Respinge obiecţiunile formulate de AVAS la raportul cu propunere de închidere, ca inadmisibile.
In temeiul art. 131 din privind procedura insolvenţei, închide procedura falimentului împotriva S.C. V. S.R.L.
Prin cererea formulată de L.T.I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei falite S.C. A. SRL , înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău- Secţia comercială şi de administrativ la data de 16.11.2011, sub nr. de dosar 3731/110/2009*/a1 în contradictoriu cu pârâţii H.R.A. şi V.D.E., s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună angajarea răspunderii personale şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 24.186 lei, reprezentând pasiv neacoperit al debitoarei falite.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că împotriva SC A. SRL s-adeschis procedura insolventei prevăzută de Legea nr. 85/2006, conform sentinţei civile nr. 87/22.01.2010. L.T.I. a fost desemnat administrator judiciar prin aceeasi sentinţa. Prin sentinţa civilă nr. 1103/15.10.2010 s-a deschis procedura de faliment fiind numit lichidator judiciar L.T.I. .
Administratorul judiciar s-a adresat A.F.P. Bacău pentru a solicita copii după situaţia financiara depusa de debitoare, cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa.
Administratorul judiciar a trimis notificarea către debitoarea S.C. A. S.R.L., punându-i acesteia în vedere faptul că are obligaţia de a preda administratorului judiciar toate actele prevăzute în art 35 coroborat cu art. 28 alin 1din Legea privind procedura insolvenţei 85/2006. Notificarea trimisa de către administratorul judiciar a fost primita de administratorul statutar al societăţii debitoare potrivit confirmării de primire.
S-a constatat că de la data înfiinţării societăţii nu au fost depuse la organele fiscale şi nici la bilanţurile sau balanţele de verificare anuală sau semestrială, ca administratorii nu au predat niciun act financiar către lichidator.
În drept au fost invocate dispoziţiile art 138 al. 1 lit. a, b,c, d şi e din Legea 85/2006.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 77 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei .
Au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâţii nu s-au prezentat în instanţă şi nu au formulat întâmpinare în combaterea acţiunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
În fapt, în urma cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de AFP Bacău s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 87/22.01.2010 de către Tribunalul Bacău Secţia comercială şi de contencios administrativ, de deschidere a procedurii insolvenţei a societăţii S.C. A. S.R.L. Prin sentinţa civilă nr. 1103/15.10.2010 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în procedură simplificată.
Din extrasul eliberat de ORC instanţa reţine faptul că societatea S.C. A. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 19.11.2004, asociaţi fiind H.R.A. şi V.D.E., aceştia deţinând şi calitatea de administratori.
Din tabelul consolidat de creanţe instanţa reţine faptul că s-au înscris la masa credală următorii creditori: A.F.P. Bacău cu 30.038 lei, ITM cu 323 lei, primări Bacău cu suma de 264 lei.
In drept, potrivit dispoziţiilor articolului 138 din Legea 85/2006
„(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;”
Instituţia răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atât in practica cat si in mare parte a doctrinei ca o răspundere speciala care prezintă caracteristicile principale ale răspunderii delictuale, ca o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârşirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolvenţă.
Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, şi anume:
existenţa unei fapte ilicite;
existenţa unui prejudiciu;
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul,
elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească, in conformitate cu principiul instituit de articolul 1169 Cod civil. In cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi calitatea specială a persoanei chemată să răspundă în senul că face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolvenţă. Angajarea răspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabilă a administratorului sau a persoanei din organul de supraveghere.
Din cuprinsul raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei, instanţa reţine că de la data înfiinţării societăţii 19.11.2004 şi până la deschiderea procedurii de insolvenţă, administratorii nu au depus la organele fiscale şi nici la Registrul Comerţului bilanţurile sau balanţele de verificare anuală sau semestrială.
Aşa cum se menţiona mai sus, cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere şi control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane şi societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligaţiei încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligaţii decurgând din contractul de mandat – cuprins în actul constitutiv – atrage răspunderea contractuală a administratorilor, iar încălcarea unei obligaţii legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Obligaţia răspunderii membrilor organelor de supraveghere şi conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiţii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenţa raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi respectiv culpa personală a celui faţă de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanţelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvenţă, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvenţă constituie o condiţie suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente faţă de către creditori şi implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiţia ca fapta membrilor organelor de supraveghere şi conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, prejudiciind astfel societatea şi indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvenţă, respectiv încetarea plăţilor sau să fi constituit numai o condiţie favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăţia poate îmbrăca forma culpei sau a intenţiei şi trebuie să fi existat la data săvârşirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârşirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea şi creditorii, prin producerea sau numai condiţionarea stării de insolvenţă este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenţiei, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracţiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârşită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile şi nepredarea acestora administratorului judiciar poate fi încadrată la lit. d a art. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condiţiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvenţă a debitoarei. Falimentul sugerează existenţa raportului de cauzalitate între faptele personale şi prejudiciul suferit de averea debitoarei şi implicit de către creditori, textul găsindu-şi aplicabilitatea şi în situaţia în care fapta a constituit doar o condiţie favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile şi neţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale atestă încălcarea dispoziţiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care corecta ţinere a registrelor contabile este o obligaţie stabilită în sarcina administratorilor societăţii de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabileşte că administratorii sunt solidari răspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, prevede că răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului. Neţinerea contabilităţii în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăţilor cu care se confruntă societatea şi face insesizabilă starea de insolvenţă care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condiţiile unei contabilităţi ţinute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii. În condiţiile neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea se prezumă existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăţi şi una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumţia având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Predarea actelor contabile este o obligaţie stabilită prin lege în sarcina administratorilor statutari, administratorul judiciar neavând nici o obligaţie în acest sens, decât aceea să le primească pe bază de proces-verbal.
