– Codul Muncii, art. 40 alin. 2 lit. „c”, art. 160, art. 161, art. 162 alin. 2
Pârâta nu a dovedit că obiectivele iniţiale fixate la începutul anului 2010 şi comunicate reclamantei ar fi fost modificate, deşi o astfel de modificare trebuia să îmbrace aceeaşi formă şi să fie comunicată angajatei, întrucât prin actul adiţional recurenta s-a obligat să comunice obiectivele la începutul fiecărui an angajatului.
Pârâta nu a dovedit că obiectivele iniţiale fixate la începutul anului 2010 şi comunicate reclamantei ar fi fost modificate, deşi o astfel de modificare trebuia să îmbrace aceeaşi formă şi să fie comunicată angajatei, întrucât prin actul adiţional recurenta s-a obligat să comunice obiectivele la începutul fiecărui an angajatului.
Orice modificare ulterioară a obiectivelor, făcută fără a se aduce la cunoştinţa angajatului este lovită de nulitate, cu atât mai mult cu cât modificarea a intervenit la finalul anului respectiv.
Orice modificare ulterioară a obiectivelor, făcută fără a se aduce la cunoştinţa angajatului este lovită de nulitate, cu atât mai mult cu cât modificarea a intervenit la finalul anului respectiv.
Prin Sentinţa civilă nr. 1930 din 08.11.2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 3313/102/2011 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta L.I.T. în contradictoriu cu pârâta SC H.R. SRL şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.410 lei, reprezentând parte restantă din adaosul la salariu cuvenit conform actului adiţional nr. 1247/7.04.2009 la contractul individual de muncă, a sumei de 150,33 lei şi a sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite reclamantei pentru zilele de 6.09.2011, 18.10.2011 şi 1.11.2011, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a dispus respingerea restului pretenţiilor privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a dovedit că obiectivele iniţiale fixate la începutul anului 2010 şi comunicate reclamantei ar fi fost modificate. Din corespondenţa pe e-mail nu rezultă acest aspect. Or, orice comunicare a obiectivelor modificate trebuia făcută în aceeaşi formă ca şi cea de la stabilirea lor iniţială.
În aceste condiţii, orice modificare ulterioară a obiectivelor, care a fost făcută fără a se aduce la cunoştinţa angajatului şi încă la sfârşitul anului pentru care sunt propuse obiectivele, este lovită de nulitate. De altfel, din actul adiţional la pct.2 lit.c rezultă că „obiectivele se comunică de către angajator la începutul fiecărui an”.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâtei că este atributul angajatorului stabilirea cuantumului bonusului, instanţa a constatat că acesta este de fapt rezultatul negocierii dintre angajator şi salariat, conform art.162 alin.2 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri pârâta SC H.R. SRL, prin reprezentant legal, a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod greşit şi în pofida argumentelor susţinute în mod repetat, instanţa de fond a considerat că, în speţă, ar fi vorba de o modificare a obiectivelor iniţiale, care ar fi trebuit comunicate intimatei – fără a indica însă în mod concret temeiul legal al acestei potenţiale obligaţii stabilite în sarcina recurentei.
Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 160, 161 şi 162 alin. 2 din Codul muncii, considerând că bonusul în discuţie este inclus în categoria „alte adaosuri salariale” şi în consecinţă este cuvenit integral, indiferent de rezultatele evaluării profesionale. În cuprinsul motivării sentinţei atacate, instanţa de fond a reţinut în mod nejustificat că recurenta ar fi recunoscut că intimata şi-a îndeplinit toate obiectivele, cu excepţia celor care depindeau de rezultatul auditului de personal – obiectivele în discuţie ale intimatei erau obiective complexe, formate dintr-o multitudine de activităţi componente, al căror grad de realizare a fost luat în calcul la evaluare.
Recurenta a mai susţinut că bonusul în discuţie este un beneficiu stabilit de angajator pentru extra-performanţa salariaţilor, prin atingerea unor obiective agreate la începutul fiecărui an. Aşadar, nu poate fi considerat un drept salarial suplimentar garantat, cum sunt sporurile legale sau primele de sărbători, spre exemplu.
Singura prevedere referitoare la obiectivele de performanţă din Codul muncii este conţinută de art. 40 alin. 1 lit. f, care statuează că angajatorul are dreptul să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora. Actul adiţional la contractul de muncă al intimatei prevede doar obligativitatea comunicării de către angajator, la începutul anului, a obiectivelor de evaluare. Nu este vorba despre o modificare a obiectivelor iniţiale, ci de luarea în considerare a unor activităţi componente ale obiectivelor personale, nominalizate ca „obiective alternative”. În mod superficial, prima instanţă nu a ţinut cont de toate precizările recurentei, nu a analizat natura activităţilor evaluate, considerând că este vorba de o modificare a obiectivelor iniţiale.
Această considerare a activităţilor componente drept obiective alternative – care în fond sunt chiar activităţi aferente fişei de post a intimatei – reprezintă o dovadă a disponibilităţii şi a bunei-credinţe a recurentei. În mod abstract, neîndeplinirea unui obiectiv agreat ca atare, indiferent de cauză, ar trebui să aibă ca şi consecinţă diminuarea proporţională a bonusului. Nu există temeiuri legale sau statutare în acest sens, drept pentru care angajatorul nu este obligat să procedeze în mod obligatoriu la înlocuirea unor obiective/criterii de performanţă agreate care nu pot fi duse la îndeplinire de angajat.
