În speta, actul juridic intitulat ,,contract de vânzare-cumparare de drepturi litigioase’’ a vizat în mod neechivoc o operatiune permisa prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil, partile urmarind sa opereze o translatie – asupra cesionarilor – a drepturilor invocate în considerarea calitatii cedentilor, de pretinse persoane îndreptatite la masuri reparatorii pentru acest imobil în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind si autorii notificarii facute anterior); cesionarii urmau sa preia si calitatea procesuala avuta de contestatorii cedenti în litigiul cu persoana detinatoare a imobilului – societatea reclamanta.
Referitor la posibilitatea translatarii calitatii de ,,persoana îndreptatita’’, astfel cum este ea definita prin art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, catre o terta persoana, jurisprudenta nu reflecta o practica relevanta în prezenta cauza. Astfel, prin decizia civila 3562/12.05.2004 a Î.C.C.J.–Sectia civila s-a pus în discutie calitatea de persoana îndreptatita a persoanei careia i s-a înstrainat bunul mai înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, subdobânditorul neputându-se considera, din perspectiva calitatii de succesor cu titlu particular, persoana îndreptatita în sensul dat de art. 3 din lege. Aceeasi viziune se regaseste în decizia 8118/9.10.2009 a Î.C.C.J., care a contestat succesorului cu titlu particular calitatea de persoana îndreptatita la masuri reparatorii, chiar daca acesta (iar nu titularul dreptului vândut) a formulat notificarea în termenul legal.
Aceste solutii jurisprudentiale nu sunt însa concordante cu situatia de fapt relevata în prezenta cauza, întrucât cedentii F. formulasera în nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de catre cedenti a contestatiei la decizia data notificarii lor). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, partile au consimtit la transmiterea calitatii procesuale dobândite de cedenti în favoarea cesionarilor, pentru ca acestia din urma sa faca demersurile apreciate ca necesare pentru obtinerea, pe cale judiciara, a dreptului pretins.
Aceste solutii jurisprudentiale nu sunt însa concordante cu situatia de fapt relevata în prezenta cauza, întrucât cedentii F. formulasera în nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de catre cedenti a contestatiei la decizia data notificarii lor). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, partile au consimtit la transmiterea calitatii procesuale dobândite de cedenti în favoarea cesionarilor, pentru ca acestia din urma sa faca demersurile apreciate ca necesare pentru obtinerea, pe cale judiciara, a dreptului pretins.
Nu exista asadar similitudine de situatii, si daca legiuitorul a restrâns, prin textele art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea în natura sau masurile reparatorii, la cel deposedat abuziv si la mostenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit si o interdictie în privinta încheierii ulterioare a unui contract de vânzare a drepturilor litigioase de catre aceste persoane, în favoarea unor terti.
Nu exista asadar similitudine de situatii, si daca legiuitorul a restrâns, prin textele art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea în natura sau masurile reparatorii, la cel deposedat abuziv si la mostenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit si o interdictie în privinta încheierii ulterioare a unui contract de vânzare a drepturilor litigioase de catre aceste persoane, în favoarea unor terti.
Încheierea acestui contract nu putea urmari sistarea procesului (ca în cazul retractului litigios), câta vreme cesionarii au platit un pret al cesiunii fara sa obtina si beneficiul demersului lor, care în speta se traduce prin analizarea legitimitatii dreptului invocat de cedenti prin notificare si speranta de a obtine una dintre masurile reparatorii la care ar fi fost îndreptatiti si intimatii F., în temeiul Legii 10/2001.
Prin sentinta civila nr. 1256/16 iulie 2010 a Tribunalului Constanta a fost respinsa ca nefondata actiunea reclamantei S.C. M S.A. privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1198/9.07.2004 încheiat între pârâtii F.C. si F.E. ca vânzatori si C.C. si C.S., ca si cumparatori ai acestor drepturi.
Prima instanta a avut în vedere ca societatea reclamanta este detinatoarea imobilului situat în Constanta, str. V.A., cu privire la care pârâtii F. au formulat – în temeiul Legii nr.10/2001 – doua notificari, una adresata societatii, cealalta Primarului Municipiului Constanta, prin care s-a solicitat restituirea integrala a imobilului.