Art.138. lit.d se referă la aspectele ilicite ale administratorilor care încalcă normele legale imperative referitoare la ţinerea contabilităţii. Legiutorul a avut in vedere trei modalităţi alternative de săvârşire a acestei fapte: ţinerea unei contabilităţi fictive, constă în menţionarea în evidenţele contabile a unor date eronate, menite să disimuleze adevărata stare patrimonială a societăţii sau distrugerea unor documente contabile în scopul denaturării stării patrimoniale a societăţii comerciale si neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea nr. 82/1991 în sensul neîntocmirii şi nedepunerii situaţiilor financiare trimestriale, anuale, semestriale, a declaraţiior fiscale etc.
Tot la acest considerent, se mai susţine că nedepunerea actelor contabile la cererea lichidatorului, semnifica o echivalenţă a dispariţiei actelor contabile şi lipsa acestora, ar institui o prezumţie a administrării frauduloase a societăţii, ceea ce constituie o premisă suficientă a atragerii răspunderii administratorului.
După numirea lichidatorului judiciar, acesta a notificat atât societatea debitoare , cât şi pe foştii săi administratori să predea registrele şi actele societăţii.
Lipsa documentelor a făcut imposibilă formularea unor eventuale acţiuni de anulare a unor operaţiuni comerciale făcute în paguba unora dintre creditori, cum aceeaşi lipsă a documentelor a făcut imposibilă cunoaşterea situaţiei unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu) , a căror valorificare ar fi putut acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societăţii, pârâţii fiind notificati atât la domiciliu, cât şi la sediul societăţii în acest sens; probele administrate relevă împrejurarea că administratorii debitoarei nu au pus la dispoziţia lichidatorului actele societăţii iar bunurile evidenţiate în patrimoniul debitoarei nu s-au regăsit faptic şi nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
După cum rezultă din rapoartele de activitate întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societăţii, pârâţii fiind notificati atât la domiciliu, cât şi la sediul societăţii în acest sens; probele administrate relevă împrejurarea că administratorii debitoarei nu au pus la dispoziţia lichidatorului actele societăţii iar bunurile evidenţiate în patrimoniul debitoarei nu s-au regăsit faptic şi nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificările lichidatorului judiciar a reieşit faptul că debitoarea nu mai deţine în patrimoniu bunuri, înstrăinarea activelor nefiind evidenţiată în contabilitatea societăţii, ceea ce permite instanţei să tragă concluzia că în cauza nu au fost respectate dispoziţiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata potrivit căreia societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi” şi art.5 din aceeaşi lege potrivit cu care: “Persoanele prevăzute la art. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească bilanţ respectiv dare de seamă contabilă în cazul instituţiilor publice, denumit în prezenta lege bilanţ contabil.”
In conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine administratorilor.
Având in vedere faptul ca potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligaţiile si răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere şi dispoziţiile art.1540 potrivit cărora «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă şi de culpa comisa in executarea mandatului ».
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constând in dezinteresul arătat in ceea ce priveşte funcţionarea normala si in condiţii de legalitate a societăţii, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constând in dezinteresul arătat in ceea ce priveşte funcţionarea normala si in condiţii de legalitate a societăţii, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor către acestea.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea într-o acţiune dar poate consta si in omisiunea, inacţiunea ilicita, în neîndeplinirea unei activităţi ori neluarea unei masuri, atunci când aceasta activitate sau aceasta măsura trebuia, potrivit legii, sa fie întreprinsa de către o anumita persoana.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea într-o acţiune dar poate consta si in omisiunea, inacţiunea ilicita, în neîndeplinirea unei activităţi ori neluarea unei masuri, atunci când aceasta activitate sau aceasta măsura trebuia, potrivit legii, sa fie întreprinsa de către o anumita persoana.
In speţă inacţiunea constă în nerespectarea dispoziţiilor legale privind obligaţia tinerii contabilităţii, în special in nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 si Legii 31/1990.
O societate comerciala nu poate funcţiona viabil in condiţiile in care administratorii săi manifesta dezinteres total in ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor minime pentru funcţionarea societăţii.
Creditorul societăţii falite a suferit prejudicii a căror existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in încetare de plăţi si ca împotriva acesteia a fost declanşata procedura falimentului.
În speţă, în Raportul depus, administratorul judiciar a identificat cauzele care au dus la insolvenţă, reţinându-se incidenţa art.138 din Legea nr. 85/2006). Raportul la rândul său a fost întocmit în urma îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de legea insolvenţei, respectiv, acte financiare ( preluate de la finanţe), notificări, etc.
Creditoarii societăţii falite au suferit prejudicii a căror existenta certa este stabilita prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in încetare de plăţi si ca împotriva acesteia a fost declanşata procedura falimentului.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul consideră întemeiată acţiunea şi, în baza art. 138 lit. şi d din Legea 85/2006, privind procedura insolvenţei, va admite acţiunea şi va obliga pârâţii, în solidar, la plata pasivului neacoperit.