Recurenta a mai invocat lipsa temeiului legal al acţiunii introductive, de vreme ce nici art. 40 alin. 2 lit. c, nici art. 161 din Codul muncii nu stabilesc un drept subiectiv concret în favoarea intimatei, a cărui restabilire să fie posibilă pe calea unei acţiuni în justiţie. Din contră, normele legale pe care se bazează acţiunea introductivă au caracter generic şi nu pot constitui în vreun fel temeiul de drept al acţiunii introductive.
Recurenta a reiterat susţinerea conform căreia nu este vorba de neacordarea unor drepturi salariale de bază sau a unor sporuri garantate, care ar fi incluse în salariul de bază, ci este vorba de acordarea parţială a unui bonus a cărui valoare maximă este stabilită printr-un act adiţional la contractul de muncă, în funcţie de evaluarea realizată de către angajator.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct.9, 3041 şi art. 274 din Codul de procedură civilă, art. 39, 40, 160 şi 161 din Codul muncii.
Intimata reclamantă L.I.T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă şi menţinerea sentinţei pronunţată de Tribunalul Mureş, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata a arătat că evaluarea activităţii sale nu s-a mai raportat la obiectivele comunicate la începutul anului 2010, ci au fost avute în vedere obiective alternative, care nu-i fuseseră comunicate.
S-a mai arătat că angajatorul a achitat salariatei numai 70% din bonusul cuvenit, deşi neîndeplinirea integrală a obiectivelor s-a datorat exclusiv culpei SC H.R. SRL care nu a finalizat până la sfârşitul anului 2010 auditarea personalului.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, precum şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta este angajată a societăţii recurente, din data de 08.03.1999, în funcţia de şef administrare personal, conform contractului individual de muncă nr. 1361 din 24.03.1999.
Prin actul adiţional nr. 147 din 07.04.2009 părţile au convenit ca pentru obiectivele comunicate la începutul fiecărui an, angajata să fie remunerată cu suma de 4700 lei bonus anual maxim, acordat proporţional cu procentul de realizare a obiectivelor anuale, în funcţie de evaluarea realizării acestora.
Pentru anul 2010 au fost stabilite 5 obiective, pct.1 şi 2 comune tuturor angajaţilor şi punctele 3, 4, 5 personale, respectiv : 3. Obiectiv/Proiect „revizuire proceduri resurse umane” (30%); 4. Obiectiv/Proiect „revizuire fişe post producţie la finalizarea auditului de post” (40%), 4.1 Centralizare fişe de post actuale pentru personalul direct productiv , tehnic şi depozit în format index cu link pentru fiecare tip fişă de post, 4.2 Reactualizare fişe de post Sighişoara, conform rezultatelor auditului de post, comunicate de personalul implicat în auditarea posturilor 20%, 4.3 Distribuirea pe bază de semnătură a noilor fişe de post (Sighişoara)-10%. şi 5.Obiectiv / Participarea la un seminar de specialitate.
În urma evaluării activităţii reclamantei, pârâta recurentă a constatat că angajata a îndeplinit obiectivele de la punctele 1, 2, 3 şi 5 în procent de 100%, iar pentru obiectivul de la punctul 4 în procent de 25%, a considerat ca obiective alternative la pct.4 pct. 4.2 şi pct. 4.3 – a) verificarea fişelor de post existente la iniţierea proiectului PWC şi centralizarea în vederea revizuirii în cadrul procedurii de şi b) verificarea integralităţii dosarului personal al angajaţilor –în speţă a fişei de post şi verificarea poziţiei ocupate de angajaţii aflaţi în administrarea şi atestarea acesteia prin fişă sau un profil a/al postului.
Pârâta a analizat activitatea reclamantei prin raportare la aceste obiective alternative, întrucât obiectivele iniţiale de la pct. 4.2 şi 4.3 erau dependente de un proiect organizaţional în desfăşurare, ce viza elaborarea unui sistem de evaluare a performanţelor angajaţilor şi se puteau realiza numai ulterior efectuării auditului de post.
Stabilirea cuantumului bonusului este rezultatul negocierii dintre angajator şi salariat conform art. 162 alin.2 din Codul muncii, nefiind întemeiate argumentele recurentei în sensul că acesta este atributul angajatorului şi că obligaţia reţinută în sarcina acesteia de a plăti bonusul angajatului nu are un temei legal.
Potrivit art. 160 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri., în speţă, bonusul, iar ca urmare a convenţiei părţilor acesta trebuia achitat salariatului care şi-a îndeplinit obiectivele. Din această perspectivă prima instanţă nu a făcut o greşită aplicare a legii. Faptul că anumite obiective nu au putut fi îndeplinite din considerente care exced responsabilităţii angajatului, nu poate influenţa rezultatul evaluării şi nici nu poate justifica efectuarea evaluării prin raportare la alte obiective, pe care salariatul nu le-a cunoscut.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a constat că prima instanţă a dat o interpretare corectă probelor administrate, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.
În consecinţă, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de pârâta SC H.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1930 din 08.11.2011 pronunţată în dosarul nr. 3313/102/2011 al Tribunalului Mureş.
De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, fiind în culpă procesuală, recurenta urmează a fi obligată la plata către intimată a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, conform extrasului de cont de la fila 18. Cu privire la cheltuielile de deplasare, întrucât acestea nu au fost ocazionate de deplasarea în faţa instanţei de judecată la termenele fixate, nu vor fi incluse în cheltuielile de judecată la care urmează a fi obligată recurenta.
