hoc că inculpatul cunoaşte limba română, fără ca acest aspect să rezulte din dosar.
Considerăm că omisiunea de a asigura inculpatului, care nu vorbeşte limba română, posibilitatea de a vorbi în instanţă şi a pune concluzii prin traducător, constituie o încălcare vădită a prevederilor art. 8 Cod procedură penală, ceea ce atrage o nulitate relativă, dar care, întrucât împietează asupra aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei, se „converteşte” într-o nulitate absolută, ce poate fi invocată şi trebuie luată în considerare din oficiu, în orice stare a procesului penal, conform art. 197 alin. 4 Cod procedură penală. (V.B.)