Decizie de concediere. Conţinut. Nulitate absolută în caz de lipsă a unuia din elementele acesteia


C. muncii, art. 61, 268

Este lovită de nulitate absolută decizia de sancţionare disciplinară care nu cuprinde descrierea faptei, ci se referă doar generic la încălcarea de către contestator a obligaţiilor de serviciu.

C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 296 din 16 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr. 898 din 27 octombrie 2005, pronunţată de Trib. Sibiu în dosar nr. 4703/2005, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul A.L. în contradictoriu cu intimata S.C. Felam S.A Mediaş şi, în consecinţă:

S-a anulat decizia de concediere nr. 1132 din 23 august 2005, emisă de către intimată; a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii până la data de 27 octombrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu referire la probele dosarului şi prevederile art. 268 C. muncii, că decizia de concediere a fost emisă cu nesocotirea acestor dispoziţii legale imperative, în sensul că nu cuprinde o descriere a faptei şi că angajatorul nu a probat temeinicia măsurii luate.

Recursul promovat de intimata S.C. Felam S.A. împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de Curte, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 61 lit. a) C. muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern ca sancţiune disciplinară.

Alin. (2) al art. 268 C. muncii enumeră expres şi limitativ elementele ce trebuie să intre în conţinutul deciziei de sancţionare; lipsa acestora fiind sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută a actului.

In speţă, prin decizia nr. 1132 din 23 august 2004, emisă de recurentă, s-a dispus concedierea disciplinară a intimatului în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii, reţinându-se în fapt, încălcarea cu vinovăţie de către salariat a obligaţiilor de serviciu. Or, această formulare generică fară elemente concrete, corect a fost calificată de prima instanţă ca lipsă a descrierii faptei, sancţionată conform prevederilor legale sus enunţate cu nulitatea absolută a actului în discuţie.

Criticile recurentei vizând fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, întrucât potrivit art. 287 C. muncii, sarcina probaţiunii în cauză revenea angajatorului, care, în faţa instanţei de fond, deşi legal citat cu menţiunea depunerii actelor care au stat la baza actului de sancţionare, nu a făcut această probă.

Sub un alt aspect, apărarea intimatului în sensul că întregul colectiv a protestat în zilele de 15-19 august 2004 împotriva conducerii societăţii pentru neplata salariilor şi că numai el fost sancţionat, se impunea a fi analizată şi argumentat înlăturată de angajator, astfel cum o cere expres art. 268 alin. (2) lit. c) C. muncii.

Ori în cauză, procedându-se la măsura extremă a concedierii disciplinare a salariatului în împrejurările de mai sus şi fară a se face dovada respectării criteriilor menţionate de art. 266 C. muncii, de individualizarea sancţiunii aplicate, s-au nesocotit norme legale corect invocate şi reţinute de instanţa de fond.

Este de menţionat ca aceste norme interne sunt în acord cu art. 2 şi urm. Europeană, art. 17 şi art. 18 Carta Comunitară a drepturilor salariaţilor, art. 11-87 şi art. 21 Carta socială europeană revizuită, care prevăd faptul că salariaţii nu pot fi concediaţi fară un motiv întemeiat, legal şi dovedit, având în vedere atât conduita acestora, cât şi consecinţele şi împrejurările în care au săvârşit abateri disciplinare căzute în sarcină.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 81 Legea nr. 168/1996, Curtea a respins ca nefondat recursul de faţă.