Prin decizia nr.135 din 4.06.2004 reclamanta a respins cererea de restituire în natura a constructiei, aratându-se ca are calitatea de dobânditor de buna credinta, având totodata capital privat. Pârâtii notificatori au formulat contestatie, cauza fiind înregistrata sub nr. 1190/36/2007 la Tribunalul Constanta, însa în timp ce cauza era pendinte a fost încheiat un contract de vânzare-cumparare prin care notificatorii au transmis pârâtilor C.C. si C.S. toate drepturile litigioase pretinse în cadrul procedurii reglementate de Legea nr.10/2001.
Reclamanta a invocat în prezentul litigiu nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare de drepturi litigioase, invocând în esenta cauza ilicita si obiectul ilicit al acestui act, prin raportare la dispozitiile Legii nr. 10/2001, în privinta calitatii de persoane îndreptatite la masuri reparatorii în temeiul legii.
Instanta de fond a apreciat ca nu subzista însa aceste critici de nulitate, întrucât vânzarea (cesiunea) de drepturi litigioase este reglementata de art. 1392 Cod civil si are ca obiect sansele câstigarii sau pierderii unui proces, indiferent daca procesul se refera la un drept real sau de creanta. Spre deosebire de o vânzare-cumparare uzuala, a aratat judecatorul fondului, vânzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, deoarece partile nu cunosc existenta certa a dreptului lor de la momentul realizarii acordului de vointa, iar vânzatorul nu poate garanta cumparatorului recunoasterea în instanta a dreptului clamat, prin câstigarea procesului.
S-a aratat ca sunt îndeplinite si în speta conditiile generale de validitate a unei asemenea conventii si ca în speta nu se poate retine ca vânzarea de drepturi litigioase a avut un obiect ilicit, deoarece nu exista nici o dispozitie legala care sa interzica în mod expres înstrainarea de catre persoanele îndreptatite (în sensul Legii 10/2001), a drepturilor litigioase ce deriva din atacarea în instanta a deciziei/dispozitiei unitatii detinatoare.
Încheierea actelor juridice civile este guvernata de principiul libertatii de vointa, astfel ca orice exceptii de la acest principiu si orice incapacitati sau limitari ale circulatiei unor bunuri sau ale unor drepturi ale persoanelor în legatura cu anumite bunuri nu pot fi prezumate, ci explicit prevazute în lege.
Faptul ca legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane îndreptatite la acordarea de masuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu atrage în mod automat interdictia pentru aceste persoane de a dispune în timpul vietii, prin orice acte juridice (chiar mai înainte de finalizarea procedurii judiciare) cu privire la drepturile derivate din aceasta lege.
S-a stabilit astfel ca obiectul contractului este legal, exista si este posibil, fiind respectate disp.art.962 cod civil; acest obiect al conventiei, tradus în sansele de câstig ale procesului, nu se confunda cu scopul proiectat de parti în viitor, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului – obiect material al dreptului pus în discutie în faza judiciara a procedurii reglementate de Legea nr.10/2001.
Instanta de fond a sustinut, deopotriva, ca în absenta oricaror probe care sa ateste caracterul speculativ al scopului pentru care s-a încheiat acest contract, scopul evident si lipsit de orice echivoc urmarit de parti a fost acela de a transmite în patrimoniul cumparatorilor drepturile litigioase tranzactionate, vânzatorii urmând a primi pretul stabilit prin acord.
Au fost apreciate ca neconcordante cu speta trimiterile facute de catre societatea reclamanta la institutia retractului litigios si la practica instantei supreme în privinta calitatii de persoane îndreptatite la masuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001.
S-a conchis în sensul ca acest contract nu este lovit de nulitate, la încheierea lui fiind respectate prescriptiile stabilite prin art. 962 si 968 Cod civil, motiv pentru care actiunea este nefondata.
Împotriva acestei solutii a declarat apel, în termen legal, societatea reclamanta, criticile vizând gresita aplicare a legii la situatia de fapt si pronuntarea unei sentinte neîntemeiate.
