– Codul Muncii, art. 61 – 67, art. 76, art. 78
Postul pe care l-a ocupat reclamantul a fost desfiinţat, motivul pentru care s-a produs acest lucru fiind de natură financiară. Faptul că în statul de funcţii a protopopiatului au rămas alţi angajaţi nu duce la concluzia că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului nu a avut o cauză serioasă.
Desfacerea contractului de muncă al reclamantului a fost generată de o desfiinţare efectivă a postului acestuia, iar cauza financiară invocată de pârât este una serioasă.
Prin contestaţia înregistrată la 17.01.2011 la Tribunalul Harghita, reclamantul P.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Protopopiatul Ciuc Superior, anularea deciziei de concediere nr. 443/22.12.2010 emisă de către pârâtă, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa în funcţia deţinută anterior actului de concediere, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, şi reactualizate de care a fost lipsit în urma concedierii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul P.C.S.– Punct de lucru P.R.C. Lunca de Sus în funcţia de administrator, funcţie pe care a îndeplinit-o până la data desfacerii contractului de muncă. De asemenea, reclamantul a arătat că măsura desfacerii contractului individual de muncă are la bază considerente de ordin subiectiv, determinate de reaua voinţă a reprezentantului P.C.S.şi nu pe baza unor criterii obiective. De asemenea, reclamantul a arătat că decizia contestată a fost emisă de o persoană fără capacitate procesuală.
În fine, reclamantul a arătat că decizia atacată încalcă prevederile art. 61 – 67, respectiv 76 şi 78 Codul muncii.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 468/09.02.2012 a admis acţiunea reclamantului, a dispus anularea deciziei de concediere, a obligat pârâta să procedeze la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de concediere, a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate de care a fost lipsit în urma concedierii. De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele hotărârii, Tribunalul Harghita a arătat următoarele :
Reclamantul a fost angajat la data de 01.08.2009 în cadrul P.C.S.– Punct de lucru P.R.C. Lunca de Sus, îndeplinind funcţia de administrator.
La data de 22.12.2010, prin decizia nr. 443, angajatorul – pârâtul Protopopiatul Ciuc Superior a încetat contractul individual de muncă al reclamantului, în temeiul prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ţinându-se cont de hotărârea Adunării Generale a Consiliului Parohial din data de 28.11.2010, care viza desfiinţarea unui loc de muncă, pentru considerente de reorganizare şi restructurare a personalului salariat.
Din conţinutul adresei nr. 190/01.09.2010, emisă de Protopopiatul Romano-Catolic Ciuc rezultă necesitatea reducerii personalului administrativ al P.R.C. Lunca de Sus, din motive de ordin financiar.
La data de 30.11.2010, reclamantului i s-a comunicat notificarea nr. 245/2010, prin care i se aducea la cunoştinţă că P.R.C. Lunca de Sus se află într-un proces de reorganizare a activităţii, respectiv restructurarea postului de administrator, actul ţinând loc şi de preaviz.
Decizia de concediere a fost emisă în formă scrisă, fiind motivată în fapt şi în drept, în conţinutul acesteia regăsindu-se motivele care au determinat concedierea şi durata preavizului.
Potrivit art. 65 alin. 2 Codul muncii, în raport cu probatoriul administrat în cauză, pârâtul nu a dovedit existenţa în mod concret a necesităţii reducerii postului reclamantului, în contextul dificultăţilor financiare invocate şi nedovedite. Astfel, din cuprinsul statelor de personal rezultă că, din totalul de 5 posturi de administrator a fost restructurat doar un singur post, acela ocupat de reclamant. Acest lucru poate duce la concluzia unei lipse de obiectivitate în aplicarea prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, în contextul în care sunt cunoscute şi divergenţele dintre reclamant şi preotul paroh al P.R.C. Lunca de Sus.
Sunt sugestive în acest sens plângerea penală depusă de reclamant împotriva preotului paroh, precum şi adresa nr. 28/13.10.2010, prin care i se cere reclamantului să-şi depună demisia, în caz contrar, reclamantului urmând a i se desface disciplinar contractul de muncă.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate şi respingerea pe fond a cererii reclamantului.
