Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 9809/95/2007 reclamanta C.R:D:A: BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta SC.E. SRL MOTRU, pentru a fi obligată la plata remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii prin cablu în perioada 1.01.2002-30.04.2005 şi plata penalităţilor legale de întârziere aferente sumelor neachitate, precum şi publicarea integrală a sentinţei în mijloacele de comunicare în masă, respectiv în două ziare cu tiraj la nivel naţional, pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea cererii a arătat că pârâta avea obligaţia să declare baza de calcul şi să achite remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, conform prevederilor Legii 8/1996 şi nu şi-a onorat această obligaţie;
A precizat că pârâta a contestat în instanţă HG 143/2003, prin care s-a reglementat metodologia de calculare a drepturilor, solicitând totodată suspendarea aplicării acestui act normativ, iar prin sentinţa civilă 808/2003 a Curţii de Apel Bucureşti -Secţia administrativ s-a suspendat aplicarea HG 143/2003 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului prin care s-a contestat câtimea obligaţiei de plată datorată de distribuitorii prin cablu.
S-a mai arătat că prin dec. civ. 3974/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţinut reglementarea din tabelul nr. 4, anexa nr. 1 a HG 143/2003, ce fusese contestat, astfel încât suspendarea dispusă de instanţa de fond şi-a încetat efectele; că pârâta a fost notificată prin judecătoresc pentru a-şi onora obligaţiile, dar nu a efectuat plata.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat o serie de excepţii de fond şi de procedură.
S-a invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile, cu motivarea că actul juridic reprezintă un fapt de comerţ pentru pârâtă, aspect ce atrage în conformitate cu art. 890 şi 893 Cod comercial, competenţa funcţională a Secţiei Comerciale; excepţia netimbrării cererii, apreciind că atâta vreme cât litigiul dedus judecăţii este unul comercial, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 150 alin. 3 din Leg. 8/1996; excepţia neândeplinirii procedurii de conciliere reglementată de art. 720 1 c.pr.civ.; excepţia prescripţiei acţiunii, susţinând că termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit pentru anul 2002, precum şi faptul că pretenţiile sunt nefondate, deoarece actul normativ pe care s-au întemeiat nu mai este în vigoare.
În acest sens s-a arătat că metodologia cuprinsă în HG 143/2003 a fost în vigoare până la data publicării noi metodologii în MO nr. 529/22.06.2005.
Reclamanta a solicitat respingerea tuturor excepţiilor, cu motivarea că natura civilă a litigiului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă şi astfel nu este necesară concilierea prealabilă şi nici plata taxei de timbru. A susţinut că acţiunea este fondată, deoarece pârâta nu a achitat sumele prevăzute de lege.
Instanţa s-a pronunţat asupra excepţiilor privind netimbrarea acţiunii şi prematurităţii acţiunii prin încheierea din 26.11.2007 şi a unit cu fondul excepţiile privind prescrierea acţiunii pentru anul 2002 şi întemeierea acţiunii pe un act normativ ce nu mai este în vigoare.
Cu privire la competenţa materială a instanţei prin regulator de competenţă, aceasta a fost stabilită prin decizia nr. 20/2.07.2007 a Curţii de Apel Craiova, în conformitate cu care dreptul de remuneraţie al artiştilor interpreţi sau executanţi este un drept de proprietate intelectuală, întemeiat pe Legea 8/1996 iar natura litigiului este civilă.
Privitor la excepţia netimbrării, Tribunalul Gorj a reţinut că, fiind o acţiune civilă, aceasta a fost legal timbrată conform art. 5 lit. c din leg. 146/1997.
Prin sentinţa civilă nr.70 din 21.04.2007, s-au respins excepţiile invocate de pârâtă, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta la 31.378,96 lei către reclamantă şi la 1039,3 lei cheltuieli de judecată.
În ce priveşte prescripţiei dreptului la plata sumelor aferente anului 2002, s-a constatat că excepţia este nefondată, deoarece reclamanta nu putea să-şi exercite dreptul de a solicita plata remuneraţiei cuvenită artiştilor în condiţiile în care metodologia de calcul a acestei remuneraţii era suspendată prin hotărâre judecătorească şi conform art. 7 alin. 1 din Decretul Lege 167/1958 prescripţia începe să curgă numai de la data când se naşte dreptul la acţiune, ori în cauza de faţă prin suspendarea aplicării HG 143/2003 şi dreptul la acţiune al creditoarei reclamante a fost suspendat, neputând fi exercitat.
În ce priveşte lipsa temeiului legal al obligaţiei de plată, s-a constatat că aplicarea actului normativ care reglementează modalitatea de stabilire a remuneraţiei, HG nr. 143/2003 a fost suspendată de instanţa de judecată, însă aceasta nu echivalează cu stingerea obligaţiei, ci cu o prorogare a termenului de până la momentul la care se va stabili dacă obligaţia subzistă sau nu.A mai reţinut că prin decizia irevocabilă nr. 3974/23.06.2005 pronunţată de ICCJ s-a menţinut integral reglementarea din tabelul nr. 4 anexa nr. 1 la HG 143/2003, data pronunţării acestei soluţii fiind şi data la care suspendarea actului normativ a încetat, astfel că pentru perioada menţionată în acţiune de reclamantă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile anexei la HG 143/2003, care reglementează metodologia de stabilire a remuneraţiei.