S-a sustinut, în reluarea situatiei de fapt, ca instanta avea obligatia de a verifica în ce masura era posibila în cauza vânzarea drepturilor litigioase, câta vreme scopul unui asemenea contract este de a pune la îndemâna partii, atunci când exista proces, un mijloc de stingere a procesului prin despagubirea drepturilor litigioase vândute si despagubirea integrala a cumparatorului. Or, în speta, pentru o suma de bani considerabila, contractul a avut ca scop o transmitere a calitatii procesuale, iar nu o stingere a dreptului litigios, în modalitatea prevazuta de lege în legatura cu aceasta institutie.
Apelanta reclamanta a sustinut ca, din acest punct de vedere, este nelegala transmiterea prin contract a calitatii procesuale de catre persoana îndreptatita, conform Legii 10/2001, în contestarea deciziei S.C. M S.A. si s-a solicitat sa se ia act ca atât înainte de modificarea legii speciale prin Legea nr. 247/2005, cât si ulterior aparitiei acestui act normativ, practica instantelor a fost unanima în sensul ca împotriva dispozitiei/deciziei persoanei detinatoare, calitate procesuala activa nu poate avea decât notificatorul, care si-a invocat si calitatea de persoana îndreptatita (dec. civila 2382/24.03.2004 a Î.C.C.J., decizia civila 3562/12.05.2004 a Î.C.C.J.).
Apelanta a mai aratat ca aceeasi concluzie reiese si din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001; ca un asemenea act ar permite deturnarea scopului actului normativ si al procedurilor reglementate prin aceasta lege, legiuitorul urmarind sa puna doar la dispozitia anumitor persoane mijlocul procesual pentru a obtine masuri reparatorii în acest context, pentru imobilele preluate abuziv de stat, în perioada de referinta.
Înstrainarea dreptului litigios de catre o persoana care ipotetic îndeplinea conditiile pentru a-i fi recunoscuta calitatea de persoana îndreptatita (în sensul dat de Legea nr. 10/2001) constituie o încalcare a art. 44 din Constitutie, caci limitele dreptului de proprietate – inclusiv a masurilor reparatorii ce vizeaza retrocedarea imobilului – sunt stabilite de lege, iar în speta legea a fost încalcata într-un scop speculativ.
Analizând motivele cuprinse în apelul reclamantei, în raport de disp. art. 295 al. 1 cod proc. civila, Curtea a retinut urmatoarele considerente:
Considerând necesara nuantarea consideratiilor dezvoltate de catre instanta de fond în legatura cu retractul litigios (institutie corelata din punctul de vedere al materiei cu vânzarea de drepturi litigioase), se va avea în vedere ca, prin scopul avut în vedere de partile contractante si fata de obiectul raportului juridic, prin contractul intitulat ,,de vânzare-cumparare de drepturi litigioase’’, autentificat sub nr. 1198/09.07.2004 la BNP G.L. (Navodari) s-a urmarit în fapt cesiunea drepturilor succesorale evocate în procedura Legii nr. 10/2001 de catre cedentii F. catre cesionarii C., aratându-se în cuprinsul actului ca intimatii pârâti F. au intentionat sa vânda toate drepturile (aflate în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Constanta – dosar 934/2004) pretinse în baza calitatii de mostenitori ai autorilor lor asupra imobilului în cauza.
Cedentii au mentionat ca drepturile cesionate – si care au facut obiectul notificarii 1083/26.03.2004, respinse prin decizia 135/2004 a societatii reclamante – se fundamenteaza pe certificatul de mostenitor eliberat de BNP Asociati I.M. si P.I. G. si pe actele de proprietate ale antecesorilor, înmânate cu aceasta ocazie cumparatorilor, precum si ca intimatii pârâti C.C. si C.S. se vor substitui în calitatea procesuala a cedentilor, de reclamanti în dosarul având ca obiect contestarea deciziei.
Contractul mai prevede ca ramân în sarcina cesionarilor cheltuielile ocazionate cu evaluarea imobilului si cu anularea contractelor de vânzare-cumparare (daca este cazul) pentru chiriasii din imobil, iar în situatia în care cesionarii nu obtin câstig de cauza, suma avansata ca pret ramâne vânzatorilor, cumparatorul fiind cel care suporta riscul procesului.