În considerentele recursului s-a arătat că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a avut loc ca urmare a problemelor financiare pe care pârâtul le are. În luna august 2010, A.R.C. Alba Iulia a comunicat pârâtului faptul că finanţarea salariilor de către Statul Român va fi sistată începând cu luna decembrie 2010, ceea ce impune restructurări şi disponibilizări. Acesta este motivul pentru care pârâtul a luat măsura desfacerii contractului de muncă al reclamantului, în temeiul art. 65 Codul muncii, deşi încă din luna septembrie, reclamantul a avut abateri disciplinare grave.
Instanţa de fond a apreciat eronat că nu s-a dovedit necesitatea reducerii postului reclamantului, deşi s-au depus la fondul cauzei atât adresa Arhiepiscopiei Alba Iulia, cât şi statul de funcţii, precum şi adresa nr. 190/2010, din care rezultă problemele financiare cu care se confruntă pârâtul.
Niciodată, subliniază pârâtul, nu s-a susţinut că desfacerea contractului de muncă ar fi avut drept cauză abateri disciplinare sau inaptitudini ale reclamantului, măsura adoptată faţă de acesta având drept scop reducerea cheltuielilor.
Un alt aspect invocat de pârât este acela că reclamantul a beneficiat în urma desfacerii contractului individual de muncă de măsuri de protecţie socială, reglementate de Legea nr. 76/2002.
La recurs s-au ataşat următoarele documente : adeverinţa nr. 5017/2012 emisă de A.J.O.F.M. Harghita, adresa nr. 190/2010 emisă de Protopopiatul Ciuc, adeverinţa nr. 257/2011 emisă de A.R.C. Alba Iulia, referatul de constatare şi procesul-verbal încheiat de P.R.C. Lunca de Sus cu privire la activitatea reclamantului.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a constat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desfiinţarea locului de muncă trebuind să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Aceste dispoziţii arată că pentru a putea fi incidente trebuie îndeplinite două condiţii, şi anume o desfiinţare reală a postului, care să fie determinată de o cauză reală şi serioasă.
Adeverinţa nr. 257/2011, emisă de A.R.C. Alba Iulia dovedeşte faptul că postul pe care l-a ocupat reclamantul a fost desfiinţat, motivul pentru care s-a produs acest lucru fiind de natură financiară.
Este adevărat că din cele 5 posturi de administrator cuprinse în statul de personal al protopopiatului s-a desfiinţat doar unul singur, dar aceasta nu poate duce în mod automat la concluzia că desfiinţarea postului s-a făcut nu pe criterii obiective, generate de lipsa fondurilor, ci pe unul de natură subiectivă. În privinţa cauzei ce a determinat această desfiinţare, A.R.C., adică forul superior şi nicidecum protopopiatul ori parohia la care lucra reclamantul, a arătat că motivele desfiinţării postului sunt de natură financiară. La rândul său, Protopopiatul Ciuc a comunicat, prin adresa nr. 190/2010 P.R.C. Lunca de Sus, unde lucra efectiv reclamantul, necesitatea reducerii personalului administrativ, datorită unor probleme grave financiare. Aşadar, argumentaţia reclamantului, cum că desfacerea contractului de muncă a fost determinată şi promovată de jos în sus, urmare a conflictelor personale dintre preotul paroh şi reclamant nu se susţin, pentru că actele depuse la dosar dovedesc că măsura de desfacere a contractului de muncă a fost generată de solicitarea forurilor superioare, adresată P.R.C. Lunca de Sus, de a restrânge personalul.
Este adevărat că, cel puţin din documentele depuse de reclamant la dosar ar rezulta existenţa unei situaţii conflictuale între reclamant şi preotul paroh din Lunca de Sus, însă acest lucru nu poate duce automat la concluzia că desfacerea contractului de muncă a avut drept scop „pedepsirea” reclamantului pentru insubordonarea faţă de preotul paroh.
Mai mult, nici chiar faptul că în statul de funcţii a protopopiatului au rămas alţi angajaţi nu duce la concluzia că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului nu a avut o cauză serioasă.
Pârâtul, în calitate de angajator, este cel care stabileşte modul în care poate face ca activitatea din cadrul protopopiatului să se desfăşoare eficient şi cu cheltuieli mai puţine.
În concluzie, Curtea a constat că desfacerea contractului de muncă al reclamantului a fost generată de o desfiinţare efectivă a postului acestuia, iar cauza financiară invocată de pârât este una serioasă.
Pentru aceste motive, instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