S-a înlăturat apărarea pârâtei cu privire la abrogarea ulterioară a acestei metodologii, instanţa motivând că noua metodologie nu poate fi aplicată şi pentru trecut, raporturile juridice dintre părţi fiind guvernate de actul normativ în vigoare la data naşterii dreptului.
În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect publicarea sentinţei în două ziare de tiraj naţional pe cheltuiala pârâtei, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. 4 lit. d din Leg. 8/1996 în forma în vigoare în perioada pentru care s-au solicitat pretenţiile, numai titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei să dispună publicarea în mijloacele de comunicare în masă a hotărârii judecătoreşti iar reclamanta nu a făcut dovada că a fost mandatată de titularii dreptului de în a formula şi un astfel de capăt de cerere, iar pe de altă parte nu a motivat în nici un fel acest capăt de cerere şi nu se poate stabili existenţa interesului legitim urmărit prin cererea formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Apelanta a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea deoarece, în perioada cât a fost suspendată aplicarea HG 143/2003 – anexa 1, această reglementare nu putea produce efecte, ci doar după data de 23.06.2005 – data pronunţării deciziei nr.3974 a I.C.C.J. s-ar fi pus în discuţie efectele HG, dar la acea dată era deja în vigoare noua metodologie de calculare a drepturilor artiştilor şi interpreţilor şi abrogată vechea metodologie aprobată prin HG 143/2003.
A concluzionat pârâta că acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare.
O altă critică adusă sentinţei priveşte cuantumul sumei datorată reclamantului, pârâta arătând că instanţa nu a ţinut cont de modificările aduse Legii 8/1996 prin Legea 285/2004, în sensul că metodologia de determinare a drepturilor nu se mai stabileşte prin lege ci prin convenţia părţilor – iar în urma negocierilor purtate între Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu şi cele 7 organisme de gestiune colectivă, inclusiv CREDIDAM, s-a convenit o nouă metodologie – care s-a publicat în Monitorul Oficial.
Apelanta a confirmat neplata drepturilor cerute prin acţiune, dar a susţinut că nu este în culpă întrucât neefectuarea plăţii s-a datorat suspendării HG 143/2003.
Apelul este nefondat.
Prima instanţă a interpretat corect efectele suspendării de către instanţă a aplicării unui act normativ şi regulile privind aplicarea în timp a dispoziţiilor legale.
În speţă, se pune în discuţie efectul suspendării aplicării HG 143/2003 prin sentinţa civilă,nr.808/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, până la soluţionarea irevocabilă în contencios administrativ a acţiunii în anularea actului normativ, pârâta susţinând în esenţă că această suspendare a avut ca efect chiar stingerea obligaţiei sale de a plăti drepturile cuvenite artiştilor interpreţi pe perioada suspendării.
Acest raţionament al pârâtei este greşit.
Suspendarea de către instanţă a aplicării unui act normativ nu echivalează cu anularea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ şi nici cu stingerea drepturilor şi a obligaţiilor corelative acestora – reglementate prin actul normativ, ci doar cu o prorogare a termenelor de executare până la momentul în care se va stabili – în mod irevocabil, asupra valabilităţii actului normativ şi deci, dacă obligaţia reglementată subzistă sau nu.
Or, prin decizia irevocabilă nr.3974 din 23.06.2005, pronunţată în dosarul nr.6567/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a menţinut în totalitate reglementarea din tabelul – anexa 1 la HG 143/2003, data pronunţării acestei soluţii fiind data la care suspendarea aplicării HG 143&2003 a încetat, respingerea acţiunii în contencios administrativ având semnificaţia recunoaşterii legalităţii actului normativ atacat.
Prin urmare, pentru perioada menţionată în acţiune de reclamant, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile anexei la HG 143/2003 care a reglementat metodologia de stabilire a remuneraţiei pe perioada în discuţie. Susţinerile apelantei pârâte cu privire la efectele abrogării ulterioare a acestei metodologii nu se pot reţine întrucât noua metodologie de determinare a întinderii drepturilor nu poate fi aplicată şi pentru trecut, fiind aplicabil principiul” tempus regit actum”, raporturile juridice dintre părţi fiind guvernate de actul normativ în vigoare la data naşterii dreptului.
În cauză nu operează prescripţia extinctivă în privinţa drepturilor cuvenite pentru anul 2002. Scopul reglementării instituţiei prescripţiei extinctive este de a sancţiona creditorul pasiv care nu urmăreşte realizarea efectivă a creanţei sale într-un termen rezonabil.
În speţă, reclamantul CREDIDAM nu putea să îşi exercite dreptul de a solicita plata remuneraţiei cuvenită artiştilor în condiţiile în care metodologia de calcul a acestei remuneraţii era suspendată prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art.7 din Decr.167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Or, prin suspendarea aplicabilităţii actului normativ ce constituie temeiul dreptului cerut, dreptul la acţiune al creditorului a fost suspendat, neputând fi exercitat – decât după ce a încetat suspendarea aplicării HG 143/2003.
Faţă de toate aceste considerente, în baza art.296 c.pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, apelul.
În baza art.274 c.pr.civ., apelanta fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul reclamant, cheltuieli ocazionate de judecarea apelului – constând în onorariu apărător – conform chitanţei 100 din 03.09.2008.
????????1
