Nesemnarea de către avocat a declaraţiei date de către unul din inculpaţi, nu echivalează cu neasistarea şi, deci, cu încălcarea dreptului de apărare al inculpatului, atâta vreme cât la dosar se află delegaţia apărătorului ales al acestuia.
Prin urmare, acesta nu constituie un caz de nulitate absolută, care să determine restituirea cauzei la organul de urmărire penală.
Prin rechizitoriul nr. 320/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii: M.C., R.N., V.A., I.D., S.M., M.G., LS„ H.I., I.N.N., V.C., N.F., B.G., M.V., G.S., T.C., B.A.R., V.D. şi P.C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în paguba avutului particular în formă continuată si inculpaţii C.N., E.I., R.M., B.A., S.R., I.C. şi T.C., pentru complicitate la aceeaşi infracţiune, reţinându-se că în perioada martie 1996 – ianuarie 1997, inculpaţii, prin înţelegere şi folosind acelaşi mod de operare, au sustras în mod repetat materiale din cupru, bronz şi textolit din diferite secţii ale S.C. „I.C.M.E.”-S.A., cauzând acestei unităţi un prejudiciu total în valoare de 127.781.922 lei.
Prin sentinţa penală nr. 108/27.03.1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală s-a dispus, în temeiul art. 300 Cod procedură penală, restituirea cauzei ia parchet pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor art. 6 şi urm. Cod procedură penală.
în motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că, faţă de faptul că pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este mai mare de 5 ani, inculpaţilor trebuie să li se asigure apărători din oficiu, în situaţia în care nu au avut apărători aleşi.
Instanţa de fond a mai arătat că inculpatul M.C. a fost arestat la data de 31.01.1997, că a fost audiat de organul de poliţie la 3.02.1997, fără a fi asistat de apărător şi că la data de 30.07.1997 prin rezoluţia procurorului s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de inculpat şi pentru comiterea altor infracţiuni, fără ca acesta să fie audiat şi pentru aceste fapte.
Pentru inculpatul V.A., s-a început urmărirea penală la 31.01.997, iar prin rezoluţia procurorului, la data de 30.07.1997, s-a dispus extinderea acţiunii penale şi pentru infracţiunile de furt şi abuz în serviciu şi la aceeaşi dată, 30.07.1997, i s-a prezentat materialul de urmărire penală fără a i se mai reţine inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 248 Cod penal.
Pentru inculpatul C.N., la data de 31.01.1997, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, fără ca procurorul să dispună în cauză schimbarea încadrării juridice a faptei retinute în sarcina inculpatului.
Inculpatul I.D. a fost arestat în cauză la 20.02.1997, desi procurorul a dispus, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale fată de inculpat la data de 30.07.1997, dată la care i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Inculpatul S.M. a fost arestat în cauză la data de 20.02.1997; totuşi, procurorul a dispus începerea urmăririi penale la data de 30.07.1997, iar la
31.07.1997 i s-a prezentat materialul de urmărire penală, fără ca inculpatul să fie audiat în perioada 30-31.07.1997.
La data de 17.02.1997, organul de poliţie a încheiat un proces-verbal de îndreptare a erorii materiale privind declaraţiile inculpaţilor S.M., V.C. şi M.V.N., act nelegal, care nu este prevăzut de Codul procedură penală.
Pentru inculpatul M.G., deşi organul de poliţie a propus inceperea urmăririi penale la data de 6.02.1997, procurorul a dispus începerea urmăririi penale la data de 30.07.1997, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt caiificat, iar prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată în calitate de autor, iar nu de complice la furt calificat.
Pentru inculpatul P.C. s-a început urmărirea penală prin rezoluţia procurorului, la data de 30.07.1997, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat, a fost trimis în judecată în calitate de şi nu are declaraţii date în cauză după rezoluţia procurorului.
Pentru inculpatul I.N., s-a început urmărirea penală prin rezoluţia procurorului la data de 30.07.1997, deşi organul de poliţie a propus acest lucru prin referatul din 12.02.1997, nu a fost asistat în cauză de apărător, deşi pedeapsa pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată este mai mare de 5 ani.
Pentru inculpatul H.I., organul de poliţie a dispus începerea urmăririi penaie la 12.02.1997, procurorul a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale la data de 30.07.1997, dată după care nu a fost audiat în cauză.
Pentru inculpatul N.F., s-a propus începerea urmăririi penale, prin referat, la data de 13.02.1997, iar procurorul a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale la data de 30.07.1997, dată după care nu a fost audiat în cauză.
Pentru inculpatul B.G., s-a început urmărirea penală prin rezoluţia procurorului din data de 30.07.1997, dată după care nu a fost audiat şi nici asistat în cauză de avocat, fiind minor la data comiterii faptei şi nici nu s-a efectuat de organul de urmărire penală ancheta socială, după începerea urmăririi penale în cauză, şi anume data de 30.07.1997.
Pentru inculpatul R.M., prin rezoluţia procurorului din data de 30.07.1997, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat, dată după care acesta nu a mai fost audiat.
