Revizuire. Incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă Revizuire


Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă se poate cere revizuirea, dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cerere.

Existenţa unei practici judiciare într-un anumit sens nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârile judecătoreşti indicate de revizuientă neputând constitui înscrisuri doveditoare, care să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, neavând valoare probatorie în cauză, de natură a determina pronunţarea unei alte soluţii.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg.-Mureş la data de 04 august 2011 sub nr. 272/43/2011, revizuenta B.M. a formulat o cerere de revizuire a Deciziei nr.727 din 14.07.2011 pronunţată în dosarul nr.1995/102/2010 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, solicitând desfiinţarea deciziei atacate şi respingerea recursului promovat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş împotriva Sentinţei civile nr.144 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Mureş.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat că dispoziţia Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Mureş nr. 61 din 20.05.2010, care a avut ca efect încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei cu instituţia publică, a fost emisă de o persoană care avea calitatea de ordonator terţiar de credite în cadrul unităţii pârâte şi nu avea delegate competenţe de a numi sau elibera din funcţie salariaţi ai Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Mureş, putând doar angaja instituţia în ceea ce priveşte utilizarea creditelor bugetare aprobate.

În acest sens s-a pronunţat Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarele nr.176/102/2010, nr.180/102/2010, nr.179/102/2010, nr.178/102/2010 şi nr.177/102/2010, hotărârile pronunţate constituind înscrisuri de care revizuenta a luat cunoştinţă după pronunţarea deciziei a cărei revizuire o solicită.

În drept, revizuenta a invocat dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Intimata Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că persoana care a emis dispoziţia în litigiu a avut delegate atribuiţii şi responsabilităţi de conducere în perioada respectivă.

Totodată, intimata a arătat că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât deciziile la care face referire revizuenta, cu titlu de practică judiciară, au fost pronunţate anterior deciziei contestate în această cauză şi oricum nu pot constitui temei al unei cereri de revizuire.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenta B.M., instanţa constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 727/R din data de 14.07.2011 pronunţată de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. 1995/102/2010, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş împotriva Sentinţei nr.144 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Mureş, şi s-a dispus modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta B.M..

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că postul de secretar dactilograf ocupat de reclamantă a fost suprimat din statul de funcţii, situaţie în care măsura concedierii dispusă faţă de aceasta respectă exigenţele impuse de art. 65 din Codul muncii, în sensul că desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă.

Reclamanta a solicitat revizuirea acestei hotărâri invocând dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 5 din C.pr.civ.

Curtea a constat că decizia a cărei revizuire se solicită este pronunţată de o instanţă de recurs care evocă fondul, încadrându-se în dispoziţiile art. 322 C.pr.civ., şi este formulată în termenul prevăzut de art.324 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art.322 pct. 5 C.pr.civ., Curtea a constat că, potrivit textului legal menţionat, se poate cere revizuirea dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cerere.

Curtea a constat că existenţa unei practici judiciare într-un anumit sens nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ. Hotărârile judecătoreşti indicate de revizuentă nu pot constitui înscrisuri doveditoare, care să nu fi putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, neavând valoare probatorie în cauză, de natură a determina pronunţarea unei alte soluţii. Înscrisul doveditor în sensul dispoziţiilor art.322 pct.5 C.pr.civ., chiar dacă poate fi o hotărâre judecătorească obţinută pe baza unei acţiuni introdusă înainte de soluţionarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, trebuie să fie probant prin el însuşi, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa a cărei hotărâre se atacă, ar fi putut duce la pronunţarea unei alte soluţii, însă nu este cazul în speţă, întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de revizuente indică orientarea practicii judiciare la un moment anterior pronunţării hotărârii în această cauză.

În consecinţă, Curtea a constat că nu este incident în cauză motivul de revizuire invocat, astfel încât, pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 326 C.pr.civ., a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 727/R din 14 iulie 2011 a Curţii de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. 1995/102/2010.