Prin nepunerea în discuţie de către judecătorul sindic a cererii de autorizare a creditorului de a formula o cerere de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere a fost înfrânt principiul garantării dreptului la apărare şi, în sens larg, chiar principiul liberului acces la justiţie.
Prin cererea depusă la judecătorul-sindic la data de 05.03.2008, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. XY” S.R.L., cu motivarea că debitoarea nu are în patrimoniu bunuri care să fie valorificate, că administratorul social nu a pus la dispoziţia lichidatorului documentele contabile, conform art.27 din Legea nr.85/2006, şi nici informaţiile necesare pentru procedura de lichidare.
A mai arătat lichidatorul că a fost formulată plângere penală, conform art.147 din Legea nr.85/2006 împotriva administratorului F.D. însă a fost emisă Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât nu sunt elemente ale răspunderii conform art.138 din Legea nr.85/2006, că nu există disponibilităţi băneşti pentru continuarea procedurii, fiind îndeplinite condiţiile pentru aplicarea art.131 din Legea nr.85/2006.
În dovedirea motivelor din cerere, lichidatorul a depus la dosar înscrisuri.
Judecătorul-sindic a considerat necesar ca lichidatorul să verifice cererea de creanţă depusă de Administraţia Finanţelor Publice, greşit fiind inclusă Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a înaintat cererea creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, prin care se solicita aplicarea dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti s-a opus închiderii procedurii, cu motivarea că nu a fost aprobat raportul final şi nu au fost aplicate prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul a depus întâmpinare şi precizări susţinând că rezoluţia organului de urmărire penală nu poate constitui motiv de aplicare a dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006, că în lipsa documentelor contabile şi a contabilităţii nu poate indica elementele răspunderii, conform art.138 din Legea nr.85/2006.
Prin sentinţa nr.254 din 05.06.2008, judecătorul-sindic de la Tribunalul Suceava – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal a admis cererea şi a închis procedura insolvenţei faţă de debitoare, reţinând că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că debitoarea nu a avut bunuri în patrimoniu, situaţie în care lichidatorul nu va întocmi raport final, conform art.129 din Legea nr.85/2006, raport care reprezintă în fapt bilanţul de lichidare, astfel încât neavând bunuri, sume de recuperat, disponibilităţi băneşti, lichidatorul este îndreptăţit să solicite închiderea procedurii conform art.131 din Legea nr.85/2006.
Obiecţiunile creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti au fost considerate neîntemeiate, formale şi de natură să menţină o procedură în detrimentul participanţilor, în condiţiile în care lichidatorul a precizat expres că nu are elemente pentru aplicarea dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006 în lipsa documentelor contabile, situaţie confirmată şi de soluţia organelor de cercetare penală (filele 206, 253 dosar fond).
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, arătând următoarele:
Potrivit art.138 alin.(3) din Legea nr.85/2006, dreptul de a formula o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foştilor administratori ai unei debitoare aparţine şi comitetului creditorilor, în urma autorizării sale de către judecătorul sindic, în cazul în care lichidatorul judiciar omite să indice în raportul său cauzele insolvenţei şi persoanele vinovate, ori omite să formuleze o asemenea cerere. Dar, pentru a decide dacă este necesară introducerea unei cereri de autorizare în acest sens, era necesară convocarea Comitetului creditorilor, care să aibă o asemenea ordine de zi.
În speţa de faţă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar judecătorul sindic nu şi-a exercitat rolul activ în ceea ce priveşte dispunerea convocării Comitetului creditorilor de către lichidatorul judiciar, în vederea analizării oportunităţii formulării unei cereri de atragere a răspunderii, rezumându-se la a lua decizia închiderii procedurii insolvenţei, fără a stărui, prin toate mijloacele legale, în aflarea adevărului, aşa cum prevede legea şi ignorând total faptul că au rămas nerecuperate o serie de creanţe.
Mai mult decât atât, în data de 12.03.2008, creditoarea-recurentă a solicitat instanţei să dispună în sarcina lichidatorului judiciar să convoace comitetul creditorilor pentru analizarea oportunităţii introducerii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei şi pentru aprobarea cererii de autorizare a comitetului de a introduce acţiunea de atragere a răspunderii, revenind cu această cerere şi în data de 18.04.2008, când s-a opus propunerii de închidere a procedurii insolvenţei.
Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr.1368/30.10.2008 a apreciat că recursul este întemeiat şi l-a admis pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de se face la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului ori a comitetului creditorilor, în această din urmă situaţie fiind necesară autorizarea instanţei.
În speţă de faţă, în condiţiile în care lichidatorul şi-a exprimat poziţia în sensul că nu se justifică atragerea răspunderii respectivelor persoane, creditorul interesat nu avea la dispoziţie decât opţiunea de a solicita judecătorului sindic să dispună convocarea comitetului creditorilor tocmai pentru a analiza oportunitatea formulării unei asemenea cereri, urmată fireşte de solicitarea autorizării prevăzută la art.138 alin.3 din lege.
Această opţiune s-a concretizat în cauză în două cereri, depuse la dosarul instanţei de fond la data de 24.03.2008 (fila 204), respectiv la 24.04.2998 (fila 256), prin care creditoarea a solicitat convocarea adunării creditorilor tocmai pentru a discuta necesitatea formulării unei acţiuni în atragerea răspunderii patrimoniale.
Sigur, simpla formulare a cererii de autorizare nu garanta nici admiterea ei şi cu atât mai puţin admiterea cererii de atragere a răspunderii, dar prin nepunerea ei în discuţie în faţa instanţei a fost înfrânt principiul garantării dreptului la apărare şi în sens larg, chiar principiul liberului acces la justiţie. Aceasta pentru că, în realitate, pretenţia creditorului, care justifica un interes în cauză, nu a fost niciodată pusă în discuţie şi analizată în cadrul procedurii, chestiune ce constituie o necercetare a fondului cauzei, astfel încât Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă, în rejudecare urmând a fi pusă în discuţie necesitatea convocării comitetului creditorilor în vederea analizării oportunităţii formulării cererii de autorizare în baza art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.