Inculpatul G.C. nu a fost audiat în cauză după data de 30.07.1997, când procurorul a dispus, prin rezoluţie, începerea urmăririi penale faţă de inculpat.
Inculpatul T.C. nu a fost audiat în cauză după rezoluţia procurorului din 30.07.1997, când s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpat.
De asemenea, inculpaţii M.V.N., V.C., B.A., S.R., I.C., R.C., V.D. şi T.C. nu au fost audiaţi în cauză, în calitate de învinuiţi, calitate pe care au dobândit-o la data de 30.07.1997, când s-a dispus, prin rezoluţia procurorului, începerea urmăririi penale faţă de aceşti inculpaţi.
împotriva sentinţei penale nr. 108 din 27.03.1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti,
criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea că restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, pentru refacerea acestuia, este pur formală, că drepturile procesuale ale inculpaţilor nu au fost încălcate şi că, prin măsura luată, se întârzie, în mod nejustificat, soluţionarea cauzei.
Curtea, analizând recursul formulat de parchet, în raport de motivele invocate, constată că acesta este fondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. 3 Cod procedură penală, în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede „pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază că inculpatul nu-şi poate face singur apărarea”.
Analiza textului de lege descris mai sus dovedeşte că, doar în cursul judecăţii, asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani, şi nu în cursul urmăririi penale.
Oricum, aşa cum se va vedea mai jos, drepturile la apărare a inculpaţilor au fost respectate şi pe parcursul urmăririi penale.
Afirmaţia instanţei de fond că inculpatului M.C. i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece declaraţia dată la 3.02.1997 nu este semnată de apărător, nu este reală, la fila 857 din dosarul de urmărire penală aflându-se delegaţia apărătorului ales al acestuia.
Avocatul ales a asistat pe inculpat, atât cu ocazia audierii anterioare datei de 3.02.1997, cât si după această dată, iar, în final, l-a asistat şi la prezentarea materialului de urmărire penală.
Cu aceste ocazii, apărătorul ales putea să invoce încălcarea unor drepturi ale celui asistat, în cazul în care ar fi existat asemenea încălcări.
Din dosar nu rezultă că apărătorul ales a invocat nerespectarea unor drepturi şi că ar fi făcut cerere în vederea înlăturării lor, după cum nu a solicitat probe noi, necesare aflării adevărului.
Faptul că inculpatul M.C. a dat, la 3.02.1997, o declaraţie la organele de poliţie, care nu a fost semnată de apărător, nu înseamnă că nu a fost asistat, acest lucru fiind o simplă omisiune, în condiţiile în care el a beneficiat de apărător ales pe întreg parcursul urmăririi penale.
în temeiul dispoziţiilor art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, urmărirea penală este lovită de nulitate absolută numai în cazul în care asistenţa juridică nu este acordată pe tot parcursul urmăririi penale (numai în această situaţie fiind vorba de o vătămare).
Literatura si practica judiciară au arătat că sancţiunea ce se impunea pentru actele procedurale întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale este înlăturarea lor din materialul probator, urmând ca existenţa vinovăţiei să se stabilească în funcţie de celelalte probe existente.
Totodată, motivarea instantei că inculpatul B.G. nu a fost audiat şi asistat în cauză, după începerea urmăririi penale, fiind minor la data săvârşirii faptei,
iar organul de urmărire penală nu a efectuat ancheta socială după începerea urmăririi penale nu sunt relevante, deoarece, aşa cum reiese din actele dosarului, declaraţiile învinuitului au fost date în prezenta apărătorului din oficiu, apărător cu delegaţie în dosar şi care l-a asistat şi la prezentarea materialului de urmărire penală.
Totodată, dispoziţiile Codului de procedură penală referitoare la începerea urmăririi penale-capitolul IV, secţiunea a ll-a, nu prevăd obligativitatea audierii învinuitului după începerea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât acestuia i s-a prezentat materialul de urmărire penală cu respectarea dispoziţiilor art. 255 Cod procedură penală.
Având în vedere faptul că la dosarul cauzei există o anchetă socială privind pe inculpatul minor B.G., anchetă socială efectuată după comiterea faptei de către inculpat şi care din punct de vedere al dispoziţiilor art. 482 Cod procedură penală, a evidentiat atât aspectele personale, sociale, cât şi cele penale ale minorului, realizându-se astfel scopul pentru care aceasta a fost dispusă, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi în sensul efectuării unei noi anchete sociale nu face altceva decât să tergiverseze, în mod nejustificat, soluţionarea cauzei.
Faţă de împrejurarea că inculpaţilor nu li s-a produs nici o vătămare, iar situaţia de fapt a fost stabilită, în mod corect, prin administrarea tuturor mijloacelor de probă posibile în cauză, în mod eronat instanţa a restituit cauza la parchet, dispoziţie a cărei unică urmare o constituie tergiversarea nejustificată a judecării cauzei.
în raport de împrejurările arătate mai sus, Curtea va admite, ca fondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, va casa sentinţa penală nr. 108/1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală şi va trimite cauza, pentru continuarea judecăţii, la aceeaşi instanţă. (Judecator Antoaneta Nedelcu – sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 13/1999)