Acestea fiind clauzele contractuale, este evident ca partile nu au apelat la institutia retractului litigios reglementata prin art. 1402 Cod civil, care este definit ca fiind acea manifestare unilaterala de vointa prin care debitorul unui drept litigios transmis de creditor unei alte persoane printr-o cesiune de creanta cu titlu oneros, poate sa stinga litigiul si totodata si obligatia sa, oferind cesionarului – care reprezinta noul sau creditor, suma cu care el a platit efectiv cedentului creanta respectiva; în aceste conditii, dupa încheierea contractului de vânzare a dreptului litigios, debitorul dreptului în cauza poate sa-l înlature din proces pe cesionar, prin plata sumei cu care acesta a cumparat dreptul litigios.
În speta, actul juridic intitulat ,,contract de vânzare-cumparare de drepturi litigioase’’, a vizat în mod neechivoc o operatiune permisa prin prisma dispozitiilor art. 1391-1392 Cod civil, partile urmarind sa opereze o translatie – asupra cesionarilor – a drepturilor invocate în considerarea calitatii cedentilor, de pretinse persoane îndreptatite la masuri reparatorii pentru acest imobil în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind si autorii notificarii facute anterior); cesionarii urmau sa preia si calitatea procesuala avuta de contestatorii cedenti în litigiul cu persoana detinatoare a imobilului – societatea reclamanta.
Or, astfel cum a retinut si instanta de fond, în lipsa unei interdictii legale exprese, nimic nu poate sustine teza nulitatii prin încalcarea cerintei prevazute prin art. 968 Cod civil, referitoare la caracterul licit al cauzei si a celei privitoare la obiectul actului juridic, statuata prin art. 962 si urm. Cod civil.
Chestiunea pusa în discutie de catre apelanta reclamanta se refera, în fapt, la posibilitatea translatarii calitatii de ,,persoana îndreptatita’’, astfel cum este ea definita prin art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, catre o terta persoana, iar din acest punct de vedere, jurisprudenta nu reflecta o practica relevanta în prezenta cauza, asa cum se arata prin motivele de apel. Astfel, prin decizia civila 3562/12.05.2004 a Î.C.C.J.–Sectia civila (atasata la dosar) s-a pus în discutie calitatea de persoana îndreptatita a persoanei careia i s-a înstrainat bunul mai înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, subdobânditorul neputându-se considera, din perspectiva calitatii de succesor cu titlu particular, persoana îndreptatita în sensul dat de art. 3 din lege. Aceeasi viziune se regaseste în decizia 8118/9.10.2009 a Î.C.C.J., care a contestat succesorului cu titlu particular calitatea de persoana îndreptatita la masuri reparatorii, chiar daca acesta (iar nu titularul dreptului vândut) a formulat notificarea în termenul legal.
Încheierea acestui contract nu putea urmari, astfel cum se sustine în apel, sistarea procesului (ca în cazul retractului litigios), câta vreme cesionarii au platit un pret al cesiunii fara sa obtina si beneficiul demersului lor, care în speta se traduce prin analizarea legitimitatii dreptului invocat de cedenti prin notificare si speranta de a obtine una dintre masurile reparatorii la care ar fi fost îndreptatiti si intimatii F., în temeiul Legii 10/2001.
Aceste argumente infirma si sustinerea potrivit cu care, recunoscând caracterului licit al unei asemenea conventii, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate privata consacrat si garantat prin art. 44 din Constitutie, pentru ca încheierea contractului nu da cesionarilor, astfel cum corect a retinut si instanta de fond, o garantie a câstigarii procesului si obtinerea rezultatului dorit, ci doar legitimitatea procesuala pentru a pretinde aceleasi drepturi pe care le-ar fi opus apelantei si cedentii.
În raport de toate aceste considerente, constatând ca nu sunt temeiuri de reformare a hotarârii, fata de disp. art. 296 cod proc. Civila, apelul urmeaza a fi respins ca nefondat.
